Școala în teritoriile ucrainene ocupate de armata lui Putin: Rușii își aduc propriii profesori, emit certificate rusești, iar aceste lucruri echivalează cu simptomele unui genocid prin ștergerea culturii ucrainene din teritoriile ocupate chiar și temporar

1.287 de vizualizări
Foto: Kiev School of Economics
Aproximativ 1,5 milioane de elevi din totalul de 4 milioane înregistrați în Ucraina fac școala online, lucru permis de tehnologiile educaționale introduse începând din timpul pandemiei și dezvoltate după declanșarea invaziei ruse, au spus reprezentanții ministerului ucrainean al Educației într-o dezbatere pe acest subiect, organizată în cadrul Summitului transformării educației, organizat zilele trecute la New York, sub egida ONU. Confruntați cu un război în care, în teritoriile ocupate, invadatorii practică tehnici de “ștergerea culturii ucrainene” și “presiuni asupra profesorilor, inclusiv prin tortură”, ei au arătat că dezvoltarea identității ucrainene, învățarea istoriei și culturii naționale sunt prioritare pentru educație, fie că elevii învață în Ucraina sau sunt refugiați în alte țări.

Participanții ucraineni la dezbaterea desfășurată la summitul ONU al educației au spus că, în aceste condiții, situația profesorilor este esențială, indiferent dacă aceștia sunt în străinătate sau în localitățile afectate de lupte. De aceea, au arătat ei, situația e foarte complexă, mai ales ținând cont de problemele majore cu care se confruntă cei din teritoriile aflate sub control rus: 

Timofiy Mylovanov, profesor universitar și președintele Kiev School of Economics, fost ministru al Economiei, Dezvoltării, Comerțului și Agriculturii în Ucraina, cel care a moderat dezbaterea, a declarat: “Avem profesori și în teritoriile ocupate. Iar situația acestora este foarte dificilă. Cum, poate, ați văzut la știri, rușii își aduc propriii profesori, emit certificate rusești, iar aceste lucruri echivalează cu simptomele unui genocid prin ștergerea culturii ucrainene din teritoriile ocupate chiar și temporar. Ei (rușii –  n.red.) pun și presiune pe profesori, inclusiv prin tortură. (…) Am auzit despre presiunea la care au fost supuși unii profesori să schimbe tabăra. Mulți dintre ei nu o fac. Ei pot să fie persecutați (…). În esență, sunt trei grupuri de profesori: cei care trăiesc dincoace de linia frontului, zonele unde activitățile sunt perturbate, dar cât de cât normale, iar, apoi, teritoriile ocupate“.

Participanții la dezbatere au arătat importanța instrumentelor digitale pentru a continua educația, inclusiv pentru copiii ucraineni refugiați în străinătate și care au nevoie să țină legătura cu școala lor și să-și dezvolte identitatea culturală.

Dmytro Zavhorodnii, Director-General pentru Transformarea Digitală a Educației și Științei în Ministerul Educației și Științei din Ucraina / Foto: UN Photo/Laura Jarriel

Dmytro Zavhorodnii, director general pentru Transformarea Digitală a Educației și Științei în Ministerul Educației și Științei din Ucraina a declarat: „Cu ajutorul tehnologiei, educația continuă. Din totalul de 4 milioane de elevi ucraineni, peste 1,5 milioane învață acum online, din nefericire. Zeci de mii de elevi folosesc soluțiile noastre digitale, produse, servicii, în țară și în străinătate. Continuă să învețe limba ucraineană, istoria ucraineană și alte materii, să-și păstreze identitatea culturală și să rămână conectați cu ai lor colegi, profesori, cu școala și cu moștenirea culturală. Fie că sunt într-un adăpost antiaerian în teritoriile ocupate sau într-o altă țară, tehnologiile sunt o fereastră către educație. Ce am învățat este că (…) inovația este cel mai bun instrument”.

Ligia Deca, consilier de stat la Administrația Prezidențială / Foto: UN Photo/Ariana Lindquist

Consilierul de stat Ligia Deca, de la Administrația Prezidențială, prezentă la dezbatere, a precizat că “platforma educațională ucraineană a făcut lucruri minunate” pentru elevii refugiați, dar “din nefericire înseamnă și că mulți dintre copiii ucraineni care sunt în România nu merg la școli românești. Am vrea să putem să-i folosim mai mult pe profesorii ucraineni care au statut de refugiat pe teritoriul României”. Declarațiile pe subiect, aici.

