Școlile care dau afară elevii cu medii sub 8. Ecaterina Andronescu: Era ilegal. Inspectoarea școlară le va recomanda școlilor să elimine prevederea din regulament

6.081 de vizualizări
SURSA: gov.ro
“Este o discriminare și eu cred că nu putem să facem asemenea lucruri”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, referitor la colegiile din Brașov care îi dau afară pe elevii care în timpul gimnaziului au medii sub 8. “Am vorbit cu inspectoarea generală și m-am înțeles cu domnia sa că le recomandă să elimine din regulamentul de funcționare al școlii această prevedere conform căreia părintele semnează că își retrage copilul dacă nu ia 8”, a anunțat Ecaterina Andronescu, într-o declarație pentru Edupedu.ro.

Nu trebuia să intre așa ceva într-un regulament, pentru că nu există o prevedere cu putere normativă mai mare care să prevadă acest lucru. Ca urmare, era ilegal, să spunem așa”, a afirmat ministrul Educației.

Andronescu a precizat pentru Edupedu.ro: “Am vorbit și cu directorul de la unul dintre licee, de la Șaguna, și mi-a promis și domnia sa că rezolvă această problemă”.

În ceea ce privește examenul pe care unele gimnazii l-au impus pentru intrarea în clasa a V-a, ministrul Educației susține că “acolo este altceva”.E un fel de examen de admitere, liceul vrea să organizeze două clase și anunță din timp lucrurile acestea. Dar după ce copilul a intrat în școală, nu poți să îi ceri copilului – și din păcate mulți părinți au semnat, cel puțin asta a fost informația pe care am primit-o de la doamna inspector general – să se retragă din școală, dacă nu a luat 8”, a afirmat Ecaterina Andronescu.

Informații de background

Trei colegii din Brașov au stabilit în regulamentele școlare că elevii de gimnaziu care nu obțin la finalul fiecărui an media de minimum 8 sunt dați afară din școală, scrie Educațieprivată.ro. Este vorba despre Colegiul Național Andrei Șaguna, Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă și de Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil, potrivit sursei citate.

Oana Ariana Bucur / Foto: Youtube.com Brasov TV

Contactată de Edupedu.ro înainte de a discuta cu ministrul Educației, Oana Ariana Bucur, Inspectorul școlar general din Brașov, a declarat că “este un regulament intern pe care școlile l-au stabilit în Consiliul de Administrație și, în condițiile în care acel regulament este semnat de părțile implicate, cred că el devine obligatoriu. Sunt colegii care au performanță și care, pentru a-și menține ștacheta așa cum și-au propus, au impus aceste medii pentru a putea rămâne”.

Nu cred că este vorba de segregare. Sunt școli de masă, dar trebuie să ținem cont de istoricul și de rezultatele pe care le au în competițiile școlare. Dacă elevul nu poate ține pasul… Este un feedback adus părintelui, că elevul nu are posibilitatea de a fi la nivelul mediei copiilor de la clasa respectivă”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general din Brașov.

Contactată de Edupedu.ro, fostul secretar de stat Oana Badea a declarat că exmatricularea elevilor în interiorul gimnaziului pe criteriu de medie “încalcă dreptul educațional al elevului și dreptul de a alege școala”.

“Acele prevederi din regulamentele școlare care selectează elevii pe bază de performanță școlară sunt discriminatorii raportat la celelalte reguli care sunt deja stabilite la nivel de sistem. Cei care sunt clasa a V-a nu au încalcat nicio regulă a sistemului de educație, la finalul anului: s-au dus la școală, au învățat, au primit note. Nicio prevedere dintr-un regulament intern al unei unități de învățământ nu poate bate prevederi din legi organice. Regulamentul trebuie să fie subordonat acelor legi organice, iar autoritățile competente, inspectoratul școlar, autoritatea pentru protecția copilului trebuie să vegheze ca acele prevederi să fie în concordanță cu prevederile legii”, a explicat pentru Edupedu.ro fostul secretar de stat în Ministerul Educației, Oana Badea.

