Școala de stat modernizată și reabilitată la standard de clădire cu un consum de energie aproape zero, prin programul România Eficientă, o investiție privată de 1,6 milioane de euro/ Elevii Școlii Gimnaziale „Liliești” învață de luna aceasta într-o școală care a prins culoare și o nouă viață (P)

1.861 de vizualizări
Școala Gimnazială Liliești Băicoi – modernizare si reabilitare prin programul Romania Eficienta
Printr-o investiție de aproximativ 1,6 milioane de euro susținută de OMV Petrom prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG), Școala Gimnazială Liliești din orașul Băicoi, județul Prahova, a devenit una dintre cele mai moderne unități din țară, și chiar din regiune. Aceasta este a doua unitate de învățământ din țară reabilitată la standard de clădire cu un consum de energie aproape zero (nZEB) prin România Eficientă. Prima unitate renovată a fost Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, în 2022.

Lucrările de reabilitare derulate la Școala Gimnazială Liliești și finalizate în luna martie a acestui an vor determina o reducere anuală de circa 60% a consumului de energie. La acest rezultat va contribui noul sistem modern de cinci pompe de căldură, extrem de eficient, instalat cu sprijinul companiei Siemens Energy, care s-a alăturat ca sponsor pe parcursul acestui proiect de renovare. În plus, școala va beneficia de energie electrică „verde” obținută din surse proprii, printr-un sistem de 30 de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 550W fiecare. De asemenea, Signify a contribuit și în cazul acestei școli cu o parte importantă a corpurilor de iluminat, toate fiind economice, de ultimă generație.

În afară de reducerea facturilor la energie, prin renovarea la cerințe nZEB, cei aproximativ 450 de elevi care învață la Școala Gimnazială Liliești din Băicoi, sub îndrumarea a circa 40 de cadre didactice, vor beneficia de condiții optime pentru performanța școlară. De asemenea, prin renovarea la standard nZEB, Școala Gimnazială Liliești din Băicoi va avea un impact mai mic asupra mediului și, totodată, va fi mai rezistentă la impactul schimbărilor climatice.

Elevii noștri au constatat cu bucurie că școala lor prinde culoare, o nouă viață

Începute anul trecut, lucrările de modernizare au fost finalizate în luna martie a acestui an. La evenimentul de inaugurare a școlii, care a avut loc pe 20 martie, au participat atât echipa de proiect, sponsorul principal și partenerii (Siemens Energy), precum și reprezentanți ai instituțiilor locale.

 Am primit cu mare bucurie vestea că școala noastră va fi inclusă în programul România Eficientă. De-a lungul lunilor în care s-au desfășurat lucrări la școală, cu toții am urmărit cu interes schimbările vizibile care se observau la clădirea noastră, de la elevi, la părinți, la membrii comunității locale. Copiii, elevii noștri, au constatat cu bucurie că școala lor prinde culoare, că prinde o nouă viață. Însă adevăratele beneficii ale programului România Eficientă le vor descoperi abia acum, la întoarcerea lor în sălile de clasă. Vor beneficia de un mediu optim de învățare, vor beneficia de confort, de siguranță, datorită lucrărilor care s-au derulat în ultima perioadă la noi la școală și datorită dotărilor cu echipamente de înaltă clasă, a declarat, în cadrul evenimentului, Elvira Cazan, directorul general al Școlii Gimnaziale „Liliești” Băicoi.

O clădire școlară veche transformată într-o „bijuterie”

Avem din nou bucuria să vedem o bijuterie, pentru că nu trebuie să ne ferim de epitete atunci când acestea sunt justificate. Clădirea nu doar că arată bine, dar este mult mai performantă. Important este că am ajuns în acest punct în care putem vorbi toți de o reușită. Județul Prahova este primul beneficiar al programului nostru până acum, pașii următori vor fi în alte județe. Încrederea pe care programul nostru, România Eficientă, a stârnit-o, vizibilitatea pe care o avem, reputația pe care am dobândit-o în fața experților, a publicului larg ne dau toată încrederea că suntem pe un drum bun, a declarat, la evenimentul de inaugurare a școlii, Radu Dudău, președinte Energy Policy Group și coordonator al programului România Eficientă.

La rândul său, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat că prin programul România Eficientă două școli au fost modernizate astfel încât să aibă un consum energetic minim. Prin aceste investiții susținute de OMV Petrom s-a demonstrat că se poate, iar aceste modele pot fi replicate la nivel național.

Peste 80% dintre români consideră că este prioritară îmbunătățirea energetică a școlilor. Liliești este a doua școală care a fost renovată prin acest program și nu este vorba doar de reducerea consumului de energie, ci și despre condiții mai bune pentru elevi și profesori aici în școală. De asemenea, știm că școala este capabilă să ajungă la independența energetică, prin instalarea ulterioară a unor noi echipamente de producere a energiei regenerabile. Costul total al renovării pentru a putea schimba această clădire, pentru a fi modernizată, a fost de 1,6 milioane de euro. Aceasta este a doua școală și, așa cum am anunțat recent, mai sunt două de făcut anul acesta, a afirmat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Pentru Siemens Energy este foarte important viitorul tinerei generații și pentru acest motiv am decis imediat, după ce am văzut primul proiect pilot desfășurat de EPG, să ne implicăm și noi. În plus, vorbim de consumarea energiei la înalte standarde și la niște costuri care sunt benefice pe termen lung, a spus Dragoș Munteanu, director Transformation of Industry EAD Siemens Energy România.

