Școlile din mediile defavorizate din Franța vor fi deschise de dimineață până seara la ora 18 pentru elevi, anunță ministrul Educației Gabriel Attal / Vor avea mic-dejun inclus, activități sportive, de sprijin la teme și în carieră

1.629 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Școlile din rețeaua de educație prioritară (REP) din Franța, adică din mediile afectate socio-economic, vor fi deschise de la ora 8 la ora 18 din septembrie 2024, astfel încât elevii defavorizați școlarizați acolo să poată fi ajutați la teme, la activități sportive și de orientare în carieră, a anunțat recent ministrul Educației din Republică, potrivit FranceInfo și LeMonde.

Pilotat în prezent în 200 de școli, programul va fi extins în 1.100 de școli gimnaziale. 600.000 de elevi ar urma să beneficieze de măsură, potrivit sursei citate.

În școlile în care acest lucru se întâmplă, elevii sunt primiți “înainte de lecții, după lecții, cu mic-dejunul servit dimineața”, a spus ministrul Gabriel Attal vineri, 15 decembrie, când a făcut anunțul de la o școală din departamentul Seine-Saint-Denis, care beneficiază de acest orar de activitate. De asemenea, li se oferă “ajutor pentru teme, sport, activități culturale și orientare profesională”, a adăugat el.

Promisiunea lui Emmanuel Macron încă de acum câțiva ani de a combate “inegalitățile în educație” a fost pusă în practică, însă anunțul a fost considerat “destul de problematic” de către principalul sindicat din învățământul secundar, Snes-FSU, notează FranceInfo. Secretarul general al sindicatului, Sophie Vénétitay, deplânge “o formă de generalizare fără evaluare” și regretă că “nu a primit niciodată un răspuns” cu privire la modul de organizare a programului extins celor 200 de gimnazii care au experimentat acest dispozitiv.

În prezent, orele de deschidere și de închidere ale unei școli gimnaziale sau ale unui liceu din Franța sunt stabilite prin vot de către consiliul de administrație al școlii, în acord cu departamentul sau autoritatea de transport școlar din regiunea în care se află. Franța are 6.980 de școli gimnaziale. La începutul anului școlar 2022, 731 de școli de stat au fost clasificate ca REP (rețea de educație prioritară) și 361 ca REP+ (cartiere cu o concentrație mare de probleme sociale), potrivit cifrelor ministerului, potrivit publicației LeMonde.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până vineri, toți diriginții și învățătorii trec în catalog cea de-a doua notă la purtare / Din 8 ianuarie, diriginții calculează mediile pentru acordarea burselor de merit și reziliență la clasa a V-a, pe baza notelor din primele două module de școală

Săptămâna aceasta, elevii claselor primare, gimnaziale și liceale primesc cea de-a doua notă la purtare. Din acest an școlar, elevii vor avea o notă la purtare pe fiecare modul, modificare introdusă…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI cer sancționarea elevilor și părinților care postează filmulețe din timpul predării online. Simion Hăncescu: Profesorii, amenințați cu desfacerea contractului de muncă dacă nu predau online. Este un abuz

Acces la internet de mare viteză în școli, laptopuri, camere video pentru filmarea lecțiilor online și sancțiuni pentru elevii și părinții care „aduc grave prejudicii de imagine unor cadre didactie,…
Vezi articolul

“Datorită meditațiilor” elevii se concentrează mai puțin la școală, spune consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: Un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil la masă „cum te simți, cum te pot ajuta”, decât plătindu-i meditații

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, a spus într-o intervenție la Digi24, că “un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil: cum te simți, cum te pot ajuta,…
Vezi articolul
Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, despre depolitizarea inspectoratelor școlare prin concurs: „Discuția e greșită cap-coadă pentru că operează cu concepte aplicabile doar în rai. Soluția corectă în practică, dar nepopulară, este politizarea conducerii inspectoratelor”

„Orice “depolitizare” faci azi, puterea de mâine poate să politizeze la loc. Credeți că PSD se împiedică de așa ceva? Cu o conducere politizată a inspectoratelor oamenii știu clar cine…
Vezi articolul