Citește și:

 


19 comments
  1. Si dacă tot e vorba de Braşov. Cum este posibil ca la un liceu din Braşov să predea un profesor care are cazier penal, a fost închis 4 ani pentru evaziune fiscală, fraudare de fonduri europene şi la câteva luni după eliberare să ocupe un loc la catedră? Asta, în condiţiile în care profesorilor devotaţi carierei li se restrâng normele?

  2. Multumim, Dani, in acest tur de forta al postarilor ai reusit sa faci dovada calitatii parintilor implicati in aceasta mizerie. Copiii sunt copii, iar cat i-a dus mintea pe profesorii care au initiat regulamentul s-a vazut deja. Suntem mult mai in siguranta ca natie cu oameni ca voi, pana acum credeam ca partidul de guvernamant este singurul de care trebuie sa ne ferim. Este foarte trist ce se intampla – dar de fapt previzibil. Nu puteam ajunge unde suntem fara oameni destoinici ca voi si altii asemenea voua. Apropo, se zice ca in urma demersului la unul dintre cele trei licee se vor pastra elevii cu media peste 9,40, la altul vor trebui sa ramana cei cu media intre 8,90 si 9,39 inclusiv, iar la cel de-al treilea de la 8,50 la 8,89. Presupun ca nu va fi nicio problema, ca nu am gasit un articol de lege care sa interzica.

  3. Și dacă tot merge corpul de control la Brașov, poate aflăm și de ce școlile din mediul rural nu au dreptul la predarea limbilor străine în regim intensiv. Documentul care aduce această îngrădire este pe pagina ISJ Brașov (https://bit.ly/2MMhL3U):
    “8.1. Clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv care se vor aproba la nivelul judetului, pentru municipiul Braşov şi pentru localităţile din mediul urban, se vor aloca după cum urmează:
    • Municipiul Braşov: maxim 3 clase
    • Fiecare localitate din mediul urban: maxim 1 clasă”
    Mediul rural nici nu intră în calcul. Iar în cazul ăsta nici nu au fost informați elevii sau părinții.
    În afară de incompetență, cum este justificată o astfel de discriminare? Oare ce aberații mai ascund inspectoratele locale?

  4. Cum oare este posibil sa se intample asa ceva??? De ce nu dati afara directorii de acolo? Directorii de scoli sunt Dumnezei…trimite-ti controale..dar nu se vre, probabil..oamenii din minister trebuie schimbati, tin in brate toti coruptii. O coruptie totala in invatamant. Si profesorii care predau sunt majoritatea pensionari. Oare de ce? Directorii nu scot posturi sau le scot cum vor ei, le pastreaza pentru cine vor ei. Daca se duce cineva cu concurs si nu le convine, ii face viata un cosmar. Si mai vrei calitate in invatamant. Lucrul asta se va intampla atunci cand se vor respecta reguliile si se va elimina coruptia.

    1. Dacă dumneavoastră sunteți alternativa la pensionarii de acum, situația e foarte gravă
      In limba romana, se spjne corect ” voi trimiteti controlul sau ce doriti dvs” si ” tu trimite-ti (singur) o gramatică, spre exemplu”.
      E bine sa se respecte si regulile gramaticale, cu atât mai mult cu cât amintim de calitate.

  5. O regula mizera si ilegala aprobata tacit si complice de parinti. Trist e ca in toata povestea de copii le pasa cel mai putin partilor implicate, desi prin regula in cauza doreau ca lumea sa vada exact contrariul. O lume debusolata si fara repere in care fiecare il abuzeaza pe cel vulnerabil si fara aparare. Doresc sa vina ziua in care regulamentele prevad ca invatarea se produce exclusiv in spatiul scolii la care sunt inscrisi elevii si ca sunt interzise meditatiile in particular la materiile studiate in scoala. Apoi sa se mandreasca cu reputatia si prestigiul lor.

    1. Afara cu elevii care invata din școlile românești! Poate ar trebui să le atârnă si un afis cu “Asa nu” dacă ii vedem cu mana pe vreo carte.
      Draga doamna, societatea in care elevii ar fi nevoiți să învețe doar in spatiul scolii ar fi o societate cu mari probleme, de tip 1984.
      Teoretic, meditațiile cu profesorii de la clasa sunt interzise si in prezent.
      Ce-i drept, chestia cu învățatul doar in scoala încă nu-i prevăzută. Dar, doamna Andronescu e dispusa sa faca orice, puteti incerca.

