Școlile mai au o lună să le spună elevilor și părinților când au ales vacanța mobilă din februarie, Săptămâna verde și „Școala altfel” în anul 2025, prevede structura anului școlar viitor

Postlicealele Ministerului de Interne

Foto: Pixabay.com

Școlile au termen până la 1 aprilie să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2025 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”. Prevederea apare în ordinul care aprobă structura anului școlar viitor, 2024-2025.

Potrivit ordinului 3.694/2024, articolul 2, alineatul 2, „fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 aprilie 2024, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia”.

Structura anului școlar viitor cuprinde 36 de săptămâni de cursuri și este organizată tot pe 5 module de învățare, despărțite de câte o vacanță, dintre care modulele 3 și 4, ca în prezent, despărțite de vacanța mobilă „de schi”, de câte o săptămână, la alegerea Inspectoratelor școlare, după propunerile școlilor, adunate în această perioadă. În 2025, aceste săptămâni pot fi 10-14 februarie, 17-21 sau 24-28 februarie.

În acest an școlar, două județe au ales doua săptămână din luna februarie, 25 de județe și Municipiul București au ales a treia săptămână, iar restul de 14 județe – ultima săptămână din luna februarie, elevii din acestea menționate în urmă revenind la cursuri în modulul 4 în zilele în care se organizează simularea examenului de Bacalaureat 2024.

Conform ordinului, Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Deja Inspectoratul școlar (ISJ) Botoșani ar fi strâns propunerile școlilor pentru alegerea celor două săptămâni de programe educative. ISJ a trimis o adresă luna trecută prin care dădea școlilor termen finalul lunii februarie să comunice propunerile privind perioadele flexibile din anul școlar 2024-2025.

Structura anului școlar 2024-2025:

Intervale de cursuri:

Intervale de vacanță:

Citește și:
Vacanța din februarie 2025 se stabilește zilele acestea, potrivit ISJ Botoșani, care cere școlilor să se consulte cu părinții, elevii și profesorii
Calendarul anului școlar 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial. Cursurile încep pe 9 septembrie și se încheie pe 20 iunie
Calendarul anului școlar 2024-2025 – proiect / Cursurile încep pe 9 septembrie și se încheie pe 20 iunie, anul va fi împărțit tot în 5 module
Exit mobile version