Școala online și impactul ecranelor digitale asupra vederii

1.100 de vizualizări
Foto: © Studiomay | Dreamstime.com
Lorena și Mihaela sunt studente în ultimul an la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și poartă ochelari încă din perioada copilăriei sau adolescenței. Ele au fost diagnosticate cu hipermetropie, respectiv miopie. Însă, de când a început pandemia, aceste defecte de vedere nu sunt singurele probleme cu care s-au confruntat. Au adăugat pe listă dureri de cap, lăcrimarea ochilor și ochi obosiți sau suprasolicitați.

Studente fiind, petrec cel puțin 6 ore în fața unui telefon sau laptop. La acestea se adaugă și orele dedicate job-ului online. În zilele mai aglomerate care necesită realizarea unor proiecte și teme, ele petrec în fața unui ecran chiar și 12 ore. Din martie 2020, când activitatea tuturor a îmbrățișat sfera digitală, au devenit din nou paciente ale cabinetelor de oftalmologie. Ambele fete au întâmpinat o creștere a dioptriilor, în prezent ajungând la o hipermetropie de +1.50, respectiv o miopie de -0.50.  

Ca ele sunt alte sute de elevi, studenți și angajați care se confruntă cu probleme de vedere apărute sau accentuate în pandemie. Timpul petrecut în fața ecranului a crescut cu mai bine de 3 ore/zi, ajungând la o medie de 6 ore/zi în rândul copiilor de vârstă școlară, potrivit unei cercetări realizate de oameni de știință din Marea Britanie și Canada. Privirea ecranului, aflat la o distanță constantă, timp de ore întregi poate afecta vederea, spun oftalmologii.

Problemele de vedere sunt destul de des întâlnite la copii și tineri, în special în mediul urban, potrivit Rapoartelor Naționale de Sănătate a Copiilor și Tinerilor din România realizate de Institutul de Sănătate Publică, în perioada 2012-2020. 

În primul an școlar de pandemie, 2019-2020, când orele s-au desfășurat online, 11.146 de copii cu vârste între 0 și 19 ani au fost diagnosticați cu probleme de vedere. Aparent, numărul este ușor mai mic decât în 2013, când au fost identificate 12.460 de cazuri noi de vicii de refracție (miopie, hipermetropie și astigmatism). Totuși, există o diferență mare între numărul total de copii cuprinși în studiu: 40.531 de preșcolari și școlari în 2020 față de 672.241 în 2013.

În ultimul deceniu, cifrele au crescut atât în mediul urban, cât și în cel rural. Viciile de refracție ocupă primul loc în categoria afecțiunilor cronice ale copiilor și tinerilor, la nivel național și urban, și sunt mai des întâlnite decât obezitatea și deformările coloanei vertebrale. În 2020, 7,1% dintre copii aveau probleme de vedere, față de 4,27% în 2012.

Ce este CVS: Computer Vision Syndrome?

Medicii oftalmologi români spun și ei că au sesizat o creștere a numărului de pacienți tineri și foarte tineri care s-au confruntat cu probleme dintre cele mai diverse, pornind de la senzație de nisip în ochi, uscăciune oculară, nevoia de a clipi mai des, înroșirea ochilor cu prurit ocular și cefalee. Dr. Mărioara Pop, medic primar oftalmolog, spune că „sunt mulți pacienți care acuză vedere încețoșată atât la aproape, cât și la distanță, uneori chiar diplopie (vedere dublă)”.

Pacienții se confruntă cel mai des cu așa numitul Computer Vision Syndrome (CVS), o problemă care apare din cauza perioadelor lungi de timp petrecute cu ochii în ecranul calculatorului. Pentru că privim mult timp un obiect aflat la o distanță fixă de noi, și nu variem deloc perspectiva, adică nu privim și obiecte mai îndepărtate, ținem mușchii oculari încordați și nu le permitem deloc să se extindă. 

„În cadrul acestui sindrom vorbim despre ochiul uscat și astenopie acomodatică sau oboseală oculară din cauza modificărilor de ordin motor la nivelul globilor ocular. Ochii nu pot susține efortul pentru a citi, ceea ce noi numim insuficiență de convergență sau dimpotrivă, ochii nu mențin o poziție normală când privesc la distanță, insuficiență de divergență”, spune dr. Pop.

