Școli, elevi, profesori și reprezentanți ai mediului universitar apar constant în materialele publicate, în ultimele două săptămâni, de primarul orașului Iași, Mihai Chirica, pe pagina sa de Facebook. Deși el nu-și promovează partidul (PNL) și nici nu exprimă vreun îndemn la vot, mesajele respective devin electorale prin faptul că primarul este candidat pentru un nou mandat, iar campania electorală a început oficial de două săptămâni. În tot acest timp, el și-a întețit mesajele legate de vizite în școli sau la evenimente din educație. Și exploatează intens posibilele avantaje aduse de imaginea școlii și a mediului universitar ieșean, fără, însă, a interveni direct în relația cu elevii sau cu mediul de învățare, lucruri interzise explicit de Legile educației.
Campania lui Mihai Chirica este singulară la Iași – niciunul dintre contracandidații săi principali (Marius Bodea – Alianța Dreapta Unită, Bogdan Balanișcu – PSD, Tudor Ciuhodaru – AUR) nu folosește mediul școlar în campanie, cel puțin nu în mesajele social media (Facebook), potrivit unei monitorizări Edupedu.ro. Pe de altă parte, ea este sugestivă pentru felul cum primarii în exercițiu, care candidează pentru un nou mandat, pot folosi funcția publică pentru comunicarea electorală, situații în care școlile și elevii pot să devină instrument în mâna propagandei politice.
Mihai Chirica se prezintă exclusiv, în toate mesajele pe Facebook, în calitate de primar, fără să exprime explicit mesaje de propagandă electorală. Dar el nu ratează diverse evenimente fără valoare informațională, dar cu potențial mare de imagine – o gală, lansarea unor premii diverse evenimente de sărbătoare – și își asociază imaginea în toate aceste materiale online cu universități și lideri universitari, cu școli, și cu elevi.
Și, de cele mai multe ori, în cazul școlilor, reușește să facă aceste lucruri evitând să cadă sub incidența directă a legii care interzice propaganda în școli, dar și sub incidența regulilor transmise de colega sa de partid, ministra Educației, Ligia Deca, pentru campania electorală.
În plus, se afișează în diverse activități alături de alte persoane cu autoritate publică, la rândul lor candidate în alegerile locale din iunie, în care candidează inclusiv inspectorul școlar general din Iași, Luciana Antoci.
Ce spune Legea învățământului preuniversitar 198/2023:
„Art. 11 (1) În unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățământ preuniversitar sunt interzise discriminările pe criteriile menționate în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția măsurilor afirmative dispuse de lege. Sunt interzise manifestările și propaganda de natură politică și prozelitismul religios.”
Ce spune Legea învățământului universitar 199/2023:
„Articolul 25 (1) În instituțiile de învățământ superior și în toate componentele lor organizatorice sunt interzise activitățile care: (…) b) constau în prozelitism politic și/sau religios”.
- Iar în urmă cu două luni Ministerul Educației transmitea o notă inspectoratelor școlare județene pentru a le aminti, în context electoral, că este interzisă orice activitate cu caracter politic în școli: „În toate unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățământ preuniversitar sunt interzise orice activități cu caracter politic. Astfel de activități pot fi, de exemplu: distribuirea sau existența materialelor de propagandă electorală în spațiul unității de învățământ, organizarea de întâlniri cu reprezentanți ai partidelor politice care au drept scop promovarea candidaturii acestora sau a partidelor din care fac parte; implicarea elevilor, în timpul programului școlar, în orice tip de activitate cu caracter politic; participarea elevilor la concursuri/competiții sportive, artistice etc. organizate de formațiuni politice s.a.”
Teoretic, primarul în exercițiu Mihai Chirica nu încalcă în mod fățiș, prin mesajele sale, aceste reguli trasate de minister, potrivit monitorizării Edupedu.ro a mesajelor publicate pe pagina lui de Facebook: nu distribuie propagandă clar electorală, nu implică elevi în activități politice sau în evenimente organizate de partide. Practic, însă, candidatul Mihai Chirica folosește politic – prin mesaje transmise în campanie electorală – imagini cu elevi, cu școli, cu mediul universitar, asociate propriei imagini, de persoană care are atât rolul de primar, cât și de candidat în alegeri.
Astfel, în perioada 10-27 mai, aproximativ 1 din 6 mesaje ale sale pe Facebook sunt legate de școală sau mediul universitar, iar unele dintre acestea includ în montaje foto-video elevi.
Iar unele mesaje de promovare a lui Mihai Chirica sunt distribuite de alte persoane din mediul educațional – vezi, la finalul articolului, cazul unei directoare de școală și cel a reprezentantului unei asociații de studenți.
Ce fel de mesaje a publicat primarul-candidat Mihai Chirica, legate de școală, pe Facebook:
Pe 25 mai, distribuie un clip referitor la Zilele Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu”, mesaj fără valoare informațională (candidatul transmite mesaje de încurajare și susținere). În clipul distribuit în campanie de candidat, pe pagina de primar, apar și 3 elevi, a căror imagine este asociată, prin montaj, celei a primarului-candidat. Politicianul ține să precizeze că evenimentul prezentat era filmat la Casa Corpului Didactic, deci nu la școală.
