Școala online, exemplu de practică. Ciprian Ittu, profesor de matematică și TIC: Nu este un șoc că facem teme online, este ce făceam și înainte de epidemia de coronavirus / Plus: cum folosește cu elevii platforma Digitaliada

11.729 de vizualizări
“Digital, putem suplini lipsa de timp”, spune Ciprian Ittu, profesor de matematică și informatică la gimnaziu. Predă folosind și tabletele și aplicații digitale de mai bine de 3 ani, iar astăzi spune că “nu este un șoc faptul că stăm și facem teme online, pentru că este ceea ce făceam și înainte de epidemia de coronavirus”. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, profesorul a povestit pe larg cum folosește platforma Digitaliada, prin care le trimite copiilor lecțiile, fie filmate sau în alt format, temele, discută și testează.

Profesor de matematică și TIC la Școala Gimnazială nr. 1 Poiana Mărului din județul Brașov, Ciprian Ittu este un pasionat de tehnologie, care se bucură că le poate împărtăși copiilor noțiuni teoretice și conceptuale, în limbajul generației digitale.

Soția mea este profesoară de Limba română și are clasa a VIII-a și dă și ea teme pe platforma Digitalida și a primit răspunsuri de la copii din prima zi. Asta înseamnă că elevii sunt interesați. Eu nu cred că se va schimba curriculumul. Prin recuperare, vom trece și peste asta. Sunt destule ore prevăzute pentru recapitulare [în programa școlară de clasa a VIII-a – n.red.]. Iar digital putem suplini lipsa de timp. Ideea este de deprindere: este esențială deprinderea copiilor și e important ca ei să fie ancorați în ceea ce fac. Dar asta se vede în timp, nu după 2 teste”, a explicat Ciprian Ittu, pentru Edupedu.ro.

Profesorul Ciprian Ittu, pentru Edupedu.ro, despre predarea exclusiv online în vreme de coronavirus:
Edupedu.ro: Când ați început predarea online?

Ciprian Ittu: Eu am început lecțiile online dinainte să fie criza aceasta, cam de 3-4 luni, de când s-a lansat platforma Digitaliada. În momentul în care elevul dă testul pe platformă, eu îl corectez de acasă și platforma îi trimite rezultatul automat.

Lectii online prin platforma Digitaliada / Foto: Ciprian Ittu

Am început lucrul online cu strângerea mailurilor, a fost prima etapă când s-a lansat platforma. Copiii s-au logat la școală, au dat teste la școală, până să fie criza aceasta.

Edupedu.ro: Pot folosi platforma și profesorii ai căror școli nu fac parte din proiect?

Ciprian Ittu: Este deschisă și pentru profesorii care nu fac parte din proiect. Ei trebuie să-și creeze un cont de școală, directorul să-și introducă profesorii, iar profesorii să-și introducă elevii. După toate acestea, profesorii le pot trimite elevilor teme, teste, pot construi librării de teste și pot urmări activitatea elevilor: cât au stat pe lecții, când au descărcat lecția. Părinții văd și ei rezultatele elevilor.

Ce este foarte fain este partea de lecții, pe care am experimentat-o și înainte: elevii au pe platformă o componentă de lecții; practic, sunt toate lecțiile din clasele V-VIII. Au o parte de teorie și exerciții pe 3 niveluri: nivelul 1 este foarte simplu, nivelul 2 este mediu și nivelul 3 este de performanță.

Și profesorul, și părintele văd cât a stat un elev să facă o anumită temă, o fișă, un exercițiu.

Foto: Ciprian Ittu
Edupedu.ro: Dar elevul nu poate păcăli, stând și pe alte aplicații în paralel?

Ciprian Ittu: La început au încercat, dar îți este clar lucrul ăsta când vezi că a stat 2 ore și a făcut 3 greșeli la primul nivel. Cu timpul și exersând mereu, am trecut de etapa asta. Au fost problemele astea la început, dar le-am arătat cum le văd activitatea și nu ne mai păcălim.

Apoi platforma are o parte de bibliotecă unde poți încărca ce vrei: manuale, fișe. Tema are deadline, pe când în bibliotecă putem pune toate manualele digitale pe care le folosește școala, culegerea pe care o folosesc la clasă, ca să nu mai cumpere copiii – o urc în format pdf sau word.

Edupedu.ro: Cum arată testele digitale pe care le dați elevilor prin această platformă?

Ciprian Ittu: Platforma are o parte dedicată testării online. Sunt mai multe tipuri de itemi: de tipul adevărat fals, de tipul alegere multiplă cu variante a, b, c, d, apoi există itemi cu răspuns scurt (de exemplu, dai în exercițiu o parte de definiție și elevul trebuie să completeze cu un cuvânt esențial) și există și întrebări cu răspuns deschis.

Tot pe platformă există posibilitatea ca elevii să scrie rezolvarea unei probleme pe foaie, să o fotografieze și să uploadeze fișierul. Eu văd ce a scris și avem parte de feedback, prin mesaj. Eu le-am scris elevilor: bravo, ai făcut bine tema! Sau unde a greșit, dacă este cazul. Și părintele vede unde a greșit copilul.

