Şcolile din Austria se vor deschide fără obligativitatea măştilor, dar cu efectuarea de teste masive

10.779 de vizualizări
Elevii din Austria vor reîncepe școala, pe 7 septembrie, cu prezența la clasă, dar fără obligaţia de a purta mască de protecţie, cu încăperi foarte bine aerisite şi cu efectuarea multor teste, a informat luni ministrul învăţământului, Heinz Fassmann, citat de EFE, preluat de Agerpres.

Obiectivul acestei modalități de reluare a școlii este, potrivit ministrului, acela de a menţine şcolile deschise “în cea mai deplină normalitate posibilă”. Oficialul a considerat “absurdă” cererea unor sindicate ale profesorilor de a impune măşti la cursuri, deoarece “este greu de imaginat cum poate fi trezit entuziasmul” pentru o materie, când elevii trebuie să stea două ore la rând cu nasul şi gurile acoperite.

Va fi impusă, însă, această măsură la intrare şi pe culoarele şcolilor atunci, când autorităţile sanitare vor avertiza asupra creşterii riscului într-o anumită zonă, conform unui sistem de tip semafor cu grad de alertă în patru culori:

  • Măştile vor fi necesare când alerta va fi galbenă şi portocalie (gradul doi şi trei pe scară, după cel verde), în timp ce la culoarea roşie şcoala va fi închisă iar cursurile vor fi mutate în mediul online.

Ministerul a recomandat multă ventilaţie în sălile de clasă la fiecare 20 de minute şi timp de minimum 5 minute de fiecare dată. E introdusă şi o politică de informare a elevilor şi de restricţionare a grupurilor pentru a evita un contact prea amplu între copii. De asemenea, părinţilor li se recomandă să nu trimită copiii la şcoală dacă au simptome similare infecţiei COVID-19, iar pentru detectarea cazurilor asimptomatice vor fi realizate teste la scară mare.

În cooperare cu centrele de învăţâmânt din întreaga ţară se prevede testarea a circa 15.000 de elevi şi 1.200 de profesori la fiecare trei săptămâni, iar pentru aceasta se va recurge la o nouă procedură în care, pentru a lua o mostră, persoana respectivă trebuie să facă gargară timp de 20 de secunde.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. De fapt, sunt aceleasi măsuri, dar prezentate mai elegant. Diferenta este de comunicare. N-au masca, dar daca-i galben sau portocaliu la semafor…. au. Aia nici nu se lupta cu regulile si se mai protejeaza si fara sa li se impuna. Ar fi cazul sa ne mai schimbam si noi atitudinea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Monica Anisie: Fac apel la calm pentru părinți, elevi, studenți, cadre didactice. Niciun stat din lume nu a pus problema înghețării anului școlar / MEC pregătește modele de subiecte, elevii de clasele a VIII-a și a XII-a să se pregătească pentru examene

“Fac un apel la calm pentru părinți, elevi, studenți, cadre didactice. Pe lângă faptul că îi rog să stea în casă, doresc să le spun să continue învățarea de acasă”,…
Vezi articolul

Educația – element de diferențiere între campaniile candidaților la președinția SUA, la Convențiile naționale ale democraților și republicanilor / Mesajul candidatului democrat la postul de vicepreședinte: „Nu subestima niciodată un profesor de școală publică”

Referirile la educație au atras mai mult interes la Convenția Națională Democratică, desfășurată săptămâna trecută, decât la cea a Republicanilor, desfășurată în iulie. Iar domeniul este folosit atât pentru promovarea…
Vezi articolul

Joi, 5 octombrie, zi liberă pentru elevi, profesori și angajații din Învățământ. Ziua Educației este nelucrătoare prin Contractul colectiv de muncă

Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, va fi anul acesta într-o zi de joi. Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului…
Vezi articolul