Schimbări la Casele de cultură ale studenților, după 20 de ani: vor putea accesa fonduri europene, parteneriate cu universitățile și să organizeze activități de antreprenoriat pentru tineri – Hotărâre de Guvern adoptată

Foto: © Rido | Dreamstime.com

Casele de Cultură ale Studenților (CCS) vor deveni hub-uri educaționale și de formare profesională, unde tinerii vor putea învăța să-și dezvolte competențele antreprenoriale, să participe la programe de mentorat și să acceseze resurse pentru dezvoltare personală. Acestea sunt câteva dintre schimbările introduse după 20 de ani prin Hotărâre de Guvern, adoptată în ședința Executivului de joi, care restructurează complet activitatea instituțiilor.

Prin noua reglementare, Casele de Cultură ale Studenților (CCS) vor putea accesa fonduri europene pentru proiecte destinate tinerilor, o premieră față de cadrul vechi.

Documentul (care poate fi descărcat mai jos din articol) prevede că instituțiile „pot accesa fonduri structurale și de investiții europene destinate susținerii politicilor de coeziune în domeniul tineretului” și pot gestiona „fonduri publice și fonduri atrase de la organisme finanțatoare interne sau externe” pentru a susține inițiativele studențești. Spre comparație, HG nr. 801/2004 în forma până la modificare prevedea doar finanțarea din subvenții de la bugetul de stat și venituri proprii, fără să menționeze alte surse externe.

În plus, Casele vor putea organiza „proiecte și activități pentru susținerea antreprenoriatului în rândul tinerilor și studenților”, introducând pentru prima dată activități care să poată sprijini inițiativele de afaceri ale acestora.

În timp ce HG nr. 801/2004 norma că aceste case studențești se axau pe organizarea de activități cultural-artistice și sportive, noua reglementare introduce programe de mentorat, tabere, campanii de prevenție, precum și cursuri de orientare în carieră și reconversie profesională. De asemenea, instituțiile primesc un rol activ în „punerea în aplicare a Programului de guvernare, strategiilor și programelor Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse” la nivel local.

Instituțiile vor dezvolta centre de resurse și hub-uri pentru tineri și studenți, menite să faciliteze atât colaborările interdisciplinare, cât și accesul la activități de educație non-formală. „Se vor dezvolta parteneriate cu universități din țară și din străinătate pentru sprijinirea manifestărilor cultural-științifice ale studenților” conform HG adoptată de Guvern în ședința din 14 noiembrie. Spre deosebire de reguilile din 2004 încoace până la modificare, când Casele de Cultură aveau doar atribuții legate de activități culturale și sportive, noile prevederi extind spectrul activităților desfășurate.

Un alt aspect al schimbării este reducerea numărului de posturi finanțate de la bugetul de stat, de la 350 la 284. „Numărul maxim de posturi al caselor de cultură ale studenților și al Complexului Cultural Sportiv Studențesc «Tei», finanțate de la bugetul de stat, este de 284”, conform noului act normativ.

DOCUMENT DESCARCĂ Hotărârea de Guvern adoptată în ședința de joi, 14 noiembrie 2024:

DOCUMENT DESCARCĂ Nota de fundamentare la Hotărârea de Guvern adoptată în ședința de joi, 14 noiembrie 2024:

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version