      1. La harnicia cu care postati posibil sa fiti unul dintre artizanii/sustinatorii acestei idei stralucite.
        In primul rand masura este ILEGALA in conditiile in care promovabilitatea incepe de la alta medie.
        Sau la noi oricum este bagatelizata legalitatea, asa ca un abuz in plus nu se pune…
        Rastalmaciti cuvintele intr-un mod in care vi se pare ca va permite sa emiteti o idee “stralucita”.
        – nu s-a pus problema de lipsa a temelor (chit ca si asta poate fi o discutie lunga) ci a fenomenului de meditatii in masa. Meditatii datorate in mare parte superficialitatii cu care se produce actul didactic in scoala, a programei pe care desi nu o parcurg profesorii la clasa au pretentia de a fi parcursa de elevi individual sau cu ajutorul meditatorilor.
        Cum ar fi sa punem responsabilitatea rezultatelor elevilor si in spatele profesorilor?
        Cum ar fi sa evaluam performanta profesorilor in functie de rezultatele elevilor, INTERZICAND meditatiile? Abia atunci se vede cu adevarat valoarea unui dascal. Unde reuseste el sa duca niste elevi fara ajutor din exterior.
        Daca nu sunt rezultate – reduceri de salarii din motiv de neatingere a calitatii actului didactic.
        Daca s-ar face lucrul asta in 2-3 ani profesorii vor vrea sa modifice legea invatamantului (ca sunt prea multi copii la clasa si nu se pot ocupa de toti), vor considera ca programa e prea incarcata si orele sunt insuficiente, nu se vor mai bucura la pomeni de genul “maine nu se fac ore ca e zapafa/ gripa/ sunt alegeri si scoala e sectie electorala” samd, vor cere profesor de sprijin, isi vor respecta orele de stat in scoala si cate si mai cate.
        Acum este un sistem slab care le convine de minune profesorilor mediocri, in timp ce aceia ce isi doresc sa predea cu adevarat abandoneaza.
        Traim in minciuna si asta ne convine de minune daca ne ofera un trai caldut si fara nicio responsabilitate.
        Mie mi se pare f normal si sanatos ca un elev sa isi ia cunostintele in timpul orelor de curs, de la profesorul sau. Daca lucrul acesta nu se poate inseamna ca undeva este o problema.

        1. Imi pare rau ca va contrazic, dar eu nu m-am referit la teme.
          Dumneavoastra ati scris următoarele cuvinte:
          ” doresc sa vina ziua in care regulamentele prevăd învățarea exclusiv in cadrul școlii”, iar eu, cunoscand niste copii care invata de unii singuri in afara scolii, fără să îi forțeze cineva, m-am gândit că, poate, nu doriti sa vedeti pe cineva aprofundand ceva in afara scolii.
          Pe mine personal, subiectul temelor nu ma pasionează, copilul meu a lucrat mereu selectiv, fără consecințe din partea profesorilor si cu rezultate foarte bune la învățătură.
          In ceea ce priveste meditațiile,va atrageam doar atenția că există și în acest moment o asemenea prevedere. Din pacate, este foarte dificil de pus in practica. Dar, desigur, din partea mea puteti sa le interziceti. Nu vreti sa înțelegeți cu niciun chip ca un copil are rezultate excepționale la scoala si prin propriul efort .
          In ceea ce priveste profesorii, am intalnit , ce-i drept, si profesori care nu predau nimic la clasa, dar și multi profesori dedicați in capul cărora aruncam in acest moment cu zoaie.
          De ce sunt atât de”harnica”? Pentru ca niste oameni minunați, copii, profesori, parinti sunt executați fără judecata in cruciadă împotriva elevilor buni.