Pe 24 mai, el prezintă un reel de Facebook cu deschiderea Concursului de matematică „Adolf Haimanovici”, alt moment festiv, fără valoare informațională. La eveniment, organizat de o facultate a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, apare în poze și inspectorul școlar general Luciana Antoci, în prezent candidat în alegerile locale – a doua pe lista PNL pentru Consiliul Județean Iași, după președintele CJ Costel Alexe.
Pe 21 mai, pagina de Facebook a primarului prezintă un reel cu lucrări la săli sau corpuri noi pentru trei școli, inclusiv cu imagini cu elevi într-o sală de sport și cu primarul care vizitează o astfel de incintă.
Pe 20 mai, prezintă o serie de imagini cu participarea sa la o reuniune a alianței universitare Ingenium, la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi.
În imaginile de la eveniment, fără valoare informațională pentru activitatea primăriei, apare alături de rectorul universității, Dan Cașcaval.
Alte mesaje publicate de primarul-candidat pe pagina sa:
- Pe 15 mai, prezintă un eveniment al studenților la Universitatea Al.I. Cuza din Iași, imaginile în care este prezent fiind alăturate unora cu studenți.
- Pe 14 mai, folosește din nou imagini dintr-o școală („Otilia Cazimir”), cu elevi ai acestei instituții, pentru a scrie despre un proiect legat de aceasta. Postarea primarului-candidat a fost distribuită și pe pagina școlii.
Pe lângă acestea, alte cinci materiale publicate pe Facebook de primarul-candidat prezintă imagini cu școli, sub pretextul prezentării unor șantiere – proiecte cu bani europeni în cadrul acelor unități de învățământ.
Iar propriile materiale nu sunt singurele mesaje de campanie în care apare primarul. Între altele:
El apare, într-o fotografie, ca participant la un eveniment în cadrul Zilelor Campusului Universității Tehnice, fotografie publicată pe 26 mai de președintele unei asociații studențești
Iar pe 24 mai directoarea Liceului „Grigore Moisil”, Adina Romanescu, distribuie un mesaj al primăriei despre un concurs de robotică, mesaj ce include felicitări pentru „viziunea primarului Chirica”.
Una dintre imaginile distribuite de primărie îl prezintă pe primar înmânând diplome unor elevi.
Între altele, mesajul transmis de ministrul liberal al Educației, Ligia Deca, acum două luni, referitor la neimplicarea școlii în campanie, notează:
- „Se interzice implicarea organizată a elevilor de către personalul unității de învățământ în activități cu caracter politic, chiar dacă acestea se desfășoară în afara orelor de curs și a spațiului școlar. Nerespectarea acestor prevederi constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii”.
Mesajul, asemenea legislației în vigoare, nu precizează nimic în cazul evenimentelor – gale, concursuri, festivități – ale unor instituții publice, transformate de politicieni în instrumente de comunicare politică și electorală, în care un candidat nu apare direct și consistent alături de elevi, școli, reprezentanți ai mediului academic, dar se plasează, imagistic, în proximitatea acestora, într-un oraș în care și șeful instituției care se asigură de respectarea legii, inspectoratul școlar, candidează în alegerile locale.
- Context: Mihai Chirica a fost trimis, în această primăvară, pentru a treia oară în judecată, într-un dosar în care i se impută un prejudicu de 12 milioane de euro. El spune că „nu a luat niciun leu”.
1 comment
Stimată redacție, aș putea sugera să completași articolul scriind despre legăturile lui Chirica cu mediul universitar, mai precis cu directorul Departamentului de Sociologie, conf. Romeo Asiminei (aspirant actualmente la funcția de decan al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice (dovada: https://www.fssp.uaic.ro/despre-facultate/anunturi/dosarele-de-candidatura-pentru-functia-de-decan-al-facultatii-de-filosofie-si-stiinte-social-politice-mandatul-2024-2029 ) și care se laudă în Facultate cu buna lui relație personală cu primarul. Relație pe linie de familie și de serviciu (frate și soție).
https://reporteris.ro/iasi/social/item/95255-60-de-pile-cu-deta%C8%99are-%C3%AEn-prim%C4%83ria-ia%C8%99i-chirica-vrea-s%C4%83-i-salveze-pe-to%C8%9Bi-nume,-%C3%AEncreng%C4%83turi-%C8%99i-salarii-complete.html
Și anul aceste studenții de la Sociologie, din anul II, au făcut materia numită “Practică de specialitate” sub forma sondajelor pentru PNL, deși activitatea universitară nu trebuie amestecată cu politica. Este o practică recurentă pentru conf. Romeo Asiminei să folosescă studenții din anul II de la Sociologie pentru sondaje politice, însă fostul decan (Conțiu Șoitu) îi era complice și închidea ochii.
El speră să ajungă decan și să nu mai se mai teamă de eventuale consecințe pe linie administrativă. Noul rector, Liviu-George Maha, este văzut ca având bune relații cu cei de la PNL, dar a declarat că nu Universitatea nu trebuie să se amestece în politică, fără a ști că un candidat la funcția de decan de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice are legături strânse cu Chirica.