Școala online nu este pentru toată lumea

Școlile sunt închise din luna martie, iar mulți părinți lucrează de acasă atât pentru job-urile lor, cât și part-time ca profesori pentru copiii lor. Cei mai mulți, copii și părinți deopotrivă, abia așteaptă să vină vacanța, epuizați de lecțiile online.

Ministerul Educației încearcă să facă lucrurile mai bine la toamnă. Pentru cei 900.000 de copii, dintre cei înscriși în învățământul preuniversitar, care nu au acces la internet sau la un dispozitiv desktop, laptop sau tabletă, conform unui studiu IRES, și care nu pot participa la orele online, Ministerul Educației caută soluții.

A fost aprobată o hotărâre de guvern pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționarii de calculatoare, programul Euro 200. Achiziționarea acestora se va realiza însă în perioada 27 iulie – 12 octombrie 2020, iar acești elevi nu au avut acces la școala online în această perioadă.

Există însă și o altă categorie de copii  a căror educație este îngreunată, dacă nu se țin cursuri în școlile închise: copiii cu deficiențe de vedere.

În țară există 7 școli și licee speciale pentru Deficienți de Vedere, 2 în București, în Arad, Buzău, Cluj, Târgu Frumos și Timișoara. Cei 1.500 de elevi nevăzători sau slab văzători care merg la cursuri în aceste școli stau și ei acasă în această perioadă.

Pentru studiul formelor și al proporțiilor, copiii nevăzători sunt dependenți de interacțiunea 1 la 1, au nevoie de un specialist în orientare și mobilitate, care să îi sprijine și să îi ghideze în studiul conceptelor spațiale. Tocmai de aceea petrec mult timp în școli cu internat, acolo unde se află specialiștii. Acasă, de multe ori părinții nu îi pot ajuta, pentru că, poate, nici ei nu cunosc toate soluțiile prin care pot învăța copiii cu deficiențe de vedere.

Educația spațială, studiul formelor și proporțiilor, se face efectiv ghidând mâna unui nevăzător peste un desen sau hartă și în același timp descriind reprezentarea. Doar așa, tactil și audio, nevăzătorul poate crea mental o reprezentare a unor forme, concepte sau proporții intangibile. Acest mod de învățare creează însă dependență față de cel care ajută. 

Această dependență de o persoană care face ghidarea este o reală problemă, pentru că nevăzătorul depinde de timpul, bunăvoință și mai ales nivelul de cunoștințe al persoanei care îl ajută.

Părinții nu reușesc întotdeauna să țină pasul cu studiul copiilor lor.

Cum învață nevăzătorii în această perioadă? Câțiva părinți ne-au povestit cum au trecut aceste luni în care școlile au fost închise.

“Ne temem pentru la toamnă, sper să se rezolve într-un fel sau altul și să se reia școala.”

Aida Ștefan are o fată de 12 ani, Miruna, care învăța la internatul Liceului pentru Deficienți de Vedere de la Buzău. Mergea acasă, la 40 de kilometri de oraș, doar în weekend. Acum liceul este închis și toți elevii s-au întors la famiiile lor.

Mama Mirunei spune că școala online este foarte dificilă pentru copiii nevăzători. Profesorii își dau silința, trimit lecții și teme, dar procesul este greoi. Mama citește lecția și se înregistrează pe telefon, iar fata ascultă înregistrarea și memorează atât cât poate. Manualele au rămas la școală, la fel și alte facilitățile pentru nevăzători. “La matematică este foarte greu, am ajutat-o cât am putut, dar sunt calcule pe care ea nu le poate face doar din gând. Trebuie să aibă, cum avem noi un pix și o foaie. La școală avea aparatul de socotit și simțea cu degetele.” 

Folosește un telefon, nu foarte performant, dar cel mai mult lipsește interacțiunea cu profesorii.

“La școală fac și orientare, acasă noi nu știm să o ajutăm, sunt lucruri esențiale pentru nevăzători care acum sunt pierdute. Ne temem pentru la toamnă, sper să se rezolve într-un fel sau altul și să se reia școala.” spune mama Mirunei.

Părinții merg la serviciu, iar seara fac școala online și cu celălalt copil din clasa 1. Temele le fac tot împreună și îi apucă și 11 noaptea scriind sau dictând.

