Școlile ar putea să solicite uniforma obligatorie, potrivit unui proiect de modificare a Legii educației Iohannis-Deca. Uniforma ar urma să fie acordată gratuit elevilor

7.342 de vizualizări
SURSA: unsplash.com
Școlile ar putea să solicite utilizarea obligatorie a uniformei școlare, potrivit unui proiect depus la Senat. Proiectul urmărește să completeze și să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cunoscută sub denumirea Legea Deca-Iohannis. Conform documentului, uniforma ar urma să fie acordată gratuit elevilor.
  • Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost inițiată de ministrul Ligia Deca, promulgată de președintele Klaus Iohannis și prezentată oficial de ambii ca făcând parte din proiectul educațional prezidențial „România educată”.
  • Inițiatorul proiectului depus la Senat este Badea Iulian-Alexandru – deputat PSD.

În proiect se arată că detaliile tehnice privind obiectele vestimentare și de încălțăminte ce compun uniforma școlară vor fi aprobate prin ordin al ministrului educației.

În document apare că finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile.

Iată ce prevede proiectul depus la Senatul României:

„1. La Articolul 11 , dupa alineatul (2) se adaugă un nou alineat, alin. (2^1) cu următorul cuprins:

(2^1) – Pentru asigurarea bunei desfășurări a cursurilor și activităților desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile educației și formarii profesionale, conducerea unităților de învățământ poate solicita utilizarea obligatorie a uniformei școlare. Aprobarea detaliilor tehnice privind obiectele vestimentare și de încălțăminte ce compun uniforma școlară se realizează prin ordin al ministrului educației. Uniforma școlară se acorda elevilor în mod gratuit, finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile.

2. La Articolul 106, dupa litera m) din alineatul (1) se introduce litera n), cu următorul cuprins: n) dreptul de a beneficia în mod gratuit de uniformă școlară.

3. La Articolul 126, dupa litera r), se adaugă litera s), cu următorul cuprins: s) pot asigura, din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, acoperirea cheltuielilor pentru finanțarea și acordarea gratuită a uniformelor școlare, așa cum este specificat în metodologia aprobată de Ministerul Educației;”

Proiectul poate fi consultat mai jos:

În expunerea de motive este menționat că „potrivit studiilor realizate de Comisia Europeană, abandonul școlar este cauzat de problemele personale sau de familie, dificultăți de învățare sau, în cele mai multe cazuri, situația socioeconomică precară, care, din păcate, se poate traduce prin imposibilitatea părinților de a susține achizitionarea rechizitelor sau a obiectelor vestimentare necesare frecventării cursurilor fizice, ori a mijloacelor informatice pentru asigurarea accesului la cursurile în format online”.

Expunerea de motive

Ce prevede actualul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar

Regulamentul-cadru din 4 iulie 2022 stabilește că este interzisă sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ.

Art. 187 – „(2) În unitățile de învățământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educație al elevilor, cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceștia a serviciului pe școală, interzicerea participării la cursuri sau sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ sau altele asemenea.”

Citește și:
Amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții și directorii de școli care refuză să semneze Contractul educațional – proiect ROFUIP 2024/ Acordul părinților pentru supraveghere audio-video, introdus în contract / Acordul GDPR, prezentat ca „obligație” / Părinții – obligați să asigure ținuta decentă a copilului la școală
Președintele Emmanuel Macron ar vrea ca uniforma să fie introdusă în școlile din Franța, dacă se dovedește că ajută la combaterea discriminării în școli: „Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează respect” / Franța derulează pilotări în peste 100 de școli pe tema aceasta
Uniforma școlară va fi introdusă experimental în unele școli din Franța din anul 2024, anunță ministrul Educației Naționale. Autoritățile vor să vadă dacă are vreun efect asupra succesului școlar al elevilor
august 2023 – Educația gratuită, evaluarea obiectivă și corectă, cu posibilitatea de a contesta nota de la teste – prevederi din noua Lege a învățământului preuniversitar / Elevii au obligația de a avea o ținută vestimentară decentă
august 2022 – Sorin Cîmpeanu: Nu am vorbit de obligativitatea uniformei în școli
iunie 2022 – Elevii Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava reclamă că sunt obligați să poarte uniformă din 5 septembrie 2022 pentru a intra în școală / Directorul spune că este doar o recomandare

