Liceul Alimentar din Timişoara a fost închis până în 11 martie, pentru igienizare, după cele două cazuri de coronavirus confirmate

Foto: Pixabay.com

Liceul Alimentar din Timişoara va fi închis în perioada 9 – 11 martie, pentru igienizare, după diagnosticarea cu Covid-19 a celor doi elevi de 16 ani, colegi de clasă, care acum sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş”, scrie Agerpres. Hotărârea vine la două zile după ce Direcţia de Sănătate Publică Timiș a suspendat doar cursurile la clasa celor doi.

La Prefectura Timiş a avut loc o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă în care s-a luat decizia de a se suspenda, în perioada 9-11 martie, toate cursurile la liceul unde au fost depistate două cazuri de coronavirus, la elevi de 16 ani din clasa a IX-a, relatează News.ro.

Prefectura Timiş anunță, într-un comunicat de presă, că “au fost puse în discuţie măsurile care trebuie luate la nivelul acestei unităţi de învăţâmânt şi, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică şi a Inspectoratului Şcolar General, s-a luat, în unanimitate, hotârârea de suspendare a cursurilor la unitatea şcolară, pentru moment, în perioada 9-11 martie. Decizia a fost luată pentru igienizarea generală a întregii unităţi de învăţâmânt”.

La clasa unde au fost depistaţi pozitiv cei doi elevi, cursurile rămân suspendate pe o perioadă de 14 zile.

”Totodată, a mai fost luată o hotârâre conform căreia Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, doamna profesor Aura Danielescu, să convoace o întâlnire cu toţi directorii de şcoli din judeţul Timiş, pentru a le solicitta să doteze toate unităţile de învăţâmânt cu materiale dezinfectante. În plus, s-a decis ca Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş să înceapă, de luni, controale în toate unităţile de învăţământ din judeţ pentru a vedea dacă au fost dotate cu materialele dezinfectante. La rândul lor, directorii de şcoli vor trebui să prelucreze cu profesorii şi elevii materialele informative destinate prevenirii infecţiei cu COVID 19. De asemenea, Instituţia Prefectului Judeţul Timiş a trimis tuturor unităţilor administrativ-teritoriale şi Consiliului Judeţean Timiş o adresă în care se solicită să asigure fondurile necesare pentru achiziţia materialelor dezinfectante”, anunță Prefectura, în comunicatul de presă.

Astăzi, la liceul care de luni va fi închis pentru 3 zile, au fost prezenți doar 25 de elevi, dintr-un total de 502.

Autorităţile au confirmat, joi seară, al şaptelea caz de infectare cu noul coronavirus în România, la o adolescentă de 16 ani, colegă de clasă cu elevul de 16 ani din Timişoara diagnosticat cu o zi în urmă. Tânăra a fost transferată la Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara.

Citește și:

 

Exit mobile version