Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, reacționează în dezbaterea generată în jurul subiectelor pe care le-au avut la Română elevii de clasa a IV-a, la Evaluarea Națională. “Ajunge să fie luat la rost și ditamai ministrul… Că textul e traumatizant, că taie aripile copiilor”, scrie Funeriu, care susține că “în curând oamenii normali la cap nu vor mai avea curajul să se exprime pentru că vor fi agresați de proștii agresivi care vor sări cu picioarele pe ei”.
“Le invit pe Învățătoarele-Caisă să recitească ”Amintiri din copilărie”. Și să facă analiza intersecțional-emoționalo-traumato-ecologistă a crimelor comise cu ceaslovul împotriva muștelor și bondarilor, să analizeze ”papara” pe care o mânca Smărăndița popei și impactul emoționalo-psiho-traumo-abuziv al curelușelor din care era făcut Sfântul Nicolai. Și, după ce fac o ședință de dezvoltare personală și recuperare psihopupu, să facă o petiție pentru interzicerea lui Ion Creangă”, scrie fostul ministru al Educației, într-un text publicat pe pagina sa de Facebook cu privire la reacția unor învățătoare la subiectele primite de elevii de clasa a IV-a la testarea la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională.
Reacția integrală a fostului ministru al Educației Daniel Funeriu:
“Fabulos! După țara lui Nea-Caisă am devenit țara Învățătoarelor-Caisă! Nu știu dacă ați urmărit „scandalul” subiectelor la evaluarea de la clasa a IV-a, dar e o comédie de spital de nebuni.
Faptele pe scurt: la evaluarea de la clasa a IV-a a fost dat copiilor un text banal: doi copii fură caise dintr-o livadă, unul se sperie și dă caisele furate celuilalt care, ajuns acasă, e certat de maică-sa pentru furt și trimis singur înapoi la paznicul livezii să le returneze. Cel mic, speriat de fapta lui, duce înapoi (plângând) caisele și e iertat de paznic.
Șoc și groază pe învățătoarele-caisă, popularizate masiv pe rețele și chiar anumite media. Ajunge să fie luat la rost și ditamai ministrul… Că textul e traumatizant, că taie aripile copiilor, că psihopupu lui pește prăjit… Problema nu e că niște ultra-minoritare(i) țăcănite și țăcăniți se exprimă, asta s-a întâmplat de când lumea, problema e că, în loc să fie trimiși la consult psihiatric, li se dă importanță, în tăcerea asurzitoare a majorității învățătoarelor normale și bune profesioniste. Oameni buni, chiar așa am ajuns și nimeni nu se sesizează? Prejigniții ăștia țăcăniți au ajuns să facă agenda media și să li se dea tribună? În ritmul ăsta, în curând oamenii normali la cap nu vor mai avea curajul să se exprime pentru că vor fi agresați de proștii agresivi care vor sări cu picioarele pe ei. Dându-le o platformă, deci implicit ridicând la rang de opinie inepțiile unor oameni bolnavi, o să ajungem o țară de oameni depresivi care, când văd un gândac de bucătărie vor consulta manuale de psihologie pentru a afla răspunsul la întrebarea ”să-l strivesc sau nu?”.
PS: când le e dor de o criză de nervi și nu găsesc motiv, le invit pe Învățătoarele-Caisă să recitească ”Amintiri din copilărie”. Și să facă analiza intersecțional-emoționalo-traumato-ecologistă a crimelor comise cu ceaslovul împotriva muștelor și bondarilor, să analizeze ”papara” pe care o mânca Smărăndița popei și impactul emoționalo-psiho-traumo-abuziv al curlușelor din care era făcut Sfântul Nicolai. Și, după ce fac o ședință de dezvoltare personală și recuperare psihopupu, să facă o petiție pentru interzicerea lui Ion Creangă. Asta așa, ca să fie tacâmul complet”.
Informații de background
Subiectele de la Limba română, Evaluarea națională la finalul clasei a IV-a, care au generat dezbaterea de mai sus:
Descarcă de mai jos Subiectele integrale de la Evaluarea Națională la Limba română – clasa a IV-a:
„Sunt discuții cu privire la cât de adecvate au fost subiectele cu privire la proba de Limba română care s-a derulat în cursul zilei de ieri” (n. red. marți, 18 mai 2021), a declarat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întrebat în cadrul unei emisiuni la TVR cum au decurs Evaluările Naționale pentru clasele a VI-a și a IV-a până acum.
Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.