Schimbările propuse de cercetători în concursurile pentru pozițiile de directori la institutele de cercetare: fără minim de experiență managerială, dar cu limite de vârstă

Concursul de directori la București

Foto: Pexels.com

Experiența managerială de minimum 5 ani ar trebui eliminată dintre criteriile obligatorii, la concursurile ce vor fi organizate pentru pozițiile de directori generali ai unor institute de cercetare-dezvoltare, arată asociația cercetătorilor, Ad Astra, într-o poziție transmisă vineri ministrului Monica Anisie. O altă schimbare propusă de asociație este să fie introdusă condiția ca eventualii candidați să nu împlinească vârsta de pensionare în decursul viitorului mandat.

Ad Astra cere, cu aceeași ocazie, MEC să explice temeiul legal “în baza căruia membrii Academiei Române sunt exceptați de la pensionarea obligatorie o dată cu împlinirea vârstei legale de pensionare și pot fi numiti in conducerile INCD-urilor.”

Poziția Ad Astra privind modificarea metodologiei de concurs pentru pozițiile de director general:

“Stimată doamnă ministru Monica Anisie,

Stimate domnule secretar de stat Dragoș Ciuparu,

Referitor la concursurile ce urmează a se organiza pentru pozițiile de directori generali ai unor Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD), vă aducem la cunoștință̆ o posibilă problemă pe care noi o considerăm importantă din HG Nr. 576/10.08.2016 care reprezintă baza legală pentru aceste concursuri. Unul dintre criteriile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească candidații este următorul:

„c) are experienţă managerială dovedită de minimum 5 ani în activitatea de conducere a unei unităţi de cercetare-dezvoltare sau a unei structuri organizatorice (de exemplu, consiliu de administraţie, consiliu ştiinţific, laborator, secţie, departament).”

Având în vedere că în multe cazuri promovările pe poziții manageriale din cadrul INCD-urilor nu respectă criterii meritocratice, considerăm că această cerință exclude de facto mulți cercetători și posibili manageri performanți care nu sunt deja în conducerea INCD-urilor. Mai mult decât atât, cerința impune o experiență mai lungă decât un mandat. In continuare va propunem o serie de amendamente care au drept scop stimularea comunității științifice de a participa mai activ la viitoarele concursuri pentru pozițiile de directori generali pentru INCD:

Vă propunem deci eliminarea acestei cerințe obligatorii, lăsând la latitudinea comisiei de concurs evaluarea abilităților manageriale ale candidaților.

O altă modificare pe care o considerăm necesară este introducerea condiției obligatorii pentru candidați de a nu împlini vârsta de pensionare în decursul viitorului mandat. Această cerință se bazează pe faptul ca directorii generali de INCD-uri sunt funcționari publici, numiți în funcție prin Ordin de Ministru.

In același context, vă rugăm să ne puneți la dispoziție temeiul legal în baza căruia membrii Academiei Române sunt exceptați de la pensionarea obligatorie o dată cu împlinirea vârstei legale de pensionare și pot fi numiti in conducerile INCD-urilor.

Vă mulțumim anticipat.

Cu respect,

Membrii Asociației Ad Astra”

Foto: Pexels.com

Exit mobile version