Ministerul Educației a pus în dezbatere publică Metodologia de organizare a programului „Săptămâna verde”. Școala trebuie să se asigure că pot participa toți elevii unei clase la o activitate care implica costuri, părinții pot contribui financiar prin asociația de părinți și este interzis ca elevii și profesorii să strângă fonduri, sancțiuni pentru profesori, dacă nu respectă metodologia, absenţele elevilor se înscriu la rubrica „Purtare” în catalog sunt câteva dintre prevederile noi din proiect.
- Ministrul Educației, Ligia Deca și ministrul Mediului, Mircea Fechet, au anunțat pe parcursul acestui an că școlile vor primi bani pentru finanțarea programului Săptămâna Verde. Ligia Deca nu a precizat detalii, nici suma alocată, dar Mircea Fechet a declarat pe 31 iulie 2023 că 100 de milioane de euro de la Ministerul Mediului vor merge în şcolile din România și vor fi folosiţi pentru finanţarea “Săptămânii verzi”. În metodologie nu se specifică nimic despre această finanțare. Am cerut un punct de vedere Ministerului Mediului și cand îl vom primi, îl vom publica.
Noutăți din proiect, față de metodologia publicată în Monitorul Oficial în februarie 2023
Pentru activitățile care implică costuri, școala se asigură că există resursele necesare pentru ca toți copiii unei grupe/clase care au optat pentru acestea să poată participa la ele.
Părinții pot contribui financiar prin asociația de părinți și este interzis ca elevii și profesorii să strângă fonduri
Părinții pot decide să susțină, financiar, activitățile desfășurate în cadrul programului „Săptămâna verde”, prin asociația de părinți cu personalitate juridică, însă este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți și/sau gestionarea fondurilor „Asociației de părinți” utilizate în derularea programului „Săptămâna verde”, conform art. 8.
Sancțiuni pentru profesori
Nerespectarea prezentei metodologii atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute atât în Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, cât și în Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, în vigoare, conform art. 14.
Absenţele elevilor se înscriu la rubrica „Purtare” în catalog
Directorul unităţii de învăţământ în colaborare cu echipa coordonatoare monitorizează prezenţa preșcolarilor/elevilor şi a cadrelor didactice la activităţile programului „Săptămâna verde”. Activităţile educative aprobate se înscriu în condica de prezenţă a cadrelor didactice, absenţele elevilor se înscriu la rubrica „Purtare” în catalog, conform art. 23.
Platformă pentru schimbări climatice și pentru mediu
Cadrele didactice și partenerii menționați la alin (1), lit e) au acces la o platformă dedicată educației pentru schimbări climatice și pentru mediu (https://www.saptamanaverde.edu.ro/ro). Platforma cuprinde o bibliotecă digitală cu resurse educaționale pe teme de mediu și climă, exemple și oferte de activități, o hartă interactivă a disponibilităților de cazare gratuită din ariile naturale protejate, precum și exemple cu privire la orarul și proiectarea activităților, precum și la evaluarea acestora.
Alte prevederi din metodologia de organizare a programului „Săptămâna verde”, pusă în dezbatere publică
Programul „Săptămâna verde” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar si nu se derulează simultan cu Programul „Școala altfel”.
Unitățile de învățământ primar, gimnazial și liceal din cadrul sistemului național de învățământ preuniversitar planifică și organizează obligatoriu programul „Săptămâna verde”, conform prezentei metodologii.
Exemple de activități educaționale care se pot desfășura în „Săptămâna verde”
În perioada alocată programului „Săptămâna verde” se pot desfășura activități educaționale precum: lecții în natură, dezbateri, jocuri de rol, fotografie vorbită, exerciții de construcție participativă a unor scenarii de viitor, vizionări de documentare, experimente, biblioteci vii, teatru forum, teatru legislativ, proiecte de servicii în folosul comunității, ateliere, voluntariat, expediții și excursii în parcuri naturale și arii protejate, fără a se limita la acestea.
Participarea la programul „Săptămâna verde” este obligatorie atât pentru elevi, cât şi pentru toate cadrele didactice din unitatea de învăţământ.