Care au fost lucrările de modernizare realizate

Construită în 1980, Școala Gimnazială Liliești Băicoi se confrunta cu probleme pe care le au foarte multe școli din țară. Gradul redus de izolare termică conducea la pierderi ridicate de energie și facturi mari. Sistemul de încălzire ineficient nu permitea controlul temperaturii, ducând la supraîncălzire sau frig în unele săli de clasă. Infiltrațiile de apă pluvială au creat condiții pentru igrasie în anumite clase. De asemenea, instalația electrică era veche și  subdimensionată, iar sistemul de iluminat era slab calitativ. Nu în ultimul rând, lipsa unui sistem de ventilație conducea adesea la o calitate scăzută a aerului interior. Așadar, școala avea nevoie de lucrări ample de modernizare.

Prin programul România Eficientă, această clădire de învățământ ineficientă energetic a fost transformată într-una cu un nivel ridicat de performanță energetică. Lucrările de renovare energetică la standard nZEB au inclus: izolarea termică a fațadei, acoperișului și refacerea hidroizolației, înlocuirea tâmplăriei cu una performantă cu geam tripan low-e; instalarea de parasolare din aluminiu, reglabile electric, la ferestrele puternic însorite; modernizarea instalațiilor de încălzire interioară (conducte și radiatoare); montarea unor echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură; refacerea instalației electrice și montarea unui sistem de iluminat ultramodern tip LED; izolarea termică a subsolului.

Marius Constantin, primarul orașului Băicoi, a felicitat echipa care a realizat această investiție: Suntem mândri de ce s-a realizat aici, suntem mândri că facem parte din programul România Eficientă. Cu ajutorul acestui proiect, autoritatea locală se bucură că nu va mai plăti facturi și va scuti bani, dar cea mai mare bucurie o au copiii, părinții și bunicii, pentru că începând de astăzi și copiii arondați la această școală vor învăța într-un cadru civilizat.

O școală așa de nouă poate să participe foarte tare la reducerea abandonului școlar, în momentul în care copiii vin într-o structură de învățământ plăcută, vin la școală cu drag, nu numai datorită profesorilor sau că îi trimite mama la școală, ci pentru că le place locul în care învață. Mulțumesc că ați ales județul Prahova ca primul pentru țară, vrem să fim un exemplu pentru toți ceilalți și, de ce nu, parteneriatul pe care îl avem aici să fie model pentru celelalte structuri administrative din țară, a spus Anna Maria Vasile, administrator public în cadrul Consiliului Județean Prahova.

Investițiile derulate de România Eficientă vor continua cu alte două unități de învățământ, din localitățile Ovidiu (jud. Constanța) și Drobeta-Turnu Severin (jud. Mehedinți). Acestea vor fi reabilitate și modernizate pentru a fi aduse la cerințe nZEB, printr-o nouă etapă a programului România Eficientă, în valoare de 4 milioane de euro, susținut de OMV Petrom.


2 comments
  1. Bună ziua!
    Stimate domn, îmi pare rău pentru calomniile mesajului postat de către dumneavoastră. Am fost la inaugurare pe 20.03.2023 și școala respectivă arată excelent și în interior și în exterior. Am participat la conferința de presă și al turul prin interiorul școlii. Apreciați lucrurile constructive!
    Multă sănătate, de la Creatorul Universului!
    Popa Daniel Gabriel din Sibiu.

  2. Pe afara mai arata cum mai arata. Inauntru este aceiasi arhitectura comunista de tip inchisoare pentru spalat copii pe creier. Pe holuri erau niste dulapuri cam obosite. Probabil o aluzie la Romania Educata a dulapului. La fel e si Romania Educata, un strat de vopsea dat pe afara si o mizerie depasita in interior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Silvia Mușătoiu a demisionat de la conducerea Colegiului Șincai din București: Nu e un moment bun să fiu director, într-o astfel de atmosferă de conducere la toate nivelurile: inspectorat, primărie, minister. Este o lume care nu este a mea

Silvia Mușătoiu a demisionat din funcția de director al Colegiului Național “Gheorghe Șincai” din București. În locul său, inspectoratul l-a numit, la propunerea sa, pe fostul inspector de matematică Vlad…
Vezi articolul

Elevii care intră în clasa a VII-a în septembrie 2023 sunt prima generație care va da Bacalaureatul reformat, în anul 2029 / Ligia Deca: O să avem niște discipline cu un număr mic de ore și axate pe cunoștințe de bază la materiile la care se va da proba complementară

Elevii care, în septembrie 2023, încep clasa a VII-a, vor fi cei care vor susține noul Bacalaureat, reformat după prevederile din noua lege a învățământului, după cum spune ministrul Educației,…
Vezi articolul