Sindromul privitului la calculator duce, printre altele, la ochi obosiți (64.95%), astenopie (48.83%), dureri de cap (45.68%), dureri de gât și umeri (44%), ochi iritați (37.5%), usturime sau mâncărime oculară (34.38%), dureri de spate (34.38%) și vedere încețoșată (30.48%), conform unui studiu realizat în anul 2018.

Școala online și impactul ecranelor digitale asupra vederii

Tot privitul intens al monitoarelor poate accentua și miopia. Problemele de vedere apar deseori în rândul tinerilor. Izolarea la domiciliu din cauza virusului COVID-19 este asociată cu o accentuare a miopiei la copii, în special în rândul celor de 6-8 ani, conform unui studiu publicat în ianuarie 2021. Cercetarea a avut la bază 123.535 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani de la 10 școli primare din Feicheng, China și a analizat date din perioada 2015-2020. S-a constatat că prevalența miopiei a crescut de 1,4 până la 3 ori în anul 2020, comparativ cu ultimii 5 ani. 

Un alt studiu realizat de oameni de știință din China de la Universitatea Sun Yat-Sen din Guangzhou a observat, de exemplu, că numărul copiilor de clasa a doua cu miopie a crescut de la 13% în 2019, până la 20% în 2020. Deși numărul cazurilor de miopie a crescut în ultimele decenii, niciodată nu a avut un salt atât de mare de la un an la altul.

O a treia cercetare, realizată de data aceasta în India, a investigat efectul cursurilor online asupra sănătății oculare a școlarilor, în urma unui chestionar online aplicat la 488 de elevi din clasele V-XII. Întrebările au inclus date demografice, tipul de device folosit pentru orele online și simptome oculare precum dureri de cap, durere oculară, vedere încețoșată, înroșirea ochilor, usturime. Prevalența simptomelor oculare a fost de 64.34%. Cel mai utilizat device pentru orele online a fost telefonul: 382 de elevi – 78.27%. Dintre aceștia, 247 au întâmpinat diverse simptome oculare: 

  • 125 (50.60%) – o combinație de simptome oculare; 
  • 61 (24.6%) – dureri de cap;
  • 32 (12.9%) – dureri oculare;  
  • 13 (5.2%) – mâncărime;  
  • 8 (3.23%) – usturime; 
  • 6 (2.42%) – vedere încețoșată;
  • 2 (0.89%) – înroșirea ochilor. 

De asemenea, dintre cei 30 de elevi care au utilizat laptopul, 22 au avut probleme cu vederea.

Nu doar școlarii au fost afectați de pandemia de coronavirus și de utilizarea ecranelor digitale, ci și liceenii și studenții. Un studiu realizat în 2021 de doi autori din Turcia a investigat efectele educației online în timpul pandemiei asupra simptomelor suprafeței oculare. Studiul a inclus 315 studenți care participau la cursuri online și care s-au prezentat la departamentul de oftalmologie al unui spital universitar. Din aceștia, 159 erau liceeni sau studenți și 267 participau la cursuri online pentru cel puțin 6 ore pe săptămână. În urma unor teste medicale (testul Schirmer, TBUT și OSDI), s-a constatat că 213 au dezvoltat simptome oculare. Concluzia studiului a fost că timpul petrecut pe diferite device-uri a crescut odată cu educația online în timpul pandemiei de COVID-19, ceea ce a condus la dezvoltarea unor noi simptome care au produs modificări la nivelul testelor efectuate.  

Cum ne protejăm vederea?

Pentru a preveni oboseala oculară și evoluția spre miopie, dr. Mărioara Pop recomandă respectarea mai multor reguli. Printre acestea se află limitarea utilizării monitoarelor la 2 ore pe zi dacă este posibil și pauze scurte și dese. Ea propune regula lui 20: la fiecare 20 minute de privit laptopul, tableta sau telefonul, ar trebui să ne uităm în depărtare cel puțin pentru 20 de secunde. Medicii ne recomandă să nu mâncăm la calculator, ci să luăm pauze de masă, să alocăm timp preparării unor mese și să avem o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume. 

Ajută și să avem o poziție bună la scris, citit sau la activități care presupun să privim un obiect de aproape. Și, pe cât posibil, să stăm în aer liber cel puțin 2 ore pe zi. „Vitamina D este extrem de utilă în prevenția creșterii miopiei în rândul copiilor”, spune dr. Pop. 

