Școlile care au fost secții revin de miercuri la programul normal, conform scenariilor de până acum – anunță Inspectoratul Școlar București

1.157 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Școlile care au fost secții de votare, incusiv cele unde au fost probleme cu numărătoarea voturilor și procesele verbale, revin de miercuri la programul normal, conform scenariilor de până acum, au declarat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar București (ISMB) pentru Edupedu.ro.

În București au fost în total 1.275 de secții de votare, potrivit Centralizatorului cu Numărul de Secții de votare/județ din data de 11.09.2020, publicat pe site-ul roaep.ro.

În timpul zilei de luni, mai multe nereguli privind modul în care au fost numărate voturile au fost sesizate de reprezentanții USR-PLUS. Clotilde Armand, cea care a câștigat fotoliul de primar al Sectorului 1, a fost prima care a sesizat neregulile.

Președintele USR, Dan Barna, a semnalat faptul că voturile USR din unele secţii nu apar în mod corect în sistemul centralizat.

„Au câştigat secţii şi aveam ‘zero’ trecut în sistem, sunt lucruri pe care le-am contestat. Unele au fost corectate, altele urmează să fie corectate. La momentul curent mai sunt 10-11 secţii care nu sunt încă validate. Preşedinţii – o parte sunt sus, alţii urmează să vină în orele următoare. Colegii mei delegaţi sunt acolo şi supraveghează tot acest proces”, a spus liderul USR PLUS, citat de G4media.ro.

Poliția Română a anunțat marți că, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, a fost deschis un dosar penal in rem (pentru faptă, nu pentru o persoană) în cazul candidatului PSD la funcția de consilier local care a fost surprins luni seară cu 473 de procese verbale asupra sa în clădirea în care funcționează Biroul Electoral de Sector, potrivit G4Media.ro.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate politic, prin detașare, conform unui raport al Ministerului Educației, instituție care refuză de doi ani să organizeze concursuri, așa cum îi cere legea / Peste 1.700 de directori de școli sunt puși tot politic

Politizarea funcțiilor în Educație a atins, în anul școlar anterior, cele mai înalte cote din ultimii cel puțin 10 ani. Conform Raportului privind starea învățământului preuniversitar 2022, publicat luni de…
Vezi articolul

INTERVIU Cercetătoarea Alina Dolea: Migranții ajung să dezvolte o anumită sensibilitate cu privire la modul în care România e percepută. Experiența „între aici și acolo, nici aici, nici acolo” contribuie la sentimentul de însingurare, teren propice pentru teme precum cele ale AUR

Partidul AUR s-a clasat pe locul treilea în diaspora, cu aproape 25% din voturi, imediat după USR Plus și PNL, potrivit rezultatelor parțiale. Cum a fost posibil ca diaspora românească,…
Vezi articolul

Elaborarea a noi seturi de teste de antrenament conform noului model de subiecte, revizuirea baremelor de notare și pregătirea profesorilor evaluatori în vederea corectării computerizate, sunt solicitate ministrului Educației de către Federația Națională a Părinților

Elaborarea a noi seturi de teste de antrenament conform noului model de subiecte emis de Ministerul Educației, în timp util, astfel încât elevii să beneficieze de o pregătire adecvată, în…
Vezi articolul