Motto: Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat. (Mihai Eminescu)
Am prezentat în partea I a acestui articol ce înseamnă școala în Finlanda, țară-etalon în lume în ceea ce privește nivelul și calitatea învățământului, ”model” asumat de învățământul românesc în ultimii ani, cu sublinierea că în Finlanda nu se vorbește de școli bune și de școli mai puțin bune/slabe, pentru că efectiv nu există şcoli slabe şi/sau școli bune. Părinții știu că oriunde îşi dau copilul acesta va beneficia de aceeaşi calitate a educaţiei, pentru că acest sistem educaţional de succes acordă un statut important profesorului, finlandezii având în sânge cultura și respectul profund pentru educație.
Școala finlandeză: standarde de calitate
Am mai putea afla din lege că îndeplinirea acestor standarde de calitate este obligatorie pentru fiecare unitate de învățământ, indiferent de aria geografică unde se află, de numărul sau de structura/componența claselor de elevi și că verificarea îndeplinirii acestor standarde se face prin evaluare internă și externă, anuală prima și o dată la cinci ani a doua.
Evaluarea internă este asigurată prin înființarea și funcționarea obligatorie în fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică a unei stufoase și redundante comisii de asigurare a calității cu regulament propriu, în componența căreia intră, pe lângă reprezentanții școlii, aproape toată ”societatea civilă”!
Pentru evaluarea externă a calității educației au fost înființate, prin OUG 75/2005, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), organisme ideale ca intenție declarată, repede însă prinse în plasa deasă a binecunoscutei birocrații românești.
Tehnic vorbind, asigurarea calității educației este realizată printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale de elaborare, planificare şi implementare de programe de studiu, prin care se formează și consolidează încrederea beneficiarilor că organizația furnizoare de educație îndeplinește standardele de calitate, altfel spus, asigurarea calității exprimă capacitatea unei organizații furnizoare de a oferi programe de educație în conformitate cu standardele anunțate. Conform legii, calitatea educației reprezintă o prioritate permanentă pentru fiecare organizație furnizoare de educație, precum şi pentru angajații acesteia, fiind un criteriu fundamental de finanțare din surse publice a educației. Furnizorii de educație trebuie să-și proiecteze, organizeze și să-și desfășoare activitatea astfel încât, prin calitatea activității lor, să-și asigure încrederea beneficiarilor primari și secundari ai educației, iar învățământul să se afirme cu adevărat ca un bun public. Tot prin lege, politicile de asigurare a calității educației din România sunt permanent corelate cu acțiunile promovate la nivel internațional.
Învățământul – prioritate națională?
Putem afirma cu satisfacție și uimire: Grozave legi, din moment ce consideră învățământul prioritate națională și obligă toate școlile la condiții de calitate standardizată! Cu atât mai mult cu cât știm că legile trebuie și sunt respectate, nu? În litera și spiritul lor! La legi și hârtii îi batem categoric pe finlandezi. Păcat că nu le cunosc și nu le aplică și ei, ce învățământ super grozav ar putea avea cu legile și ajutorul nostru birocratic…! Sunt convins că mă credeți pe cuvânt!
Poate că ar trebui să asigur cititorii că rândurile de mai sus nu sunt o compunere literară anticipativă despre cum “văd” eu definirea legală a școlii bune în România, ci prezentarea unor pasaje și idei despre școala românească de calitate azi din două legi fundamentale în vigoare ale domeniului.
Știu, veți spune că e, totuși, o compunere și nu o realitate, din moment ce nici în cataloage și nici în carnetele elevilor nu se face nicio referire la standardele de calitate, la standarde de referință, la domenii, subdomenii, indicatori și descriptori, din moment ce premierea acestora nu are nicio legătură cu ceea ce se prevede în Legea 87/2006 și, cu atât mai mult, nici examenele naționale. Mai știu și că reprezentanții ARACIS și ARACIP ar putea obiectiva că aceste instituții nu evaluează elevi și profesori, ci furnizorii de educație, respectiv universități/instituții de învățământ superior, licee, școli profesionale, gimnazii, școli primare și grădinițe și că nu au treabă cu notele, cataloagele, carnetele de elev sau cu examenele… Ceea ce nu-i chiar așa!