          1. Da, nu m-am putut abtine :):
            – o masura ilegala ramane ilegala chiar daca unora dintre noi le este favorabila
            – nu stropeste nimeni cu noroi in copii, copiii sunt victimele unor adulti abuzati, deveniti in conjunctura actuala abuzatori
            – nu este cu nimic mai prejos un copil cu o medie de 7,50 fata de unul cu o medie de 8,10
            – un liceu care tine la prestigiul lui lupta sa aiba o medie generala mare (daca in asta masoara el prestigiul), ii sprijina sa se ridice, nu ii elimina pe cei care poate nu sunt la “standardele” lui
            – este trist ca elevii sunt motivati sa invete de frica si sub presiunea indepartarii din liceu
            – ce se intampla daca un copil trece printr-o drama (destramarea familiei, boala/plecarea/moartea unui parinte/persoane dragi) si aceasta se resimte in rezultatele la invatatura? Cat de normal/moral este sa-i mai dam un sut? Sau atunci facem rabat de la regula si asa spunem ca regulile sunt de fapt de bau-bau si se aplica discretionar?
            – Nu este posibil sa fie o inflatie a notelor iar notarea elevilor sa nu reflecte exact cunostintele lui “ca sa nu-i stricam media”?
            – educatia inseamna mai mult decat amaratele alea de note de care nu te va intreba nimeni niciodata, educatia este si despre empatie, caderi si ridicari, ajutor, colegialitate, colaborare, depasirea limitelor, speranta, dorinta de a fi azi mai bun decat ieri si maine mai bun decat azi
            – nenea Gauss a construit o teorie care ne spune ca lucrurile se intampla in mai toate domeniile sub forma unui clopot – cu niste varfuri, cu o masa de mijloc si cu niste extreme de jos – inca nu am auzit ca teoria lui Gauss sa fie infirmata
            – admitand ca ok regula “sub media 8 pleaca in alta unitate scolara” parca nici ideea lui Hitler de a extermina ce nu e arian nu mai pare o idee chiar atat de smintita
            – asemenea reguli aduc fie frustrare, fie falsa mandrie elevilor – iar asta nu se vede acum dar se va vedea cand vor mai creste

    2. Nici eu nu ma pot abtine:)))).
      Incep cu nenea Gauss: ati uitat partea cea mai importanta: sa definiti esantionul.
      Daca esantionul la care va referiti este acea clasa, daca veti merge pe site-ul Admitere Liceu 2017 si va veti uita la mediile gimnaziale, veti constata ca graficul este in regula, sunt copii in acea clasa (sa zicem la Saguna) cu 9.13, dar si unul cu 10, intre cele doua extreme sunt medii generale diverse : 9.48, 9.69,9.82 ,9.95 etc.
      Ce-i drept, din 27 copii “abuzati” toti au peste 9.10, imensa majoritate peste 9.5 chiar.
      Daca acei copii sunt victimele unor adulti abuzati, deveniti abuzatori, faceti o plangere penala indreptata impotriva acelor parinti care, in opinia dumneavoastra, incalca drepturile copiilor si ii abuzeaza pentru ca i-au trimis intr-un loc in care sa invete.
      . De asemenea, propun ca, de acum inainte, orice parinte al unui copil cu o medie mai mare decat 9.5 din invatamantul romanesc sa fie deferit unui Tribunal pentru ca el este, in mod indubitabil, un abuzator frustrat.
      Ma indoiesc sincer ca un copil aflat intr-o situatie personala dificila nu va beneficia de sprijin. Cunosc personal un astfel de copil caruia i-a murit mama si care a foat sprijinit puternic de profesori si de colegii aia robotizati si lipsiti de empatie, elitistii fara suflet, crscuti de niste oameni oribili.
      In toata povestea aceasta, rostogolita cu o ardoare demna de o cauza mai buna, asa-numitii jurnalisti au o parte insemnata de vina pentru ca au uitat de partea acuzata. Au uitat sa se documenteze- se puteeau accesa, de exemplu, site-urile Admitere liceu, au promovat comunicate dubioase ale unor Asociatii din care , cel putin in Bucuresti, copiii de la liceele de top sunt exclusi si in care se flutura Parchetul trimis impotriva unor oameni de care nu au habar..
      Cand vicepresedintele unei astfel de organizatii abia a intrat la liceu, cu 5 la mate si 6.85 la romana, dati-mi voie sa ma indoiesc de obiectivitatea acestor tineri. Vom vedea in curand daca trece Bacul.
      Dupa aceste zile, cu revarsarea de ura la adresa celor mai buni decat noi, care sunt ,conform lui Gauss aplicat la scara inteegului invatamant , minoritari :))), sub masca unor cuvinte frumoase, cred cu tarie ca locul unui elev bun nu este in aceasta societate .

