Școlile din Marea Britanie se vor deschide după sărbătorile de iarnă, asigură premierul britanic Boris Johnson, în ciuda numărului ridicat de cazuri de Covid-19 din Regatul Unit. În funcție de situație, examenele naționale se pot anula și în vara anului 2022

6.707 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Școlile din Marea Britanie vor fi deschise în luna ianuarie, după vacanța de iarnă, în ciuda numărului de cazuri de Covid-19 care crește, asigură premierul din Regatul Unit, Boris Johnson, potrivit publicației Evening Standard. De curând, presa a anunțat că multe școli se pregătesc de ore online din ianuarie 2022 și, totodată, că este nevoie de profesori care să îi înlocuiască pe cei absenți, în contextul în care numărul de cazuri de infectare cu Covid-19 este mare în ultima perioadă.

Recent, ministrul Educației din Marea Britanie i-a îndemnat pe profesorii care, în prezent, nu mai lucrează în Educație, să se întoarcă să le țină locul colegilor profesori bolnavi și absenți de la ore.

Boris Johnson, premierul din Regat, potrivit surselor Evening Standard, i-a spus ministrului Educației Nadhim Zahawi că este “absolut determinat” să țină școlile deschise după ce copiii au fost acasă, de sărbători, în zilele libere de Crăciun. Și alți membri din guvernul britanic “împărtășesc” aceeași dorință, de a ține școlile deschise.

Ianuarie, luna simulărilor de examene naționale din liceu

În luna ianuarie, adolescenții din Marea Britanie trebuie să susțină simulări pentru examenele GCSE și cele “A-level”, “esențiale pentru profesori ca să țină evidența performanței lor și pentru a le indica ce note vor trebui să le dea copiilor [la finalul anului școlar 2021-2022] dacă vor fi anulate examenele în vară”, mai scrie sursa citată.

Ce sunt, pe scurt, calificările GCSE și GCE
  • GCSE (General Certificate of Secondary Education) este o diplomă în urma unei serii de examene date de elevii de liceu cu vârsta de aproximativ 16 ani, susținute la finalul celor 11 ani de învățământ obligatoriu. În general, GCSE permite accesul la diverse colegii universitare sau cu specific profesional și este important pentru ucenicie sau chiar angajare. Sunt mai multe examene, la diverse materii, iar notele se dau pe proiecte, muncă de teren, experimente etc., potrivit nidirect.gov.uk, portal de informații oficiale și guvernamentale pentru Irlanda de Nord.
    • GCSE mai contează și pentru că, pentru cei care vor să urmeze cursurile universitare, notele GCSE sunt cele luate în considerare când aplică la facultate. Notele Bacalaureatului nu sunt încă disponibile în perioada aplicărilor.
  • Examenele A-level sau GCE (General Certificate of Education) sunt un echivalent al Bacalaureatului, întrucât se susțin la finalul liceului, de asemenea valoroase pentru intrarea la instituții de învățământ superior.

La începutul anului acesta, în luna ianuarie, elevii au fost trimiși acasă când școlile se închideau din nou, după o perioadă lungă de ore online între martie și septembrie 2020. Iar anularea examenelor din 2021 era discutată din decembrie 2020, mai transmite Evening Standard.

Vezi și: aprilie 2021Elevii din Anglia nu vor susține examene anul acesta din cauza pandemiei de COVID-19: examenele vor fi înlocuite cu note date de profesori

De curând, pe 24 decembrie, în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord s-au înregistrat 122.186 noi cazuri de infectare cu Covid-19, iar în perioada 18-24 decembrie au fost în total 707.306 cazuri de infectare, conform datelor oficiale de pe portalul coronavirus.data.gov.uk. Față de perioada precedentă (11-18 decembrie 2021), sunt cu 230.077 cazuri mai multe.

Foto: © PojoslawDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Recent: Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19
Omicron: Multe școli din Marea Britanie – închise cu câteva zile înainte să intre oficial în vacanța de Crăciun, se pregătesc pentru online din ianuarie, în pofida cererii guvernului ca școlile să rămână deschise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai: “îngrijorare” cu privire la “acțiunile politicului care afectează etica academică” / Decizia Curții Constituționale “complică măsurile care se pot lua în contextul plagiatului”, dar universitățile au încă mecanisme interne de sancționare

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își exprimă, într-un punct de vedere transmis marți Edupedu.ro, “îngrijorarea” cu privire la “acțiunile politicului care afectează etica academică, demarate cu mai mult timp în urmă,…
Vezi articolul

Profesoara Maria Manea, despre evaluarea anuală a profesorilor: Nu vreau să sune drept o lipsă de respect față de premierul României, dar, pentru categoria aceasta profesională, un astfel de mesaj ar fi trebuit adresat exact de oficialii Ministerului Educației

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR…
Vezi articolul

VIDEO Un profesor bun creează emoție, își construiește curriculumul în funcție de elev, nu îl reproduce: Ne aducem aminte ce emoție trăiam la o lecție pe care ne-o preda un profesor extraordinar. Acea trăire te motivează atât de tare, încât uneori îți alegi cariera așa, spune profesorul și psihologul Mircea Miclea

Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător și psiholog, a enumerat patru lucruri pe care profesorii trebuie să le știe atunci când predau: „Un…
Vezi articolul

Înregistrarea tuturor elevilor din școlile internaționale în SIIIR și promovarea unei componente de cultură românească în curriculumul acestora – explorate în discuția ministrului Daniel David cu Asociația Școlilor Particulare

Modalitățile de promovare a culturii românești în curriculumul școlilor internaționale din România au fost „explorate” la întâlnirea ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, cu președintele Asociației Școlilor Particulare (ASP), Christian…
Vezi articolul