Ar mai fi multe de spus/scris aici, realitatea obligându-ne să recunoaștem că școala de calitate în viziune ARACIS și ARACIP nu este întotdeauna și o școală bună în viziune MEN, inspectorate, părinți, bunici, elevi. Aceasta pentru că, în realitatea școlară de la noi, “calitate” înseamnă competiție acerbă, rezultate, note mari, rată înaltă de promovabilitate la evaluarea națională și la BAC, clasamente locale, regionale și naționale, orgoliu, mândrie și prejudecăți nenumărate…
Pentru omul obișnuit, care nu cunoaște nici Legea educației și nici pe cea a calității educației, școala bună este aceea la care a învățat și el sau părinții lui (școala ca blazon al nostru) și/sau școala despre care a auzit/știe că asigură elevului înscris/reușit aici succesul la anumite materii și, cu deosebire, succesul garantat la examene.
În ciuda acestor “performanțe” enunțate mai sus și care pot fi reale, știm cu toții că acest tip de școală nu este o școală cu adevărat bună. Este doar o școală privilegiată, școala care selectează cei mai buni elevi, cei mai mulți meditați în particular încă din clasele mici, elevi cu părinți cu posibilități materiale peste medie, care vor continua să-și mediteze copiii, susținerea în particular a elevilor constituind principala sursă și resursă de succes al elevilor, succes pe care acest tip de școală de elită îl confiscă cu aroganță, fie prin puterea blazonului și a tradiției, fie prin a închide ochii la snobismul și ambiția unor părinți ce vor să intre prin copiii lor în high life-ul urbei. A se vedea în acest sens liceele și colegiile din țară la care ultimele medii de admitere la clasa a IX-a de liceu au fost peste 9,50 (chiar 9,91 la Craiova!!!)! O simplă analiză poate evidenția faptul că majoritatea elevilor din clasele a IX-a de la aceste licee/colegii provin de la alte școli. Prin urmare, ele culeg roadele altor școli și ale altor profesori/părinți, pentru ca, la absolvirea liceului și la examenul de bacalaureat, aceștia să obțină (cu mici excepții) medii mai mici decât media lor de intrare la liceu. Trageți singuri concluziile și poate veți recunoaște că aceste școli care se bucură de o largă popularitate, fiind considerate foarte bune, nu sunt în realitate bune. Sunt doar școli care beneficiază de elevi foarte buni, cu părinți dispuși și cu posibilități de a-i sprijini consistent și în continuare în particular (o școală bună doar ca școală de acasă).
Îndrăznim să credem și să afirmăm că adevărata școală bună de la noi este aceea la care vin elevi modești ca pregătire și statut social, elevi care n-au beneficiat de și nici nu aleargă după meditații plătite, dar care sunt dornici să învețe și să știe, școala la care elevii vin cu plăcere, școala care face ce trebuie și cum trebuie pentru ca elevii să progreseze, să se dezvolte, să se împlinească. Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți astfel de școli, poate chiar aveți acolo copii/elevi. Licee sau colegii cu elevi care, de la media 8 la admitere în clasa a IX-a, ajung olimpici, iar la bacalaureat obțin medii de 9 și, uneori, chiar 10 curat. Școli în care se învață “ca și cum ai respira”, după cum afirma un elev de-al nostru la festivitatea de absolvire a claselor a XII-a. Școli cu adevărat bune și nu prioritar “fabrică” de rezultate, cu dascăli de vocație, iubiți de elevii pe care nu-i “meditează” acasă, pe bani, ci voluntar, la școală, după orele de curs și nu de puține ori și în zilele libere de sâmbătă. Căci, da, mai există în România și astfel de școli, uneori anonime, cu rezultate foarte bune, școli care mai iau sub aripa lor și câte una-două școli din zone defavorizate din mediul rural și le ajută să se dezvolte. Așa se întâmplă în județul Cluj și la colegiul pe care-l conduc și poate așa se explică și succesul constant al județului nostru, cel mai performant/printre cele mai performante în ultimii ani pe țară, dacă ținem cont de rezultatele obținute de elevii clujeni la evaluarea națională și la bacalaureat.
