Școlile fără toalete interioare și autorizație sanitară ar putea fi renovate cu un împrumut rambursabil de 100 de milioane de euro de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare

207 vizualizări
Școlile fără toalete interioare, fără autorizație sanitară, care nu au resurse de apă adecvate sau care folosesc sobe pentru încălzire ar putea fi renovate cu bani de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Mai exact, România va împrumuta aproximativ 100 de milioane de euro pentru proiectul „Școli Mai sigure, incluzive și sustenabile”, pentru care a semnat astăzi un Acord de principiu cu Banca Internațională pentru Reconstrucție, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației. În prezent, 33% din școlile românești nu au autorizația sanitară, 22% nu au surse de apă adecvate și 35% nu au toalete interioare.

Conform raportării procentelor comunicate de minister la numărul de unități de învățământ, în decembrie 2020 în România sunt:

  • 12.712 clădiri școlare nerenovate;
  • 4.414 școli care folosesc sobe pentru încălzire;
  • 5.826 de școli care nu au autorizație sanitară;
  • 3.884 nu au surse de apă adecvate;
  • 6.180 de școli nu au toalete interioare;
  • 12.359 de școli nu au rampă de acces
  • 15.007 școli nu au toalete adaptate persoanelor cu dizabilități.

Descarcă de aici documentul oficial cu situația infrastructurii școlare

Obiectivele majore ale proiectului sunt: modernizarea infrastructurii școlare din România, asigurarea standardelor minime privind instalațiile sanitare, canalizarea, accesul universal, încălzirea, ventilația și eficiența energetică.

Totodată, ar putea fi făcute investiții în infrastructura școlară cum ar fi săli de clasă inteligente.

Școlile fără toalete interioare, una dintre cele mai mari probleme din mediul rural

Potrivit Ministerului Educației, proiectul va fi implementat într-o perioadă de circa cinci ani și va cuprinde aproximativ 70 de școli selectate pentru reabilitarea cu prioritate, atât din zona urbană, cât și din cea rurală. Școlile ce urmează a fi selectate se află în aria cu cel mai mare risc seismic din România (București și județul Ilfov – zona 4, pentru care nu se pot accesa fonduri europene nerambursabile), precum și în județele Buzău, Vrancea, Prahova, Argeș, Brăila, Galați, Iași.

În selecția școlilor vor fi luate în considerare o serie de criterii, precum: nivelul de rezistență în cazul producerii unor eventuale dezastre (cutremure, inundații etc.), fluctuația demografică, procentul elevilor aparținând comunităților minoritare și/sau defavorizate, nivelul de trai al comunității respective etc.

Ministerul Educației și Cercetării va derula proiectul prin Unitatea de Management a Proiectului privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (UMPMRȘU), care dispune de personalul calificat și de experiența necesară pentru implementarea proiectelor finanțate de instituții financiare internaționale (BIRD, BDCE etc.).

Proiect pentru construirea și dotarea cu mobilier a 400 de grădinițe, aprobat de Guvern

Executivul a mai aprobat Hotărârea prin care bugetul proiectului „Reforma educației timpurii în România (PRET)” se suplimentează cu suma de 24,08 milioane de euro. Acest proiect, implementat de către Ministerul Educației și Cercetării prin Unitatea de Management a Proiectului privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, presupune construirea și dotarea cu mobilier a 400 de grădinițe.

Dintre acestea, pentru 235 de grădinițe lucrările au fost finalizate, 135 se află în execuție, iar restul de 32 de grădinițe sunt în diferite faze ale procedurilor de achiziție. Proiectul este cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României..

Sursă foto: Pixabay

Citește și:
DOCUMENT 35% dintre școli nu au toalete interioare, 33% nu au autorizație sanitară – constatările Ministerului Educației după cel mai recent inventar

Costul de construcție exprimat în euro pe metru pătrat a crescut cu 71% în ultimii 12 ani, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern prin care Ministerul Educației cere bani în plus pentru construcția de grădinițe

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Explicațiile Ministerului Educației pentru reintroducerea lucrării de licență obligatorii, alături de examenul de absolvire: Lucrarea „reprezintă o activitate mult mai complexă” decât examenul „aproape banal” / Aplicarea măsurii la finalul acestui an universitar depinde de momentul când va fi adoptat ordinul de ministru

Lucrarea de licență „reprezintă un act de creație științifică adecvat nivelului studiilor absolvite. Dar acest act îl considerăm necesar pentru formarea unui specialist, pentru formarea unui absolvent de studii universitare”…
Vezi articolul

Demiterea șefilor de Direcții de educație din Republica Moldova care nu au fost desemnați prin concurs, cerută de ministrul Dan Perciun: Două treimi din directorii organismelor locale de specialitate în învățământ trebuie demiși / Ministerul va desemna interimari, în cazul în care autoritățile locale refuză desfacerea contractelor

Ministerul Educației din Republica Moldova le-a cerut oficial autorităților locale să-i demită pe șefii Direcțiilor de educație (echivalentul Inspectoratelor Școlare Județene din România – N.Red.) care se află în funcție…
Vezi articolul