Școlile din capitala Kiev se vor redeschide pe 1 septembrie, iar educația va fi asigurată în prezența elevilor, au anunțat vineri autoritățile din capitala Ucrainei, relatează AFP, conform Agerpres.
Unităţile de învăţământ, care au funcţionat online de la invazia rusă lansată pe 24 februarie, sunt momentan închise ca urmare a vacanţei şcolare de vară.
“Cea mai importantă misiune la începutul anului şcolar este asigurarea siguranţei elevilor şi a profesorilor”, a declarat Olena Fidanian, şefa departamentului de educaţie şi ştiinţă din cadrul primăriei, într-un comunicat.
Împrejurimile clădirilor vor fi inspectate pentru excluderea prezenţei dispozitivelor explozive, iar adăposturile antiaeriene din şcoli vor fi aprovizionate cu apă, medicamente şi alte produse de bază, mai scrie Agerpres.
“La începutul anului şcolar, toate şcolile vor organiza instruirea necesară pentru profesori şi copii privind comportamentul în cazul unei alerte aeriene”, a adăugat Fidanian. Elevii care nu se pot întoarce la Kiev îşi vor putea continua studiile de la distanţă, a mai spus ea.
După ce timp de câteva săptămâni au încercat fără succes să se apropie de Kiev, forţele ruse s-au îndreptat către regiunea Donbas din estul ţării, potrivit sursei citate.
Sute de mii de locuitori s-au întors apoi în capitală, unde viaţa de zi cu zi s-a reluat treptat odată cu deschiderea de restaurante şi magazine. Cu toate acestea, o lovitură cu rachete asupra unui bloc de apartamente în iunie a provocat un mort şi mai mulţi răniţi la Kiev.
Foto: © Alina Koval | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.