Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la PrimaTV că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante ale SARS-CoV-2, potrivit G4Media.ro: „Nu am susţinut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar. Vaccinarea, pe de o parte, este o problemă de sănătate individuală, pe de altă parte este o problemă de sănătate publică”. Amintim că Edupedu.ro a scris, la sfârșitul lunii decembrie 2021, că Sorin Cîmpeanu spunea următoarele: „Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică”.
Declarația de ieri a ministrului vine după ce au fost stabilite noi reguli de funcționare a școlilor, începând de astăzi, 17 ianuarie 2022. A fost eliminat pragul de vaccinare de 60% stabilit pentru personalul unităților de învățământ și s-a decis ca activitatea didactică să fie cu prezență fizică dacă rata de ocupare la nivel județean a paturilor COVID e cel mult 75%. În situația în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital COVID-19 este peste 75%, atunci orele se fac online. Astfel, declarația ministrului Educației vine în momente de stabilitate politică, în care cadrul legislativ a fost deja fixat.
Când a fost întrebat în luna decembrie a anului trecut dacă este de acord cu introducerea certificatului COVID obligatoriu pentru angajații din școli, ministrul Educației a punctat că este „de acord cu orice fel de măsuri”. Și atunci, față de pozițiile de până acum, în care ministrul nu susținea măsurile obligatorii, fie vorba despre vaccinare sau testare, declarația arăta o schimbare majoră de poziție. De amintit este că la acea vreme, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, afirma că speră „ca legea pentru certificatul covid să fie aprobată în decembrie”, conform G4Media.ro.
Același lucru se remarcă și în ceea ce a precizat Cîmpeanu, ieri, la PrimaTV. Și de această dată, el și-a schimbat poziția, spunând că vaccinarea și testarea trebuie să rămână o decizie individuală: „Am pledat şi o să pledez pentru importanţa şi necesitatea vaccinării. Trebuie să ne adaptăm din mers. Asta, sigur, afectează predictibilitatea atât de necesară şi de importantă în sistemul de învăţământ. Vaccinarea trebuie să rămână o decizie individuală, luată cu responsabilitate. La fel şi testarea”. Săptămâna trecută, Alexandru Rafila puncta că „Nu mai văd urgența certificatului verde, pentru că presupune un timp până la implementare și eu sper că acest val cinci să se încheie”, informează G4Media.ro.
Amintim că Sorin Cîmpeanu preciza la începutul lunii ianuarie că „poate se găsește o posibilitate legală prin care testarea copiilor să fie obligatorie”: „Poate se găsește o posibilitate legală, nu ordin de ministru, nu hotărâre de Guvern, nu hotărâre CNSU, ci lege prin care, așa cum învățământul e obligatoriu, dacă se găsește prin lege și o astfel de posibilitate, se poate rezolva situația”.
În 17 septembrie, ministrul Cîmpeanu declara că “vaccinarea obligatorie a profesorilor nu a fost niciodată susținută de mine și nu e susținută nici acum“.
Autoritățile voiau să impună certificatul COVID. Proiectul de lege privind instituirea Certificatului Electronic Covid prevede că acest document poate fi eliberat persoanelor vaccinate, celor testate negativ sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, potrivit documentului agreat de coaliție, au declarat pentru G4Media surse politice, pe 22 decembrie 2021.
Proiectul prevede că angajatorii vor fi obligați să le ceară angajaților acest document imediat ce guvernul va adopta obligativitatea lui prin hotărâre. Dacă un angajat nu prezintă certificatul, contractul lui de muncă va fi suspendat imediat, potrivit proiectului citat.