Unitatea de învățământ are obligația de a stabili oferta de activități din cadrul programului „Săptămâna verde” astfel încât să poată asigura, prin oferte alternative, participarea la aceste activități, a tuturor elevilor și cadrelor didactice.
În situația în care pe întreaga perioadă a programului sau doar în anumite zile, din motive obiective, nu se pot organiza activități conform orarului stabilit pentru programul „Săptămâna verde”, se desfășoară alte activități educative care contribuie la formarea și dezvoltarea competențelor din curriculumul național.
Deplasările elevilor
Orice deplasare în afara unităţii de învăţământ trebuie să aibă un caracter educativ. Nu sunt permise deplasări ale preșcolarilor/elevilor pe durata întregului program (5 zile sau mai mult).
Sunt interzise deplasările în afara localității care presupun costuri pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare.
La sfârșitul anului școlar, inspectoratele școlare includ în raportul privind starea învățământului un capitol referitor la programul „Săptămâna verde”;
Inspectoratele școlare elaborează un raport sintetic, pe baza informațiilor furnizate de toate unitățile de învățământ, conform modelului din anexa la prezenta metodologie. Raportul se transmite la Ministerul Educației, în termen de o lună de la încheierea anului școlar.
Raportul sintetic oferă informaţii privind prezenţa preșcolarilor/elevilor şi cadrelor didactice la activităţi și va evidenţia dificultăţile, resursele şi soluţiile identificate de unitățile de învățământ pentru exersarea de către preșcolari/elevi a competențelor de investigare inter- şi transdisciplinară a realităţii înconjurătoare şi formarea unui comportament responsabil faţă de mediul înconjurător.
Competiția „Săptămâna verde” desfășurată la nivel județean/al municipiului București
În baza instrumentelor şi criteriilor de evaluare agreate, fiecare unitate de învățământ selectează o activitate dintre cele desfășurate, cu care să participe la Competiția „Săptămâna verde” desfășurată la nivel județean/al municipiului București, în baza unui regulament elaborat de inspectoratul școlar.
Pentru a participa la competiția organizată la nivel județean/al municipiului București, unitatea de învățământ transmite electronic, la inspectoratul școlar, dosarul celei mai apreciate activități selectate.
În cadrul competiției se selectează și se promovează 5 activități, ca modele de bună practică, care s-au desfășurat în cadrul programului „Săptămâna verde” şi s-au dovedit eficiente în dezvoltarea competențelor privind investigarea inter- şi transdisciplinară a realităţii înconjurătoare şi formarea unui comportament responsabil faţă de mediul înconjurător.
Selecția activităților se face de către o comisie constituită la nivel județean/al municipiului București, în baza unor criterii stabilite de inspectoratul școlar printr-o procedură transparentă, prin implicarea consiliului județean/al municipiului București al elevilor, a organizațiilor reprezentative ale părinților și a consiliului consultativ al cadrelor didactice.
Criteriile şi modul de evaluare sunt stabilite de fiecare inspectorat și comunicate unităților de învățământ din subordine şi publicului larg în timp util, dar nu mai târziu de data de 30 mai. Termenul-limită de trimitere a dosarelor activităților selectate de fiecare școală este 10 iunie.
Fiecare inspectorat școlar stabilește, prin decizie a inspectorului școlar general, componența comisiei de evaluare a dosarelor activităților primite de la unitățile de învățământ. Comisia evaluează dosarele depuse, în conformitate cu modalitățile și criteriile stabilite la nivelul inspectoratului și comunicate public.
În baza instrumentelor şi criteriilor de evaluare stabilite la nivelul inspectoratelor școlare, activitățile desfășurate pot fi premiate la nivelul județului/al municipiului București, cu sprijinul autorităților administrației publice locale, al partenerilor educaționali, din resurse proprii etc.
Cele mai bune 5 activități desfășurate în cadrul programului „Săptămâna verde” şi selectate la nivelul fiecărui județ şi al municipiului București, până la sfârșitul anului școlar în curs, vor fi încărcate pe platforma dedicată.
DOCUMENT Metodologia de organizare a programului „Săptămâna verde” – Proiect
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.