În plus, după vârsta de 6 ani, odată cu începerea scolii, dr. Pop recomandă controale anuale chiar dacă nu există probleme oftalmologice. „În funcție de patologia asociată statului la monitoare, controalele vor fi mult mai dese: la 6 luni sau chiar 3 luni”, adaugă dr. Pop.

Școala online nu pare a fi aproape de final, iar ochii noștri au nevoie de atenție și grijă în permanență. Astfel, pentru a-și proteja ochii, Lorena și Mihaela urmează indicațiile oferite de către medicul oftalmolog. Din nefericire, laptopul este must-have-ul acestui sezon și nu ne putem lipsi de dispozitivele electronice pe care le folosim în fiecare zi pentru muncă, școală sau facultate. Însă, un lucru pe care fetele îl pun în practică este purtarea constantă a ochelarilor de vedere. De asemenea, ele încearcă să reducă timpul petrecut pe telefon și folosesc cea mai mică luminozitate a laptopului atunci când lucrează la proiecte sau vizioneză filme și seriale. Alte lucruri pe care Lorena le pune în practică pentru a avea grijă de vederea sa sunt pauzele constante și exercițiile oculare. 

__________

Despre autor:

Andra Nechita este studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Este pasionată de domeniul comunicării, iar gândurile sale de viitor se îndreaptă atât spre Relații Publice, cât și spre Jurnalism. 

Foto: © Studiomay | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Elevii au in primul rabd creierul obosit si desigur si ochii, de atâta stat pe telefon, pe tablete si pe laptop, pe retele de socializare si pe jocuri. Asa ca nu mai inventați pretexte.

  2. Cum vine asta?Nu ni s-a explicat ca de fapt nu este nicio problema și ca ni se pare doar ca avem probleme de la calculator și ca putem sta continuu fără sa pățim nimic?

  3. Cum adica poarta ochelari din copilarie dar a ajuns dupa scoala online la miopie -0.5?? Ceva e gresit, sper ca realizati. Cat avea in copilarie, -0,25? Nici nu cred ca ar fi constientizat, decat daca eventual statea in ultimele banci. Ori miopia declansata in copilarie nu sta pe loc, creste odata cu copilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța studenților: Solicităm Guvernului să adopte de urgență Hotărârea de Guvern privind transportul studenților, oprind astfel orice altă posibilă încălcare a legii

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România „solicită Guvernului să adopte de urgență Hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind transportul studenților, oprind astfel orice altă posibilă interpretare și…
Vezi articolul

Universitatea Transilvania din Brașov păstrează cursurile cu prezență fizică, chiar dacă facturile la curent au crescut foarte mult / Rectorul Abrudan: “Este o instituție serioasă, care pune pe primul loc calitatea procesului didactic”

Universitatea Transilvania păstrează formatul cursurilor și seminariilor cu prezență fizică, în ciuda creșterilor facturilor la utilități. Cel puțin așa a precizat rectorul instituției de învățământ superior din Brașov, Ioan-Vasile Abrudan.…
Vezi articolul

Elevii repetenți la liceu, premiați de Ministerul Educației cu bursă de 300 de lei pe lună, dacă aleg să se înscrie la școlile profesionale, inclusiv duale – prevederea apare în noua metodologie / Secretarul de stat Florian Lixandru: Logica acestei prevederi este de a-i stimula să aleagă și învățământul profesional

Elevii care au rămas repetenți și aleg să continue studiile în învățământul profesional, inclusiv dual în anii școlari 2023—2024 și 2024—2025, beneficiază de bursă tehnologică, potrivit metodologiei-cadru, publicate în Monitorul…
Vezi articolul

Horia Onița, Alianța Organizațiilor Studențești: Frauda nu trebuie tolerată / Chiar în cadrul Facultății de Drept există un profesor infractor / În iunie am avut în jur de 30 de studenți într-o situație similară, aceștia nu au fost exmatriculați

„Frauda academică nu trebuie tolerată, trebuie să existe sancțiuni energice și viguroase pentru a combate această cangrenă din învățământ”, a declarat Horia Onița la Radio România Cultural. Președintele Alianței Naționale…
Vezi articolul