Edupedu.ro: De pe ce device-uri folosesc copiii platforma?

Ciprian Ittu: Pe orice device, dar cei mai mulți sunt pe telefon.

La partea de temă, profesorul poate încărca absolut orice fișier. Poți să-i pui un filmuleț astfel încât să studieze materia, iar elevul la rândul său poate să trimită feedback printr-un document pe care să mi-l trimită.

Părinții văd permanent dacă copiii au descărcat tema, dacă mi-au trimis ceva, precum și feedback-ul trimis de mine.

Edupedu.ro: Cum lucrați, concret, cu elevii, de miercuri de când s-au suspendat cursurile din cauza coronavirusului?

Ciprian Ittu: Eu în fiecare zi le pun copiilor teme, fișe de lucru și în cadrul platformei există o dată limită pe care o setez și până la care elevii pot să le predea. Ei când văd o dată limită se agită să mi-o trimită.

Eu predau la clasa a VI-a matematică și la clasele a V-a, a VI-a și a VII-a TIC. Am 21 de teme date până acum, asta însemnând și teme de studiu.

Printre teme, le-am pus un filmuleț cu rezolvări și apoi i-am rugat să-mi trimită o rezolvare asemănătoare. Nu trebuie să fie totul de tip foaie și exercițiu rezolvat înapoi.

Copiii s-au obișnuit să facă diferența între digital și joc. Noi am dat de multă vreme, de 3 ani, evaluări online. La început erau văzute de ei ca un joc și bifau răspunsurile la întâmplare, dar după ce am repetat de foarte multe ori am ajuns la note obiective, pentru că elevii au trecut de perioada în care o considerau o competiție contra cronometru și se concentrează la ce au de rezolvat.

De asta acum nici nu este un șoc faptul că stăm și facem teme online, pentru că este ceea ce făceam și înainte de epidemia de coronavirus.

Acum, de la suspendarea cursurilor, singura diferență este faptul că nu ne mai vedem.

Este normal ca un copil cu care nu s-a lucrat digital să fie surprins de ceva nou. Dar ai noștri sunt obișnuiți și cu metoda de evaluare digitală de 3 ani, și și cu predare digitală, de câteva luni.

EduPedu.ro: Cu această suspendare a cursurilor, credeți că este nevoie de scoaterea unor capitole pentru examenul de final de clasa a VIII-a sau programa prevedea oricum atingerea materiei noi, până în primăvară?

Ciprian Ittu: Eu zic că în timpul anului școlar nu se modifică curriculumul. Se găsesc metode de recuperare.

Soția mea este profesoară de Limba română și are clasa a VIII-a și dă și ea teme pe platforma Digitalida și a primit răspunsuri de la copii din prima zi. Asta înseamnă că elevii sunt interesați.

Eu nu cred că se va schimba curriculumul. Prin recuperare, vom trece și peste asta. Sunt destule ore prevăzute pentru recapitulare.

Iar digital putem suplini lipsa de timp. Ideea este de deprindere: este esențială deprinderea copiilor și e important ca ei să fie ancorați în ceea ce fac. Dar asta se vede în timp, nu după 2 teste.

Edupedu.ro: Sunteți profesor cu experiență de predare digitală. Chiar și cu exercițiul ăsta în spate, cum este pentru dvs să profesați exclusiv online?

Ciprian Ittu: Este un efort, dar așa cum și la clasă ne pregătim, acum ne pregătim exclusiv cu materiale care să fie cât mai captivante pentru elevi și mai ușor de studiat.

Ce este bine este că toate materialele, toate testele, video-urile sunt memorate pe platformă, nu se pierd în neant. Lucrez astăzi, de exemplu, mult ca să creez un test. Dar el se păstrează într-o librărie a testelor mele și eu, la anul, în funcție de particularitățile clasei mele, îl dezactivez ca să nu mai fie vizibil pentru elevi, îl editez cu ce vreau să modific și apoi îl pot refolosi.

E o muncă inițială mai mare, dar apoi pot folosi toate materialele, cu mici adaptări, ani la rând.

Edupedu.ro: În perioada aceasta, puteți face lecțiile și printr-o transmisie video sau audio, astfel încât să vă apropiați de modalitatea orelor clasice?

Ciprian Ittu: Este doar mesagerie, nu văd elevul fizic, însă văd absolut orice face cu tema pe care i-o trimit, indiferent că este vorba despre un video sau un word. Văd lista clasei, fiecare elev câte minute a stat pe temă.

Edupedu.ro: Care sunt atuurile învățării digitale?

Ciprian Ittu: Rămân răspunsurile elevilor, partea de feeback, partea lor de activitate care poate fi studiată și azi-mâine, dar și în timp, să vezi ce probleme aveau copiii generației ăsteia.

Prin digital, te apropii de ei, pentru că reușim să vorbim aceeași limbă.

