Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că va propune ca „Școala altfel” și „Săptămâna verde” să fie integrate în trunchiul comun, în anul școlar 2023-2024, „prin activități practice care se pot face fără probleme. Da, adică poți să ieși în natură, să explici la biologie ce înseamnă săptămâna verde”. Este vorba despre activitățile pe care elevii le desfășoară în cadrul celor două programe.
„Exact cum am scris pe Facebook, haideți să integrăm aceste 2 săptămâni („Săptămâna verde” și „Școala altfel” – n.red) la discipline din trunchiul comun, care au conexiune cu aceste săptămâni de experiențe și abilități practice. Și atunci este în regulă. (…) Dacă dai o săptămână altfel, practic e vacanță în acele activități. Dai și o săptămână verde, practic e vacanță”, a declarat acesta.
Dacă școala va începe mai târziu, înseamnă că examenele naționale vor fi decalate, iar elevii vor susține probele scrise când „sunt temperaturi de 28-29-30 de grade deja la ora 9:30”, potrivit lui Cristache. „Riscul unui regim termic ridicat este foarte, foarte mare”, susține Iulian Cristache, care spune că a fost observator „atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat”, în ultimii 7 ani.
Amintim că Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a cerut Ministerului Educației ca școala să înceapă pe 4 septembrie, în prima zi de luni din lună, așa cum este prevăzut în actualul ordin de ministru.
Pe 27 ianuarie, Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul anului școlar 2023-2024. Conform documentului, școala ar trebui să înceapă în data de 11 septembrie 2023, iar vacanța de vară să se decaleze cu o săptămână pentru majoritatea elevilor, în afară de cei din ani terminali, adică pe 21 iunie.
Ce înseamnă, în prezent, trunchiul comun:
Planul-cadru cuprinde o zonă comună pentru toţi elevii numită „trunchiul comun”, reprezentată de numărul minim de ore prevăzut în planul-cadru pentru fiecare disciplină. În orele de trunchi comun se va parcurge programa şcolară.
Declarațiile lui Iulian Cristache
Iulian Cristache: „Noi vom avea sâmbătă seara o ședință (cu reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – n.red). Am observat că s-a decalat cu o săptămână începutul școlii, față de perioada Câmpeanu, și că, în loc de 15 iunie, vorbim de încă o săptămână în plus, școala să se termine pe 21-22 iunie, ceea ce pentru noi, având în vedere că an de an am susținut acest lucru, nu este în regulă, la modul în care sesiunile examenelor de Evaluare Națională și de Bacalaureat vor fi decalate cu o săptămână. Riscul unui regim termic ridicat este foarte, foarte mare, în situația în care, în ultimii 7 ani de zile, eu am fost observator atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat.
Sunt clase care sunt plasate exact spre răsărit. Deci, bate soarele exact în geamul unui copil, la ora 9 și ceva. Sunt temperaturi de 28-29-30 de grade deja la ora 9:30, este insuportabil. La 11-12, în condițiile în care copiii sunt într-o stare de stres continuu, da, se ajunge la temperatura de 35 de grade, creierul intră într-o protecție și la o asemenea temperatură ridicată, ținând cont și de eforturile lor, pur și simplu se blochează. (…) Este singura nemulțumire.
În rest, dacă aveam condiții la nivelul unităților de învățământ în care să avem aparate de aer condiționat în fiecare clasă în care se susțin Evaluarea Națională și Bacalaureatul, atunci puteam să terminăm anul școlar și la finalul lunii iunie, chiar și în ultima zi, nu avem absolut nicio problemă, dar știm foarte bine că avem un calendar foarte încărcat în perioada vacanței de vară: definitivatul, titularizarea, Evaluarea Națională, două sesiuni de Bacalaureat.
Trebuie să luăm în calcul și perioada în care UAT-urile trebuie să igienizeze și să facă reparații la nivelul unităților de învățământ, aici este problema. Calendarul de vară este zi de zi ocupat cu activități fie de către inspectorate școlare, prin organizarea a ceea ce vă spuneam mai devreme, fie prin modul în care UAT-urile trebuie să asigure igienizarea și reparațiile din aceste săli de de curs. (…)
Exact cum am scris pe Facebook, haideți să integrăm aceste 2 săptămâni („Săptămâna verde” și „Școala altfel” – n.red) la discipline din trunchiul comun, care au conexiune cu aceste săptămâni de experiențe și abilități practice. Și atunci este în regulă. (…) Dacă dai o săptămână altfel, practic e vacanță în acele activități. Dai și o săptămână verde, practic e vacanță. (…)
În situația actuală, din discuțiile pe care le voi avea cu federația sâmbătă seara, eu aș fi preferat să înceapă într-adevăr cu o săptămână mai devreme, exact cum a fost cu domnul Câmpeanu, adică pe 4 septembrie să înceapă școala. Aici trebuie să am o reținere, pentru că n-am vorbit cu ceilalți din federație.
Dacă vrem să terminăm pe 21 iunie, să încercăm să integrăm aceste 2 săptămâni în trunchiul comun, prin activități practice care se pot face fără probleme. Da, adică poți să ieși în natură, să explici la biologie ce înseamnă săptămâna verde.”
Foto: 161053066 © Pojoslaw | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
3 comments
In acele săptămâni,copiii învață lucruri utile pentru viața.Nu faceți roboți din ei… toată ziua scris, învățat,teme…ia să facă și lucruri practice care le vor folosi în viața și să le placă.
Școala altfel, săptămâna verde, să fie numai pentru clasele 1-4 și, 5-7, sunt mici, un fel de relaxare, clasa a8a are examen, iar cei de liceu în clase la ore, de clasa a12a numai zic. Este o prostie și o pierdere de timp. Pe timpuri nu mai erau săptămânile astea, se învăța și sâmbăta, nu a murit nimeni, dar se știa și carte.
Adevarul e ca Saptamana altfel e pierdere de timp care ar putea fi folosit pentru scoala. Copiii se duc 1-2 ore la scoala , se uita la un film si apoi e vacanta toata ziua, toata saptamana. Catre sfarsitul saptamanii nici nu mai trec pe la scoala. Vorbesc de clasele mari.
La clasele mici invatatorul/dirigintele se uita la parinti sa vina cu propuneri. In general plateam destul de scump per copil niste sedinte in care niste persoane veneau si le faceau niste ateliere de stiinta, de cusut, de nutritie…
Nu zic ca nu erau interesante, dar pentru o ora zilnic plateam destul de mult, iar restul timpului stateau in clasa supravegheati de doamna invatatoare.
Sa faci scoala altfel, poate se vede pompos de la centru si da bine in statistici, dar adevarul e ca e pierdere de vreme. si mai nou, mai e si saptamana verde…