Școala finlandeză versus “Școala bună” din România (I) – Mircea Bertea, directorul Colegiului Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca

Motto: Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat. (Mihai Eminescu)

Precizam în cuprinsul părții a II-a a articolului Despre rezultatele la examenul de bacalaureat 2019 sau despre (auto)furatul căciulii educaționale la români că învățământul românesc a avut și are la bază competiția, competiție ce duce la goana după note mari care, la rândul ei, produce ambiții, stres, decepții, rivalități, drame. Elevii și, uneori, și părinții elevilor, sunt etichetați după note și medii, prietenii se aleg și ei după aceleași criterii. Lumea bună, high-life-ul educațional, îi integrează doar pe elevii și pe părinții elevilor premiați.

La polul opus, în Finlanda, spre exemplu, țară-etalon în lume în ceea ce privește nivelul și calitatea învățământului și ”model” asumat de învățământul românesc în ultimii ani (din păcate, doar la nivel declamativ!), deși elevii primesc și acolo calificative, respectiv note, nu există şcoli slabe şi/sau şcoli bune. Părinţii ştiu că oriunde îşi dau copilul acesta va beneficia de aceeaşi calitate a educației, pentru că acest sistem educațional de succes acordă un statut important profesorului, finlandezii având în sânge cultura și respectul profund pentru educație. Ceea ce, se pare, a avut până nu demult și societatea românească, dacă ținem cont că încă ne mai lăudăm cu învățământul din trecut sau dacă facem apel la înțelepciunea proverbului aproape uitat ”Ai carte, ai parte”.

Sunt convins că mulți dintre cititori se vor întreba nedumeriți cum pot fi în Finlanda numai școli bune și cum se explică rezultatele lor excepționale în domeniul învățământului, respectiv locul I la testarea PISA, începând cu 2001, testare menită să indice cât de bine se vor descurca elevii de 15 ani în viitor, în cadrul economiilor dinamice, bazate pe cunoaștere. Răspunsul ni-l dă Pasi Sahlberg, autorul cărții de succes Finnish Lessons 2.0: What Can the World Learn from Educational Change in Finland. New York: Teachers College Press (2015).

Pasi Sahlberg menționează cinci factori esențiali care le permit elevilor din Finlanda să obțină rezultate școlare mai bune decât colegii lor din celelalte țări ale lumii.

Primul ar fi faptul că învățământul obligatoriu începe în Finlanda la împlinirea vârstei de șapte ani și asigură tuturor copiilor o educație și o dezvoltare echilibrată, holistă, centrată pe nevoile lor, punând astfel bazele unei educații solide și echitabile. Faptul că programele de învățământ din școala finlandeză acordă importanță egală tuturor materiilor de studiu, precum și absența școlilor particulare (Sunt câteva la nivel liceal, nesemnificative ca pondere) și a concurenței/competiției interșcolare susțin imperativul educațional al eficacității, toate școlile trebuind să fie de calitate, indiferent unde se află și ce elevi școlarizează.

În al doilea rând, finlandezii au înțeles că pentru a avea rezultatele scontate la nivel național pregătirea cadrelor didactice este cel puțin la fel de importantă ca pregătirea și starea de bine a elevilor. Prin urmare, în cadrul reformei globale a sistemului de învățământ superior din anii ’80, a devenit obligatorie pentru toate cadrele didactice absolvirea unor programe masterale de cercetare științifică în domeniul educației, programe la care se aprofundează discipline precum:

• psihologia copilului,
• pedagogia,
• teroria curriculumului,
• didacticile de specialitate
• și, nu mai puțin, educația copiilor cu cerințe educaționale speciale, avându-se în vedere că în Finlanda principiul incluziunii școlare este unul fundamental, majoritatea copiilor învățând în clase neomogene, fără a fi repartizați sau împărțiți în funcție de aptitudini sau de statutul socio-economic.

Începând cu anii ’90, profesorii au trebuit să-și proiecteze împreună programele de învățământ ale școlilor, să selecteze cele mai eficiente metode și tehnici și să se preocupe constant de propria dezvoltare și perfecționare profesională. Ceea ce a dus la consolidarea puternică a profesiei didactice și la întărirea considerabilă a încrederii în profesori și în școli, îmbunătățind pe cale de consecință statutul cadrelor didactice și insuflând în rândul tinerilor finlandezi dorința de a deveni profesori (Concurența în profesia didactică este în Finlanda una acerbă, doar unul din 10 candidați reușind să ocupe un post în învățământ).

În al treilea rând, preocuparea pentru starea de bine (well-being), pentru sănătatea și fericirea elevilor în cadrul școlii a devenit un obiectiv-cheie la nivel de țără al învățământului finlandez. Principala consecință a fost necesitatea ca responsabilii din educație să se asigure că lipsa condițiilor de sănătate și îngrijire de bază la domiciliu nu vor pune în pericol șansele de reușită ale elevilor. Ca urmare, s-a instituit un sistem de sprijin în educație, care a pornit de la premisa că problemele legate de educație trebuie identificate și rezolvate cât mai curând posibil. Toate școlile din Finlanda au trebuit să înființeze în acest sens echipe de asistență educațională pentru elevi, alcătuite din specialiști, cadre didactice și reprezentanți ai conducerilor de școli, echipe care să decidă și să ia măsuri concrete și adecvate pentru ca serviciile de educație specială să poată funcționa optim în fiecare unitate școlară. De menționat că în Finlanda fiecare școală primește resurse și personal suficient în acest scop. Finlanda și-a creat astfel o bază reală și solidă pentru asigurarea egalității de șanse în educație.

În al patrulea rând, în școlile finlandeze, liderii sunt profesori, iar profesorii sunt lideri educaționali. Ierarhia de conducere din școlile finlandeze este una simplă, majoritatea școlilor sunt conduse de directori care au și obligația de activitate didactică, acest fapt garantând că liderii de școală au și experiență directă de predare la clasă, înțelegând astfel mult mai bine și din interior problemele școlii pe care o conduc.

În al cincilea rând, finlandezii au înțeles că mediul educațional extrașcolar influențează rezultatele școlare ale elevilor. Prin urmare, politicile educaționale specifice privind copiii și adolescenții au integrat mediului școlar o rețea impresionantă de asociații, cluburi și organizații cu impact benefic asupra stării de bine, a sănătății și a capitalului social al copiilor, toate acestea îmbunătățind învățarea în școală. În Finlanda funcționează astăzi aproximativ 100.000 de asociații neguvernamentale, având în jur de 1,5 milioane de membri, ceea ce înseamnă că trei din cinci copii finlandezi participă nemijlocit la activități sociale în timpul liber, 90% dintre tinerii finlandezi declarând că au un hobby extrașcolar.

Desigur, menționarea și descrierea succintă a celor cinci factori esențiali ai succesului de care se bucură învățământul finlandez, așa cum sunt văzuți și înțeleși aceștia de un renumit expert finlandez în educație, poate explica doar parțial miracolul finlandez la testele PISA (Programme for International Student Assessment) ale OECD, teste ce măsoară modul în care elevii de 15 ani își pot folosi competențele de citire, matematică și științe dobândite în școală și în afara ei. Și deopotrivă faptul că în Finlanda există puține variații la nivelul performanțelor școlare ale elevilor din școli și zone diferite ale țării și că învățarea în școală este aici mai puțin influențată de mediul familial decât în alte țări ale lumii.

Ceea ce nu putem spune despre învățământul românesc și despre ”școala bună” din România pe care le vom analiza în partea a II-a a acestui articol.

___

Mircea Bertea este Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educație și Cultură.