17 comments
  1. Din nou se pune carul inaintea boilor. Avem scoli cu buda in curte. Avem scoli unde cade tencuiala in cap. Avem scoli unde iarna prea este frig si vara este prea cald. Dar ne f#&e grija de comunisme, ca vezi Doamne, abandon scolar din cauza de uniforma, nu din cauzele alea care sunt cele reale dar le negam.
    Vrem sa nu avem distinctia intre elevi saraci si elevi bogati pe baza hainelor, dar v-ati uitat la posetele si taioarele unor profesoare de la colegii cu staif? Ca eu am vazut inclusiv vuitoane si hermesuri…
    Cel mai simplu este sa impui prin Lege si ROFUIP obligativitatea TINUTEI DECENTE. Fusta minim pana la genunchi, pantaloni lungi, haine fara inscriptii mai mari de nu stiu cati cmp si gata. Dar impune asta si la unii profesori. Atat.
    Altfel, va fi foarte interesant cel putin din punct de vedere olfactiv portul unei uniforme low cost, din materiale de rahat, artificiale (lucru care este evident data fiind “gratuitatea”) pentru 5 zile consecutiv -ca o sa o poti spala doar sambata daca ti se da doar una singura- in conditiile in care la sfarsit de mai – inceput de iunie prin unele clase sunt 28 de grade.
    Sau asigura tu incaltamintea (care o vor si pe aia standard, obligatorie) care sa fie comoda si din materiale respirabile, la fiecare 2-3 luni la un copil aflat in crestere.
    Imi aduc aminte “cu drag” de armata romana, unde am primit izmene si uniforma cu trei marimi mai mari, dar bocancii erau 40 desi purtam 44.
    Sictir!

    1. Mă Adi, cum dracu’ se face că dacă cei de la privat cer uniforme, părinții le cumpără și nu mai comentează, cel mult le laudă cu cât de grozave sunt și cât de bine prinde o uniformă ca să arăți de la ce școală ești?

      Cum naiba doar când se pune problema să existe uniforme ȘI pentru ceilalți, săriți de c*r în sus cum că nu se poate, că avem democrație și drepturi și nu mai vrem comunism sau alte aberații?

      Iar alea cu Hermes pe care le-ai văzut tu pe undeva nu le-au luat din banii lor – uită-te cu cine-s căsătorite ca să găsești răspunsul. Din salariile din sistem nu cumperi decât obligatoria geantă de imitație de piele care se decojește până la final de an, pantofi de cursă lungă (în niciun caz de ștaif), haine… mai second hand, mai de proastă calitate. Că nu ajung banii pentru mai mult.

      1. Mă Alina, tu știi cât plătesc școlarizarea cei de la privat? Crezi că pentru ei contează că mai plătesc o uniformă în plus?

  2. Ar fi o idee, ca uniforma, să fie inspirată de cea a dl. prof. Nae. Cea cu fustiță. Pentru că materialul este mai puțin, deci costuri mai mici pt guvern, sau cine plătește uniformele, nu?
    Aceasta idee a venit deoarece, un profesor, este un model. Și are dreptul să se îmbrace cum dorește la ore, nu? Asta pt că, școlile, universitățile, “nu au un cod vestimentar pentru profesori”, conform unor afirmații din interior.
    Alături de propunerea pt uniforma școlară, cred că, ar trebuie o propunere și pentru un cod vestimentar decent al profesorilor.

