Școala și grădinițele din orașul Bragadiru nu încep luni orele fizic pentru că lucrările de construcție nu sunt gata, relatează ziardebragadiru.ro. Din cauza lucrărilor nefinalizate de o vară întreagă, școala ar putea reîncepe fizic în Bragadiru cel mai devreme pe 2 sau 5 octombrie 2020, potrivit sursei citate.
Bragadiru este singura localitate din întreg județul Ilfov în care toate instituțiile de învățământ de stat au fost plasate în scenariul roșu.
Motivele pentru care Direcția de Sănătate Publică (DSP) a decis ca școala și grădinițele din Bragadiru să rămână închise, iar predarea să aibă loc exclusiv online:
- Grădinița Nr. 1 Bragadiru – ”Nr mare de copii înscriși; suprafața sălilor de grupe care nu permit distanțarea de 1m”;
- Grădinița Nr. 2 Bragadiru – ”Nr mare de copii înscriși; amplasarea și dotarea contrucțiilor modulare din cadrul unității de învățământ nu vor fi finalizate până la data de 14.09.2020, fapt care generează un flux continuu al muncitorilor în cadrul grădiniței și perturbarea procesului instructiv-educativ”;
- Grădinița cu program prelungit Nr. 3 Bragadiru – ”Lucrări pentru mansardare care sunt în curs de desfășurare și care nu vor fi finalizate până la data de 14.09.2020”;
- Școala Gimnazială Nr. 1 Bragadiru – ”Lipsă personal suficient pentru asigurarea curățeniei și igienei ferme (5309 mp suprafață utilă de clădire); 17 grupuri sanitare; curtea școlii în curs de amenajare; Lucrările de construcție nu sunt finalizate”.
Precizăm că responsabilitatea lucrărilor de construcție a școlilor aparține administrației locale.
Citește articolul integral pe Ziardebragadiru.ro
Imagine de phooto de la Pixabay