“Se plictisea și dormea ca să îi treacă ziua.”

Angelo are 15 ani și învață și el la Liceul pentru Deficienți de Vedere de la Buzău. De obicei stă la internat și merge acasă în vacanțe și de câte ori reușesc părinții să îl ia. Familia stă la 20 de kilometri de oraș.

Acum însă a stat acasă și s-a descurcat foarte greu cu învățatul. Mai are un frate de 14 ani și o soră de 2 ani și jumătate, așa că timpul părinților este limitat.

Telefonul lui Angelo este unul vechi și nu reușea să țină pasul cu lecțiile. De curând a primit însă ca donație un laptop și se descurcă mai bine la orele online.

Mama lui spune că nu știe să îl ajute și că la liceu, cu profesorii de mobilitate și cu dotările speciale, învățatul este mult mai ușor. Interacțiunea cu profesorii este foarte importantă pentru Angelo și pentru ceilalți nevăzători. Cu ei fac ore dimineața, după amiază fac teme, dar și sport.

În absența coordonării specializate, Angelo, se descurcă cum poate și câteodată mai cere ajutor fratelui mai mic.

Silvia Simionescu, mama lui Angelo: “Este afectat că nu merge la școala, a stat acasă mai mult singurel. Spunea că se plictisește și dormea ca să îi treacă ziua”.

Există însă o variantă care poate ușura studiul individual al nevăzătorilor. Asociația pentru Dezvoltare Urbană a realizat o bibliotecă virtuală de unde pot fi descărcate gratuit și explorate individual peste 800 de imagini tactile care se autodescriu. În paralel Asociația realizează o aplicație mobilă prin care nevăzătorii pot studia în ritmul lor planșe tactile personalizate. Aplicația se află acum în stadiul Alfa și are nevoie de îmbunătățiri, iar Dan Patzelt, președintele ADU, care se ocupă de realizarea acestui proiect, spune că, atunci când va fi gata, modul în care nevăzătorii învață se va îmbunătăți considerabil.

”Acum, profesorii și părinții pot crea materiale tactile personalizate, pe care copiii nevăzători să le exploreze independent. Aceasta le oferă copiilor șansa de a studia mai mult, mai repede și de unii singuri și chiar de a se adapta în școlile de masă. Șansa de a asimila cunoștințe, de a se specializa în anumite domenii, de a alege dintr-o varietate mai mare de joburi, de a lega prietenii și de a se integra în societate. O schimbare în educație nu schimbă doar modul în care copiii învață. Le transformă întreaga viață.” crede Dan Patzelt.

Aplicația de mobil urmărește poziția degetului și descrie simultan ce se află dedesubtul lui, eliberându-l pe nevăzător de dependența față de specialistul în mobilitate și orientare. Smartphone-ul devine asistentul care, la orice oră și cu aceeași “răbdare”, urmărește degetul nevăzătorului și descrie simultan ceea ce simte, așa cum face un profesor. Povestește, detaliază și creează o reprezentare coerentă în mintea nevăzătorului, formă – cuvânt – obiect – proporții – spațialitate  ↣ realitatea înconjurătoare.

Școala online este complicată în general, iar pentru părinții copiilor nevăzători pune și mai multe probleme. Prin soluția Asociației pentru Dezvoltare Urbană copiii pot folosi un asistent virtual în studiu și pot învăța independent ceea ce îi interesează.

Dacă vrei să afli mai multe despre acest proiect, intră aici https://tactileimages.org/, iar dacă vrei să ajuți copiii nevăzători să aibă acces facil la educație, poți să faci orice donație în contul BCR RO42RNCB0072135032030001 – Asociația pentru Dezvoltare Urbană, CUI 25066833 sau  pe Bursa Binelui . Astfel soluția software dezvoltată de Asociația pentru Dezvoltare Urbană, accesibilă online, poate ușura modul în care acești copii învață, studiul poate continua chiar și fără profesor.

____________________________

Despre autor: Oana Hagiescu este storyteller și scrie pe oanahagiescu.ro (blog de mămiceală). A lucrat peste 20 de ani în PRO TV, a făcut grafică, a fost reporter, producător de știri, producătorul emisiunii „Omul care aduce cartea” și a contribuit la emisiunea „România, te iubesc” – edițiile de Centenar.

Foto: oanahagiescu.ro