Scandalul admiterii schimbate. Monica Anisie: Andronescu vrea să-și „șteargă eticheta de groparul învățământului profesional”

Monica Anisie / Foto: Facebook

Ecaterina Andronescu este preocupată să-și șteargă „eticheta de ,groparul învățământului profesional, schimbând din pixul propriu raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional”, spune Monica Anisie, fost secretar de stat în Ministerul Educației, în prezent coordonatorul comisiei de educație pentru învățământ preuniversitar din PNL.

Ea a mai scris, într-o postare pe Facebook despre scandalul examenelor vocaționale, că decizia amânării termenelor din calendarul admiterii a fost luată de ministrul Educației „pentru a-și procura timp să își ducă la îndeplinire planul diabolic de bulversare a întregului sistem de educație”.

Anisie îi mai cere lui Andronescu, în numele PNL, „transmiterea de urgență către inspectoratele școlare a cifrei de școlarizare pentru a se putea realiza în conformitate cu legea admiterea în liceu”, „anularea ordinului de modificare a calendarului de admitere” și încetarea acțiunilor de acest fel.

Scandalul amânării termenelor din calendarul admiterii a început luni seara, când Ecaterina Andronescu a semnat un ordin de ministru care modifica datele de susținere a probelor de aptitudini și de limbi pentru admiterea la liceu 2019, dar și termenul pentru tipărirea broșurii cu locurile la licee și școli profesionale.

Ulterior, ministrul Andronescu a revenit asupra deciziei și a anunțat astăzi că renunță la modificările de ieri și examenele urmează să înceapă mâine, așa cum erau programate. Calendarul de admitere la liceu 2019 prevede că elevii care vor să intre în școli vocaționale sau la licee cu predare intensivă în limbi străine trebuie să susțină probele de aptitudini și de limbă în perioada 15-17 mai 2019. Același calendar statuează că pe 13 mai 2019 liceele și școlile profesionale trebuie să tipărească broșurile cu informațiile esențiale despre admitere, inclusiv numărul de locuri și de clase.

CITEȘTE ȘI:
Exit mobile version