  6. Nu doamna Andronescu, trimiteti corp de control la toate inspectoratele care au tolerat asa ceva. Dati afara si sesizati parchetul pentru toate abuzurile directorilor de scoli care au avut un asemenea comportament sau au obligat parintii sa semneze asa ceva. M-am saturat sa vad cum adaugam la lege dupa bunul plac, ba ICCJ, ba SRI, ba DNA, ba ANAF, ba Parchetele …acum si directorii comunisti de la scoli? Oare o sa intelegem in tara asta ca nimeni nu este mai presus de lege?

    1. Nu va lăsați!!!!!
      Apropo, ati uitat profesorii care predau la aceste clase. La Parchet si cu ei!
      Mai sunt si olimpiadele și orice elev care are tupeul sa ia mai mult de 8, trebuie să acționari si impotriva lor. Este inadmisibil sa înveți in aceasta tara!

      1. Legile trebuie respectate. Punct ! Dacă sunteți convinsă că aveți dreptate, ieșiți în stradă și cereți modificarea acelor legi “incorecte”. Până atunci, ce se întâmplă acolo se numește segregare și este ilegal, atât timp cât nu exista prevedere legala pentru așa ceva !

      2. Instigarea la incalcarea legii este o infractiune ! Dumneavoastra instigati la incalcarea legii ! In nici o lege nu se prevede ca elevii admisi legal si care indeplinesc conditiile de promovabilitate trebuie dati afara din scoala dupa criterii stabilite discretionar !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lucian Bode a mai pierdut un proces în cazul acuzațiilor de plagiat, anunță jurnalista Emilia Șercan / Ministrul de Interne, afirmă Șercan, a ajuns la trei procese distincte pierdute deja, unul dintre ele definitiv și irevocabil

Curtea de Apel București a respins solicitarea lui Lucian Bode care ceruse respingerea autosesizării Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) în legătură cu cartea sa,…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Sorin Cîmpeanu anunță că sunt 1.140 de elevi ucraineni înscrişi în şcolile din România, pe curriculum românesc, ca audienţi. Guvernul va modifica Legea educației pentru ca elevi ucraineni de clasa a VIII-a să poată intra la liceu fără examen: copii de la Şcoala de balet din Kiev vor să continue la Liceul Capsali, în clasa a IX-a

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că numărul elevilor ucraineni audienţi în şcolile din România, pe curriculum românesc, va fi de 1.140  la începutul săptămânii viitoare, dintr-un total de aproape 34.000…
Vezi articolul

Peste jumătate dintre elevii de gimnaziu și liceu din România iau în calcul să plece din țară – sondaj Salvați Copiii. Educația este unul dintre motivele principale / Scade dramatic toleranța față de colegii cu probleme de sănătate mintală

Mai bine de jumătate dintre copiii care urmează studii de gimnaziu sau liceu din România iau în calcul să plece din România pentru un timp sau definitiv, iar o treime…
Vezi articolul

SURSE Plata salariilor personalului din Învățământ se face cu indemnizația de hrană, în această lună, a transmis inspectorilor școlari un oficial din Ministerul Educației. Ministerul de Finanțe nu ar fi făcut încă precizări în privința modului de calcul al indemnizației de hrană, după ce Legea Ciolacu a promovat confuzii în școli

Un oficial din Ministerul Educației a transmis pe grupul cu inspectorii că plata salariilor personalului din Învățământ se face cu indemnizația de hrană luna aceasta, conform surselor Edupedu.ro. Ministerul de…
Vezi articolul

(P) Manualul de Geografie pentru clasa a VIII-a, aprobat de Ministerul Educației, prezentat de autorii Carmen Camelia Rădulescu și Ionuț Popa: Geografia României pe care o propunem noi în anul 2020 nu mai seamănă deloc cu cea pe care o știa toată lumea: elevi, profesori, părinți

Manualul de Geografie pentru clasa a VIII-a, de la Editura Art Klett, desemnat câștigător la licitația organizată de Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație, în anul 2020, și…
Vezi articolul