Tehnologia – plusuri și minusuri în condiții de război

Potrivit lui Zavhorodnii, “din cauza pandemiei, în domeniul educației digitale “am făcut foarte multe în ultimii ani, iar aceste lucruri sunt de foarte mare ajutor acum. Am lansat All Ukrainian Online School, platformă pentru învățământul secundar, ce găzduiește toate materialele de învățare, pentru profesori și elevi. Acum le-am tradus în cel puțin șase limbi, deoarece a ajuns să fie utilizată curent din întreaga lume. Am făcut multe pregătiri cu profesorii pentru îmbunătățirea competențelor digitale, am procurat mii de laptopuri (…)”.

Același reprezentant al instituției ucrainene a arătat că tehnologia nu este scutită de influența războiului. La începutul lunii septembrie a început noul an școlar. (…) Ne-am confruntat cu o realitate neplăcută: serviciile noastre, precum All Ukrainian School Online, au fost ținta atacurilor lansate de hackeri ruși. E ceva complet nou pentru mine, în domeniul educației. Mesaje rusești de intimidare au apărut în chat-uri și în lecții online”. 

Dar, a spus el, “un alt lucru pe care l-am învățat în timpul războiului este că nu suntem singuri, suntem parte a unei comunități educaționale și tehnologice imense, în care cine cere ajutor îl va primi mereu. Iar noi am obținut foarte mult sprijin”.

Nevoi prioritare

“Nevoile critice” de sprijin enunțate de Ministerul ucrainean al Educației pe marginea summitului menționat includ atât chestiuni de utilitate imediată, cât și sprijin pentru ca elevii să își consolideze identitatea:

  • Asigurarea de laptopuri sau tablete pentru elevi și profesori
  • Procurarea de autobuze școlare, în special pentru regiunile țării unde se află cei mai mulți ucraineni veniți din zonele de conflict
  • Tipărirea de manuale
  • Implementarea de programe educaționale care să acopere materia pierdută
  • Sprijin psihologic pentru copii și profesori
  • Reintegrarea copiilor ucraineni din afara țării, cărora să li se asigure condiții de învățare a limbii ucrainene, a istoriei ucrainene, a culturii țării, în statele unde locuiesc temporar
Dezbaterea dedicată Ucrainei din cadrul summitului poate fi urmărită de la min. 1:52:00 în înregistrarea de aici.

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vă rog să învățați și să nu copiați. Vrem să deveniți niște cetățeni model. Este foarte important și acum să fiți niște elevi buni care nu copiază – mesajul de început de an școlar al primarului sectorului 1, Clotilde Armand

Mesajul de început de an școlar al primarul sectorului 1, Clotilde Armand, către elevii școlii Gimnaziale nr. 162 a fost unul scurt: “Învățați și nu copiați. Vrem să deveniți niște…
Vezi articolul

Eliminarea obligativității tezelor și a unui anumit număr de note, precum și stabilirea numărului de medii pentru anul școlar viitor vor fi aprobate până pe 30 mai, anunță ministrul Educației, care prelungește altfel cu o lună termenul anunțat inițial

Ministrul Educației a declarat astăzi că modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar (ROFUIP) va fi definitivată până la data de 30 mai, transmite Agerpres. Astfel, urmează să fie…
Vezi articolul

Programările pentru vaccinul AstraZeneca se deschid de miercuri pentru persoanele cu boli cronice și cele din activitățile esențiale, inclusiv profesorii. În 15 februarie începe vaccinarea în 180 de cabinete din toată țara / Distribuția centrelor

Programările pentru vaccinul AstraZeneca se deschid de miercuri pentru persoanele cu boli cronice și cele din activitățile esențiale, cu vârsta între 18 și 55 de ani, iar în 15 februarie…
Vezi articolul

Ligia Deca: Guvernele trebuie să investească în profesori prin salarii competitive și stimulente, programe de formare, asigurarea unor condiții decente la locul de muncă – recomandările ONU pentru întărirea educației, prezentate în avanpremieră de ministrul român la UNESCO

Guvernele trebuie să investească în “salarii competitive și stimulente pentru profesori”, în “programe accesibile de formare” pentru cadrele didactice și în asigurarea unor “condiții decente la locul de muncă”, drept…
Vezi articolul

LISTA Creștere de aproape 10 ori a numărului localităților în care rata de incidență a sărit de 3 la mie, într-o singură săptămână. Printre ele – Cluj-Napoca, Brașov și Oradea. În acestea școala rămâne deschisă pe baza ratei de vaccinare a profesorilor

În prima zi de școală din acest an calendaristic, 3 ianuarie 2022, erau 15 localități pe lista celor cu rata de incidență de peste 3 la mie, potrivit datelor Ministerului…
Vezi articolul