    1. Cu sau fără fustă, nimeni n-a zis despre Nae că a pus mâna pe studenți (fete sau băieți). Despre tradiționaliști însă am tot auzit zilele astea…

  3. Inițiativă dictatorială demnă de societățile comuniste ! Nu poți să obligi un elev să poarte o uniformă , deoarece uniformele distrug diversitate, varietatea, individualitatea și personalitatea . Se dorește distrugerea individualității și a drepturilor omului. În Finlanda uniformele școlare sunt interzise prin lege , iar în multe țări occidentale nici nu se aduce în discuție acest subiect, deoarece societatea s-a opus unor astfel de măsuri abuzive. Uniformele școlare intră în contradictoriu cu drepturile omului și încalcă prevederile Cartei Drepturilor Omului ( CEDO ) , dar și normele psihologice și etice ale UE și ale organizațiilor internaționale. Ceea ce fac ei este segregare școlară cu scopul de a impune eugenia educațională ! Doar dictaturile fasciste, naziste și comuniste aveau obsesia paranoică de a impune uniformele, deoarece era mult mai simplu să îi manipuleze pe oameni și să le încalce și alte drepturi de bază. Societățile totalitare au obsesia bolnavă de a uniformiza oamenii în ceea ce privește mentalitățile, îmbrăcămintea, ideile, gândurile, opiniile și sentimentele. Există studii de specialitate care confirmă faptul că uniformele școlare sunt niște prostii ! Într-o bună zi planurile voastre malefice ar putea eșua ! Am speranță că inițiativa asta delirantă nu va avea succes ! Istoria a dovedit acest fapt ! O să ne opunem până la capăt împotriva acestei erezii ! Nu îmi pasă ce opinii au ceilalți ! Dacă nu vă place opinia, vă rog să nu răspundeți !

    1. Ăia din Anglia și Coreea de Sud și te miri de unde – dar și cei de la școlile private pe care le iubiți atât din România – n-au auzit că uniformele sunt câh. Ba chiar se laudă cu ele, că-s însemne ale disciplinei școlare.

  4. Nu, așa ceva nu se poate! Cum să impunem copiilor uniforme când abia ce pătrunde și în România moda fustiței scurte în ținuta profesorilor? Adică dl profesor Andrei Nae are voie cu buricul la vedere, dar adolescenții nu?

  5. Foarte bine. Astfel nu vor mai fi diferențe de bogați și săraci. După școală te îmbraci cu ce vrei tu (depinde de cât de multă moralitate ai).

    1. Ar fi o măsură care ar mai ajuta puțin învățământul romanesc, elevului i se reamintește statutul și ca efect oleacă de mobilizare;
      Pe de alta parte lumea ar fi mai civilizata, în sensul ca elevii ar arata mai puțin din experienta sexuala la vedere ( se practica major începând cu clasa a 8a).
      De altfel în majoritatea tarilor se aplica uniforma, doar la noi unde s-a distrus/se distruge la comandă învățământul.

  6. Vreau și la profesori uniformă. Da stil,clasa si nu îți mai bați capul cu ce sa te îmbraci “săptămână viitoare”.

    1. Eu nici n-am bani să cumpăr ”ținute” pentru fiecare zi.

      Dați-mi uniformă pentru serviciu, că o port.

    2. Ce ai, tu? Nu mi-am mai cumparat de 8 ani o geaca sau un palton si 80 la suta din garderoba o am de la second hand. Abia m-am indurat sa iau vara asta o bluza de 60 lei. In ritmul asta eu cu o fusta si o bluza nu mi-as mai plati o rata. Si nu am una, ci 3 si doua banci. Ca nici chiria nu se plateste singura si nici copiii nu mananca din ceruri. Am 3800 lei salariu. Noroc de o dirigentie ca mai acumulez ceva. Naveta la noi nu se deconteaza. Si fac 160 km la zi.

    3. Zau? De acord. Dar sa fie acordata gratuit.
      Nu mi-as mai bate capul sa dau banii pe haine ca sa arat formal si sa nu ma simt umilita de cucoanele care fac parada modei in cancelarie, ca au sotii cu pensii speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Gabriela Toșa, directoarea Școlii Gimnaziale din comuna Căiuți cu abandon școlar zero anul trecut: Atunci când copiii au o educație de calitate, categoric, se vor întoarce în comunitate / Avem foști elevi care s-au întors în cancelarie alături de noi, educatori sau profesori de matematică

„Cel mai greu este să conștientizezi și să faci comunitatea locală să înțeleagă cât de importantă este educația. Atunci când copiii au o educație de calitate, categoric, se vor întoarce…
Vezi articolul