Ce înseamnă o școală bună?
Așadar, școala bună este aceea în care elevii vin și învață din plăcere la școală și nu după-amiezile în meditații plătite, în care elevii progresează și se dezvoltă personal cu adevărat, o școală care formează oameni adevărați, învățându-i cum să învețe. Ceea ce vor trebui apoi să facă și va trebui să facem cu toții în această imprevizibilă societate și economie a cunoașterii.
Post scriptum: Încerc să-mi închipui că am fi pentru o clipă în Japonia, țară cu un învățământ foarte performant, unde profesorii se schimbă din când în când între școli, și că profesorii din școlile și licee aparent modeste din România vor fi mutați la școlile și liceele “de fițe” și vor lucra cu elevii excepționali de acolo, în timp ce profesorii din aceste licee “de top” să fie obligați (măcar un an) să predea la un liceu industrial, unde se intră cu medii sub 5!
Ce ziceți, doamnelor și domnilor profesori și directori, încercăm un asemenea experiment?!
Mircea Bertea este Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educație și Cultură.
Redacția
Mihai Peticilă
Ioana Nicolescu
6 comments
Gresit Comparatia este insuficienta !
Va rog sa studiati modelul elvetian si apoi sa comunicam!!!
Merci
Inca un articol la comanda scris pentru promovarea domnului Mircea Bertea, presedinte executiv ANCLP(Asociatia Nationala a Colegiilor si Liceelor Pedagogice din Romania) [1], coleg cu tov. dr. ing. Ecaterina Andronescu! Autorul incearca sa faca o trecere in revista a “scolii bune” din Romania, printr-o comparatie specifica cu modelul Finlandez, model asumat de invatamantul Romanescu din ultimii. Daca ne uitam la rezultatele PISA, constatam cu stupoare ca Finlanda, tara model in educatie, nu este pe locul I, ci pe 7 dupa Singapore, Hong Kong, Japan, Macau, Estonia, Canada, Taiwan [0]. Nu este clar de ce dintre toate aceste tari modelul asumat trebuie sa fie neaparat Finlanda. O alta problema a articolului, dincolo de aspectul pur propagandistic, este legata de lipsa solutiilor viabile pentru a redresa performantele invatamantului. In toata Europa, odata cu aparitia si schimbarea profunda a metodelor de comunicare, vechile modele educationale folosite in educatie s-au invechit, nemaifiind viabile. Ne place sau nu, comunismul asa cum era, prost si profund inechitabil a produs un sistem de educatie de o performanta relativ redicata pentru acele vremuri. Sa ne amintim anii ’90 in care majoritatea absolventilor si cercetatorilor din Romania si-au gasit un loc de munca pe masura educatiei in vestul Europei. Pentru a nu fi confuzi, sa dam si cateva exemple:
-Marius Stan, Program Lead, Intelligent Materials Design;[2]
-Catalina Curceanu, cercetator principal la Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) [3];
-etc…
De asemenea, o parte din copii scolarizati in Romania care au emigrat in SUA, au fost atat de “inapoiati”, incat au sarit peste cateva clase. Intr-o familie din orasul meu copiii, desi erau in clasa a 3-a, au fost “adoptati” direct in clasa a 5-a sau a 6-a deoarece aveau cunostinte mult prea bune pentru nivelul de clasa a 3-a. Atat de “inapoiat”, “comunist”, si “neperformant” era sistemul in acea vreme, incat elevii erau peste colegii lor americani din generatia respectiva. Fara solutii viabile si fara posibile implementari realizabile, acest articol se aduna doar la maculatura propagandistica!
