Școlile din mediul rural se pot înscrie pentru programul „Școala din valiză” – primesc un kit cu laptop și 30 de tabete, plus formarea profesorilor și resurse educaționale

19.457 de vizualizări
Foto: World Vision Romania
Școlile care se află în zona rurală și ale căror cadre didactice pot  să predea minimum două lecții digitale pe săptămână, pot să se înscrie până pe 28 iunie în programul „Școala din valiză”, anunță Fundația Vodafone România și Fundația World Vision România într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Din numărul total de aplicații vor fi selectate 35 de școli în ediția din acest an a proiectului.

Criteriile de eligibilitate și responsabilitățile aplicantului sunt disponibile în Ghidul școlii, iar înscrierile se fac pe site-ul proiectului.

„Programul „Școala din valiză” are ca scop dezvoltarea competențelor de utilizare a tehnologiei de către elevii și profesorii din mediul rural. În prezent, la aproximativ un an de la lansarea în școli, programul este operațional în 22 de unități de învățământ din 11 județe, având peste 11.000 de beneficiari, dintre care 6.000 sunt beneficiari direcți (profesori și elevi)”, potrivit comunicatului primit.

Programul are trei componente principale.

  1. Dotarea școlilor cu infrastructură hardware mobilă, oferită gratuit acolo unde aceasta este fie absentă, fie deficitară. Echipamentele sunt dezvoltate pe baza conceptului „Instant Classroom” și constau într-un kit, sub formă de valiză, care conține un laptop pentru profesor și 30 de tablete pentru elevi.
  2. Formarea competențelor digitale ale profesorilor, cu aplicabilitate directă în activitatea de la clasă.
  3. Platforma și resursele educaționale disponibile prin intermediul acesteia, respectiv lecții digitale create de profesori, accesibile pentru elevi atât de la clasă, cât și acasă.

Proiectul susţine profesorii și elevii din mediul rural să-şi dezvolte abilităţile digitale prin acces gratuit la platforma de e-learning, la o valiză tehnologică dotată cu tablete și laptop și la internet, dar și prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice.

„Îi ajutăm pe profesori să fie mai încrezători în forțele proprii, să creeze și să susțină lecții digitale interactive, iar astfel, împreună cu aceștia, îi sprijinim pe elevi să fie pregătiți pentru o piață a muncii dominată tot mai mult de tehnologie. În acest fel, profesorii transformă școala, iar elevii învață cu mai multă plăcere și se dezvoltă pentru a face față într-o lume a viitorului. Școala din Valiză înseamnă învățământ digital accesibil și de calitate” se mai arată în comunicat.

Cine sunt organizatorii:

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 765 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.  

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. World Vision România este o fundație care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Fundația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. În peste 30 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe.

Foto: World Vision Romania


5 comments
  1. Buna ziua! Sunt invatator la o scoala din mediul rural, scoala aflata la 40 km de Braila. M as bucura tare mult daca am putea beneficia si noi de aceste mijloace de invatare. Nu toti elevii mei au putut participa la activitatile de invatare desfasurate online, datorita situatiei financiare. De mare ajutor ne ar fi Programul “Scoala din valiza”! Doamne -ajuta!

  2. Buna ziua! As fi foarte bucuroasa si implinita sufleteste , daca am reusi si noi cei din medii defavorizate sa ne alaturam predarii on line in masa, suntem si in regim simultan… Interesant programul”Scoala din valiza”! Doamne ajuta!

  3. Bună ziua! Sunt invatatoarea unui grup de copii, din mediul rural, aflat la 60 min de Jud. GALAȚI. Ne-am bucura dacă am putea noi sa ne bucura de aceste lucruri. Situația financiara nu permite tuturor sa se bucure de aceste lucruri și sa participe la orele online. Cu drag, Iorga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Contabila unui liceu din Tulcea, care nu a plătit contribuţiile la pensie pentru profesori, condamnată la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității la școală sau primărie / Decizia nu este definitivă

Contabila Liceului Dimitrie Cantemir din orașul Babadag, județul Tulcea, care nu a plătit contribuţiile la pensie pentru profesori timp de mai mulți ani, a fost condamnată la 3 ani închisoare…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre ieșirea universităților românești din topul Shanghai: O oglindă a politicilor publice din ultimul deceniu / Universitățile s-au concentrat pe asigurarea unui act educațional de calitate pentru studenți, nu pe rezultatele cercetării sau premianți Nobel ori Fields / Vom adopta noi standarde minimale pentru conferențiar și profesor

Aproape o treime din punctajul pentru prezența în topul Shanghai „este acordată pentru existența absolvenților sau a cadrelor didactice sau a cercetătorilor, în universitățile evaluate, care să fi câștigat Premiul…
Vezi articolul
manual de istorie

Conform unui manual de istorie pentru clasa a XI-a, profil real, România nu este încă în Uniunea Europeană – Victor Negrescu, europarlamentar PSD: Ministerul Educației să verifice manualele de istorie

Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, a transmis marți o scrisoare Ministerului Educației, prin care îi solicită să revizuiască informațiile din manualele școlare privind apartenența României la Uniunea Europeană, dând exemplu un…
Vezi articolul

UPDATE Nimic despre Cercetare în capitolul “Cercetare și Digitalizare” din programul guvernului Ciolacu, prezentat de PSD / Prioritățile în domeniu, inclusiv o nouă lege a cercetării, sunt prezentate însă în programul de guvernare depus la Parlament

Domeniul cercetării românești, care aștepta, chiar, o nouă lege dedicată, dar și o creștere substanțială a finanțării în anii următori, nu este abordat în niciun fel în capitolul despre “Cercetare…
Vezi articolul

Competiție pentru studenți: “România fără dosar” – hackaton pentru realizarea unor soluții de digitalizare pentru reducerea birocrației

Studenții din toată țara sunt invitați să înscrie soluțiile lor pentru debirocratizarea și simplificarea proceselor administrative în instituții publice într-un hackaton studențesc organizat de Universitatea din București. Evenimentul, intitulat “România…
Vezi articolul