Edupedu.ro: Care sunt lipsurile pe care le simțiți în activitatea didactică, de când folosiți exclusiv predarea digitală?

Ciprian Ittu: De obicei, noi ne cunoaștem clasele și știm care sunt limitele lor. Dar se va simți puțin lipsa privirii ochi în ochi, să văd ce ai scris, cum ai scris, să îți spun pe loc ce am de spus. Deși, la teste, răspunsul digital este mult mai rapid decât în cazul testelor clasice, unde vin cu răspunsul la o săptămână diferență,

Asta, la digital, este perfect: am dat testul acum și în minutul imediat următor văd corectura și pot să dau feedbackul.

Cu temele pe care le trimit acum copiilor, este o problemă cu conexiunea la internet și nu poți să le spui copiilor să fie toți în același timp pe net. Dar la evaluare feedbackul este instantaneu.

Edupedu.ro: Perioada aceasta de suspendare a cursurilor poate fi interpretată și într-o cheie pozitivă, pentru școala românească?

Ciprian Ittu: Cu siguranță da. Toată lumea s-a lovit acum de predarea digitală și o să-i aprecieze părțile pozitive. Ideea esențială este să știe ce instrumente să folosească, pentru că sunt foarte multe platforme care circulă: unele mai bune, unele mai puțin bune, și în funcție de cât de eficientă este platforma, cu atât mai bine vor înțelege că apropierea de digital este esențială.

Pentru că așa sunt copiii din ziua de azi. Și așa reușim și noi să vorbim pe limba lor. Sunt mai captați, sunt mai atenți în momentul în care sunt cu tableta în mână. Prin metode vizuale și făcând ce fac ei toată ziua acasă, le captezi atenția mai repede, decât turuind tot timpul de la catedra tot albă-neagră.

Pe platformă există ghiduri despre cum să o folosească oricine, ține doar de bunăvoința fiecăruia.

Edupedu.ro: Parte dintre specialiștii în educație susțin că este greșit să vorbim despre educație digitală în România, pentru că elevii de la sat nu au telefoane.

Ciprian Ittu: Este greșit: marea majoritate a copiilor au telefoane. Vorbim că nu prea au laptopuri sau PC-uri, dar este fals că majoritatea copiilor nu au telefoane. Toată dezbaterea ține de dispoziție și de scoaterea profesorilor din zona de confort, pentru că foarte puțini dintre noi am făcut la școală cursuri despre cum să predăm în mod digital. Asta ține de adaptare și de niște cursuri de formare.

Și atunci, să faci teste în mod digital este o provocare și o scoatere din zona de confort, dar ele rămân pe platforma asta și pot fi folosite, te bucuri de roadele muncii tale multă vreme de acum înainte.

Există deja o galerie de teste, peste 200 de teste la mai multe discipline pe care le poți copia în galeria ta, dacă îți plac, apoi le poți edita ca să le adaptezi clasei tale și le poți aplica elevilor tăi.

Înainte să fie publicat un test, el este verificat de un metodist. Nimeni nu-l va publica, dacă nu îl verifică cineva temeinic. Când trece testul, avem parte de feedback din partea colegilor, de tipul: vezi că testul tău este foarte greu sau are numai întrebări foarte simple. Colegii pot da like, ok sau că nu e în regulă. Poți să îl editezi sau să îl ștergi.

Trebuie doar să ai o conexiune la internet, dar nu trebuie instalat nimic, nu sunt aplicații pentru diferite platforme, pur si simplu funcționează. Nu trebuie instalat acrobat reader sau altceva.

Mai este și un calendar și eu pot anunța toată clasa și părinții că peste o săptămână dau test la matematică. Școala poate înștiința toți părinții că există o ședință cu părinții, de exemplu. Părintele vede, la rândul lui, că ai test, că mergi în excursie peste o săptămână. Și toți profesorii pot să-și coordoneze activitățile, astfel încât să fie transparente pentru toți, fie că este vorba despre celelate cadre didactice, copii sau părinți. Și totul este free.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Formarea profesorilor în robotică, inteligență artificială și verificare formală, dezvoltată într-un proiect inovator de Universitatea de Vest din Timișoara (P)

Luni, 18 decembrie 2023 a avut loc deschiderea oficială a proiectul „AiRobo: Artificial Intelligence based Robotics”, proiect european Erasmus+ Parteneriate de Cooperare pentru Învățământ Universitar (KA220-HED-000152418).  Pentru proiectul ce va avea…
Vezi articolul

Conferințele „Școala de Bani începe școala” sunt susținute de BCR

VIDEO Includerea în programele școlare revizuite și în practica la clasă a noțiunilor transdisciplinare de Educație financiară, susținută de reprezentanții Ministerului Educației și ai inspectoratelor școlare

Noțiunile și aplicațiile de educație financiară pot fi folosite în mod transdisciplinar de către orice profesor, la clasă, au susținut reprezentanții Ministerului Educației și ai inspectoratelor, la conferințele din seria…
Vezi articolul