Toți vor sa experimenteze de dragul experimentare după revoluție. Îl invit pe domnul Bertea sa facem schimb în Cuca macaii naveta 50 km domiciliu sa experimenteze calitatea actului didactic iar Eu sa i iau locul. Întrebări de bun simt sunt unde sta omul respectiv cum se descurca psihic. Schimbarea locului de munca e pe locul 3 după deces ca trauma psihica. La noi în România fiecare profesor prin examene și studiu își agoniseste locul meritat. Sa dam Cezarului ce este al Cezarului. Mereu învățământul e pe ultimul loc la investiții. salarizare și nu în primul rand la organizare. Se spune ca pestele se impute de la cap. Debandada legislativa, manageriala. cu schimbări care se fac de dragul schimbării și se bat cap în cap a dus la învățământul de azi. Suntem în primul rand Romani nu Finlandezi sau japonezi noi avem de secole niște norme sociale nescrise care ar fi demne de luat în considerare. Sa se lase ce ne este propriu și merge bine urmând a se scoată ce nu e eficient și implementa ceva mai potrivit cu mecanismele sociale românești. De ce vreți sa uniformizati totul. Bacul și celelalte examene au procentaj curbă lui Gauss Nu vedem ca avem atâția copii buni la olimpiade și creiere excepționale care sunt în exod. Totul de fapt e o viziune politica care se schimba în funcție de un singur om. Ieri era Andronescu cu viziunea finlandeza mâine cine știe ce va mai fi ajuta ne Doamne sa rezistam la aceste schimbări Părinți Copii Profesori. Noi facem dezbateri de dragul dezbaterii pe care nu le mai analizează nimeni… Săracă Românie…
Eu ma voi erija in ” avocatul diavolului” pentru că am si cunosc multi copii din categoria ” privilegiatilor”, stiu ce inseamna sa iti urmezi un vis, cata munca presupune un rezultat deosebit la o olimpiada pentru ca iti place o materie si stai ore in sir la birou sa rezolvi o problema deosebita, din pasiune, dl.profesor.
Prima observație este ca nimic nu il impiedica pe dl. profesor Bertea sa se duca sa predea la Cuca Macaii, in loc sa stea in Cluj-Napoca. Un profesor finlandez s-ar duce si la Cercul Polar sa ridice nivelul de pregătire al copiilor, nu ar sta in Helsinki.
A doua observație priveste antiteza absolut gretoasa intre elevii din liceele cu medii de intrare mari(peste 9 sau chiar mai ridicate), pe care dl. profesor Bertea ni-i prezintă ca pe niște prosti(scuzati cuvantul, dar eu asa am simtit, citind textul), meditati nonstop in particular”inca din clasele mici”, ” din snobismul si ambiția unor parinti ce vor intra prin copiii lor in high-life-ul urbei” SI. copiii din licee sau colegii unde au intrat cu media 8 si care, pentru că în aceste colegii se pare ca s-au concentrat toti profesorii nemaipomeniti ai României, ajung olimpici, ba au si medii colosale la BAC, 10 curat. Doar in aceste scoli la care se intra cu medii mai mici sunt dascăli de vocație, iar elevii invata “ca si cum ai respira”,exemplu fiind Colegiul pe care dl.profesor il conduce.
Dl.Bertea nu ia presupun in considerare faptul că multele medii de peste 9 inseamna un fapt simplu: evaluarea națională este un examen usor, iar mediile din generala prea ridicate.
Din cauza acestor medii prea ridicate din generala, exista senzatia ca un elev a regresat intr-un liceu ” de elita” deoarece, in multe asemenea licee, notele inca mai sunt de la 2 la 10, nu de la 8 la 10. Dar, ce sa vezi, la BAC trec toti sau mai pica doar1-2.
Poate dl.profesor Bertea, inainte de a scrie acest text, ar fi trebuit să pună mâna pe telefon și să întrebe ce cercuri se fac in aceste licee proaste “de elita”.
La liceul copiilor mei, de exemplu, se fac cercuri de lectura( copiii voteaza o carte, o citesc, la fiecare 2 saptamani), robotică, matematica, chimie, debate. La alt liceu din acesta “prost”, se face teatru( desi liceul e foarte tare pe profil real), se fac dansuri, informatica, matematica si fizica.
Fara bani, ce-i drept, de multe ori sambata, chiar si duminica.
