Școală nouă cu 50 de clase, construită la Oradea. Primarul susține că „un învățământ de calitate trebuie să se desfășoare într-un singur schimb”

882 de vizualizări
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com
Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, proiectul unei noi şcoli, cu 50 de clase şi 1.250 de elevi, ce va fi construită în Cartierul Nufărul, printr-o investiţie de peste 99 milioane de lei, finanţată fie din POR 2021-2027, fie din PNRR, cu contribuţia bugetului local, potrivit Agerpres.

“Avem din ce în ce mai mult un deficit de clase în învăţământul orădean şi trebuie să găsim soluţii pentru a nu ajunge ca elevii să înveţe în două schimburi. De altfel, suntem printre puţinele oraşe din ţară care nu au învăţământ în două schimburi. Un învăţământ de calitate trebuie să se desfăşoare într-un singur schimb. Mai ales că noile norme europene prevăd clase cu un număr mai mic de elevi, de la 30 sau 35, până la 25. Şi chiar dacă numărul elevilor nu scade, avem nevoie de mai multe spaţii”, a declarat primarul Florin Birta

Consiliul Local a aprobat joi, după conferinţa de presă, actualizarea indicatorilor tehnico-economici la faza SF în vederea realizării acestei investiţii privind construcţia unei noi unităţi şcolare, situată pe str. Tompa Mihaly, nr. 36.

Terenul pe care se va realiza investiţia are o suprafaţă de 15.632 metri pătraţi. Noua şcoală va avea două corpuri de clădire (corpul A+B) cu destinaţia unitate de învăţământ şi un al treilea corp (corpul C) dedicat activităţilor sportive. În Corpul C, la demisol se va amenaja un bazin de înot, vestiare, duşuri, grupuri sanitare şi spaţii tehnice, iar la parter se vor găsi sala de sport, sala de forţă, vestiare, grupuri sanitare, duşuri, infirmerie, birou şi recepţie. De asemenea, în incinta şcolii se vor amplasa două terenuri de baschet, un teren de minifotbal şi unul de handbal şi se va amenaja un spaţiu verde generos, mai scrie Agerpres.

Valoarea totală a investiţiei este de 99.697.084,17 lei (fără TVA), iar durata estimată de execuţie este de 24 luni. Finanţarea investiţiei se va realiza prin Programului Operaţional Regional 2021-2027 sau prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cu contribuţia bugetului local.

Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O nouă specie de țestoasă fosilă, care ar fi trăit în perioada dinozaurilor pitici din Transilvania, a fost descoperită pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului al Universității din București

Paleontologii au denumit noua descoperire Dortoka vremiri, în onoarea celebrului paleontolog român Mátyás Vremir. Este a doua specie de testoasă descoperită în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Actuala descoperire oferă…
Vezi articolul

Pedeapsă cu închisoare de la 8 luni la 4 ani și interzicerea pentru o perioadă de până la 5 ani de a mai preda pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți – noua prevedere din Codul Penal se aplică din 6 ianuarie

Pedepse mai mari pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți, din 6 ianuarie. Noua lege adoptată de Parlament și publicată în Monitorul Oficial pe…
Vezi articolul

Seminare pe tema numerologiei pentru profesori „nu ar trebui să constituie o prioritate pentru factorii decizionali de la nivel teritorial” – Consiliul Județean al Elevilor Galați

Consiliul Județean al Elevilor Galați își exprimă nemulțumirea față de inițiativa Inspectorului Școlar General, Selena Costea, care a transmis o adresă oficială către toate unitățile de învățământ din județul Galați,…
Vezi articolul

Profesorii pot începe de luna aceasta să completeze declarația de integritate pe 2024, că nu dau meditații pe bani elevilor de la clasă / Directorii școlilor trebuie să informeze profesorii, iar aceștia semnează o notă de informare – documente

Pe 1 februarie a intrat în vigoare Ordinul nr. 3.051 din 2024 care stabileşte obligaţiile profesorilor de a completa declaraţiile de interese că nu meditează elevii de la clasă. Directorii…
Vezi articolul