Ca să ne protejăm copiii trebuie ca noi, părinții, să avem grijă vaccinându-ne noi pe noi, spune Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Aceasta a declarat sâmbătă, la conferința Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, că „școala trebuie să meargă fizic”, făcând o pledoarie pentru menținerea școlilor deschise.
„Deschiderea școlii a fost mai mult decât oportună. Școala trebuie să meargă fizic. Povestea cu distanțarea între elevi este o poveste. Ea poate să fie distanță în bancă, în clasă, după care când pleacă acasă despre ce vorbim?”, a spus Adriana Pistol, care a explicat faptul că protecția de care copiii au nevoie poate fi asigurată de părinți și de fiecare familie în parte: „se face în mod normal acea strategie de cocon în care toți membrii familiei sunt vaccinați în jurul copilului. Dacă toată lumea ar gândi în acest fel, acești copii ar putea să meargă la școală cu riscuri foarte mici să se îmbolnăvească, cu riscul foarte mic să se închidă școala”.
„Altfel riscăm să avem generații de copii – care vor trebui să conducă și să ducă mai departe această țară – extrem de afectate nu numai din punct de vedere educațional, dar și din punct de vedere psihologic și social”, a mai spus șefa CNCSB.
Aceasta a dezmințit informațiile potrivit cărora copiii ar fi mai predispuși la infectarea cu noua tulpină „delta” a coronavirusului:
„Nu este o realitate că această tulpină infectează cu predilecție și mai virulent copiii. Datele care tocmai v-au fost prezentate nu sugerează încă, în acest moment, acest lucru. Încă copiii pe care îi avem infectați au forme de îmbolnăvire ușoară și medie. Copiii care sunt în prezent infectați în mod clar au venit infectați în școală din simplul motiv că încă nu a trecut măcar o perioadă de incubație”.
„Ca să ne protejăm copiii trebuie ca noi, părinții, să avem grijă vaccinându-ne noi pe noi, că mulți dintre ei nu pot să fie vaccinați și atunci se face în mod normal acea strategie de cocon în care toți membrii familiei sunt vaccinați în jurul copilului. Dacă toată lumea ar gândi în acest fel, acești copii ar putea să meargă la școală cu riscuri foarte mici să se îmbolnăvească, cu riscul foarte mic să se închidă școala.
Să vă aduc aminte sezoanele gripale? Același lucru. Despre ce vorbim? În fiecare sezon gripal aveam cazuri de gripă și situații în care anumite școli se închideau. Putem și acum să aplicăm aceeași metodă și asta pentru că mie, ca medic și mamă, mi se pare mult mai normal ca activitatea școlară să fie cea funcțională și nu stadioanele, nu fotbalul, nu restaurantul, nu clubul, nu discoteca și nu toate cele. Altfel riscăm să avem generații de copii – care vor trebui să conducă și să ducă mai departe această țară – extrem de afectate nu numai din punct de vedere educațional, dar și din punct de vedere psihologic și social. Cu toții trebuie să ne gândim la viitorul copiilor noștri și să facem tot ce ne stă în putință ca acești copii să meargă la școală, ca acești copii să poată comunica unul cu celălalt. Face parte din educarea unui copil”, a adăugat Adriana Pistol.
- Șefa Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a spus că părinții trebuie să respecte câteva reguli „să evităm mobilitatea acolo unde sunt spații aglomerate, să purtăm mască și să ne vaccinăm, dacă facem parte din grupa eligibilă”.
„Acolo unde mergem la plimbare în zone aglomerate, chiar dacă mergem pe stradă să ne plimbăm, să ne punem mască dacă vedem că sunt foarte mulți oameni, chiar și pe stradă. Legislația chiar prevede acest lucru, dar eu nu-mi doresc să fac referire la legislație, eu îmi doresc să fac referire la conștiința fiecărei persoane care trebuie să înțeleagă unde sunt locurile la care se poate expune. Să-mi pun mască dacă văd foarte, foarte mulți oameni într-un loc. Dacă noi, acum, când am revenit cu toții după concediu, facem aceste lucruri, bătălia nu este pierdută. Orice zi în care din ce în ce mai multe persoane acceptă și pun în practică aceste lucruri extrem de simple contează pentru că numărul de cazuri, chiar dacă va crește, nu va crește atât de mult și nu vor fi cazuri atât de severe și nu vor fi atât de multe decese.
Nu putem învinge doar noi, în România, un virus. Vedeți foarte bine că, deși există acoperire vaccinală mai mare în alte state, el încă circulă. Problema este să nu stăm cu mâinile în sân, ca în povestea cu drobul de sare, să ne uităm „ia uite ce cazuri multe avem”, dar să nu facem nimic spre a le stopa. Și putem să facem fiecare dintre noi, în viața noastră de zi cu zi: să evităm mobilitatea, acolo unde sunt spații aglomerate, să purtăm mască și să ne vaccinăm, dacă facem parte din grupa eligibilă”, a încheiat Pistol.
Medicul epidemiolog a mai spus că dacă populaţia va continua să nu se vaccineze şi să nu aplice măsurile de distanţare socială şi celelalte măsuri non-medicale de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, România poate depăşi, în luna octombrie 15.000 de noi cazuri de COVID-19 pe zi, lucru care nu s-a mai întâmplat în celelalte valuri de infectare.
În aceeași conferință, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că dacă ar fi fost „oprită Educația complet” pentru al doilea an, „s-ar putea nici anul viitor să nu avem școală, pentru că nimeni nu are garanția că pandemia se termină anul viitor”.