Schimbări propuse de elevi pentru planurile-cadru de liceu: cursuri la alegere din noul curriculum la decizia elevului din oferta școlii – CDEOS, la care să poată merge grupe de minimum 15 elevi din clase diferite, plus redefinirea trunchiului comun

7.834 de vizualizări
Foto: CNE
Cursuri la alegere din noul curriculum la decizia elevului din oferta școlii, este una dintre propunerile reprezentanților Consiliului Național al Elevilor în perioada dezbaterii noilor planuri-cadru pentru liceu, aflate în consultare publică din 5 ianuarie și care ar urma să intre în vigoare, începând cu clasa a IX-a, din toamnă. Aceste cursuri la alegerea elevilor din oferta școlii să poată fi urmate de grupe de minimum 15 elevi din clase diferite, mai cer elevii. Aceștia spun că este nevoie și de o redefinire a trunchiului comun.

Despre planurile-cadru lansate în dezbatere publică Consiliul Național al Elevilor spune că “dezamăgesc prin faptul că nu aduc o viziune reformatoare în plan curricular, ci păstrează abordarea desuetă prezentă în toate modelele curriculare aprobate și promovate de către Ministerul Educației în ultimii ani”, potrivit documentului publicat pe site-ul organizației.

“Schimbările aduse structurii curriculare sunt minore, atât pentru ciclul inferior, cât și pentru ciclul superior al liceului. Trunchiul comun este compus, în mod rudimentar, din materiile clasice, prezente și până acum în curricula națională, fără a fi în mod direct corelate cu profilul absolventului și fără a pune cu adevărat accent pe deprinderea competențelor de viață”, mai scriu elevii din CNE.

Ce propun elevii pentru planurile-cadru de liceu

Introducerea conceptului de „curriculum la decizia elevului din oferta școlii” (CDEOȘ) în sistemul de învățământ preuniversitar, prin modificarea art. 65 din Legea educației naționale nr. 1/2011;

Modificarea OMEC nr. 5915/2020 privind aprobarea metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia școlii, urmărind următoarele obiective:

  • redenumirea componentei de „curriculum la decizia școlii” (CDȘ) în „curriculum la decizia elevului din oferta școlii” (CDEOȘ);
  • reconfigurarea procedurii de implementare a CDEOȘ, astfel încât să se pună accentul pe implicarea elevului în procesele decizionale: fiecare clasă de elevi să propună un opțional, iar comisia de curriculum și consiliul de administrație ale unităților de învățământ să verifice oportunitatea includerii acestora în oferta școlii;
  • după ce oferta a fost finalizată, elevii să fie informați cu privire la conținutul fiecărei discipline CDEOȘ și să aleagă, în mod anonim și liber, opțiunile dorite;
  • regândirea modului de stabilire al materiilor prevăzute în curriculumul la decizia școlii, pentru a înlătura condiția majorității elevilor dintr-o clasă și, în schimb, a crea posibilitatea unor grupe formate dintr-un număr minim de aproximativ 15 elevi, care să își fi exprimat interesul pentru respectivul obiect de studiu.

Modificarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal, astfel încât:

  • în clasele a XI-a și a XII-a/a XIII-a, ponderea disciplinelor CDEOȘ să crească în comparație cu ponderea disciplinelor din trunchiul comun, astfel încât elevul să aibă oportunitatea de a-și alege materiile care îl ajută în parcursul educațional, cu finalitate în integrarea în societate și inserția pe piața muncii;
  • redefinirea trunchiului comun, astfel încât disciplinele cuprinse în acesta să răspundă în mod real nevoilor elevilor și, totodată, să le asigure acestora noțiuni de cultură generală din fiecare arie curriculară. Astfel, noțiunile specifice ale fiecărei materii cuprinse în ariile curriculare vor fi studiate de elevi prin alegerea disciplinelor CDEOȘ.
  • Includerea reprezentanților elevilor în procesul de monitorizare și evaluare a implementării CDEOȘ, prin modificarea componenței comisiei de curriculum de la nivel școlar, stabilită de ROFUIP.”

Documentul elevilor vin în contestul în care ministrul Educației și-a declarat public nemulțumirea față de “forma planurilor-cadru pentru liceu propuse pentru profilul teoretic”.

Foto: CNE


1 comment
  1. Implicarea elevilor este binevenită și poate duce la o reformare reală a sistemului. De asemenea, părinții ar trebui să fie mai vocali și să nu-i mai lase pe câțiva lideri să vorbească în numele lor. Dacă elevii și părinții vor înțelege că trebuie să se implice, educația va fi pe drumul bun. Ei sunt societatea civilă a școlii. Așa funcționează școală într-un stat democratic.

    De asemenea, mediul academic și cei mai pregătiți profesori din preuniversitar trebuie să facă reformă, nu abonații la funcții și trăitorii din hârtii ai sistemului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mărturia unei profesoare, despre învățământul artistic: Ne târâm în aceeași mocirlă de 30 de ani, iar absolvenții liceelor de artă au un singur țel – să plece din țară

Învățământul artistic funcționează cu programe școlare “din anii ’70, puțin periate pe alocuri, doar la unele specialități”, cu 
reguli ale olimpiadelor “viciate de diverse interese mai mari sau mai mici”,…
Vezi articolul