Ca încheiere, daca as lua-o de la capăt, tot la un liceu din asta nesimțit as dori sa intre copiii mei. Si ei la fel. Pentru ca isi iubesc anumiți profesori si ii detesta pe altii, ca in orice scoala din lumea asta. Pentru ca au citit, au invatat, nu s-au omorat cu meditatiile, care de multe ori sunt pierdere de vreme de fapt, iar notele lor mari le reflectă cunostintele si ar trebui sa fie mândri că le au.
Dar, in ultimii 2 ani, in spatiul public, tot felul de experți îndrăgiți, extraordinari, duc o luptă hidoasă cu elevii de 9 si de 10, de parcă ei sunt cauza dezastrului educațional.
Dl.profesor Bertea, România, prin ura cu care ii inconjoara, isi exporta cu mult elan copiii exceptionali. Romania nu le da nicio șansă, de aceea, vedem astăzi la nivel înalt lideri care au picat examene, care nu stiu sa vorbeasca, care nu au habar nici dd domeniul pe care se presupune ca il conduc.
In schimb, avioanele de UK, Danemarca, Olanda, Franța, Germania sunt pline de acesti copii care sunt, de fapt, mai buni decât ar vrea societatea sa fie. Pentru ca arata societății ca, in loc sa se lamentezi la nesfârșit, uneori e bine sa mai si muncesti
Dl.Bertea inteleg ca a fost si este in tot felul de functii din care putea face ceva concret. A facut-o?
Ca o concluzie, mai lasati-i in pace pe cei care invata, pe cei care își urmează visul muncind.
Ocupati-ca concret de copiii de la tara sau de la periferia societății ducandu-va acolo, daca va considerati un profesor reformator si exceptional.
Dar,de fapt, din acest text, inteleg pe cei de 10 ii urati, iar de cei care au cu adevărat nevoie, din sate si cartiere de groază, nu va pasă.
Mecanismul meditațiilor nu va lasa sa evolueze educația niciunde.
Profesorii nu vor avea niciodată incentive sa isi faca super treaba la scoala, pt ca ar însemna sa isi reduca debitul de “meditati”, deci mai putini bani (care apropo nu sunt impozitati).
De asemenea, copilul simte dezinteresul implicit generat de mecanismul de mai sus, prin urmare nici ei nu vor face mare efort. Primesc fake interes, vor livra fake interes.
Multi se vor retrage spre social media, jocuri video, f putini spre citit carti, invatat pe cont propriu.
Meditatia e selectiva pt ca nu toti profii sunt la fel de buni si mai ales nu toate familiile au bani (unele familii vor prefera sa investeascca in masini, vacante, case decat sa investeasca in meditatii)
D-le Mircea Bertea, aveti mare dreptate in ceea ce spuneti/scrieti, aceste scoli despre care vorbiti au existat inainte de revolutia din 1989, an aceea perioada am facut si eu scoala. Aveam profesori foarte dedicati, imi amintesc orele de meditati pe care le faceam la finalul zilelor de curs.
Ramaneam doar cei care doream acest lucru, profesorii ne ajutau mult, ne explicau pana intelegeam toate problemele cu care ne confruntam.
Invatam cu drag pentru ca acei dascali erau calmi si rabdatori cu noi copiii.
In schimb astazi, daca, coilul meu INDRAZNESTE sa puna o intrebare unui profesor, acesta il cearta, se rasteste, spunandu-i ca nu a fost atent, ca nu are timp, sa vina in pauza dupa ore, iar problema elevului nu ajunge niciodata sa fie discutata si rezolvata, pentru ca toti sunt pe fuga si nervosi.
Regret scoala din comunism, nu ma intereseaza parerile altor persoane.
Am trait in cele doua epoci si vad diferenta !
Astazi se invata dupa culegeri si manuale diferite, in functie de preferintele directorului de scoala sau a profesorului.
Scoala a devenit o afacere cu tipografiile, cu turismul, nu mai intereseaza pe nimeni binele copiilor.
Putine persoane gandesc la fel ca dumneavoastra, pacat ca restul au uitat cum era cand erau scolari, ……….. !