Scăderea numărului de elevi care vor susține examenele naționale în următorii ani, marcată ca obiectiv al Ministerului Educației într-un raport oficial

8.088 de vizualizări
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Ministerul Educației are ca țintă pentru următorii 3 ani scăderea numărului de elevi care ajung să susțină examenele naționale, potrivit Planului Strategic 2024-2027, publicat în decembrie 2024. Documentul arată un număr mai mic cu trei mii de elevi a celor care ar trebui să susțină examenele naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureat) în 2025 față de anul trecut, iar numărul scade și pentru 2026 și 2027. Ministerul Educației nu prezintă și motivele acestor estimări în scădere. De precizat, Planul Strategic 2024-2027 a fost publicat în decembrie 2024, când ministru al Educației era Ligia Deca. Planul poate fi consultat la finalul articolului.

În loc să aplice măsuri prin care să crească numărul elevilor care să susțină Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a și Bacalaureatul la finalul liceului, Ministerul Educației își propune în Planul Strategic 2024-2027 ca doar 302 mii de elevi să susțină examenele naționale în 2025, față de 349 de mii de elevi în 2023.

  • De altfel, amintim că Ligia Deca a publicat în 2023 un document cu 13 măsuri pe care l-a trimis în școli tocmai pentru a combate neparticiparea masivă și a încerca să îi convingă pe elevi să se înscrie la Bac 2024, iar măsurile nu conțineau decât parțial măsurile recomandate de cercetători în rapoartele de cercetare.

Ministerul Educației nu spune în document și care sunt motivele pentru care estimează că va scădea numărul de elevi care susțin examenele naționale.

Planul Strategic Instituțional 2024-2027 este elaborat pe baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 427/2022 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare, monitorizare, raportare şi revizuire a planurilor strategice instituţionale și ale Hotărârii Guvernului nr. 467/2022 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare şi execuţie a programelor bugetare.

„Se realizează, astfel, un cadru coerent alcătuit din politici, buget și proces de implementare,
reunindu-se elementele fundamentale ale sistemului de planificare strategică, urmărindu-se
îmbunătățirea performanţei, a coerenței și clarității întregului demers de planificare strategică şi de creştere a eficienţei cheltuielilor publice, se menționează în document.

Pentru 2024 estimarea era de 305.000 de elevi de clasa a VIII-a și a XII-a care vor susține examenele. În realitate 271 de mii de elevi au susținut în 2024 cele două examene: 160.467 au fost înscriși la Evaluarea Națională și 119.000 de elevi din generația actuală care s-au și înscris la sesiunea de vară a Bacalaureat 2024, potrivit datelor Ministerului Educației.

Comparând cu 2023, numărul este considerabil mai mic, cu 47 de mii de elevi.

Sursa: Planul Strategic 2024-2027
  • Edupedu.ro a semnalat în mai multe articole de-a lungul timpului faptul că zeci de mii de elevi dintr-o cohortă nu mai ajung să susțină fie Evaluarea Națională, fie Bacalaureatul.

Numărul tot mai scăzut de la an la an al elevilor înscriși la examenele naționale, Evaluare Națională sau Bacalaureat, pare să fie în atenția Ministerului Educației doar în pragul examenelor, vara. În prima zi a examenului de BAC 2023, ministra Ligia Deca a spus că “trebuie să investigăm exact cauzele și să reducem numărul celor care nu se prezintă la examenul de bacalaureat și că “ne-am propus să vedem care sunt cauzele pentru neprezentarea elevilor la Evaluarea Națională 2023”. O declarație similară făcea în urmă cu un an, și ministrul Educației de atunci, Sorin Cîmpeanu, care spunea chiar că va anunța “în câteva zile, situația privind cauzele neînscrierii la examenul de bacalaureat”. 

În 2023, de exemplu, Edupedu.ro a scris într-o analiză că peste 50 de mii de copii care au început clasa I în urmă cu 13 ani nu au mai ajuns să se înscrie la Bacalaureat 2023, adică 24% din întreaga generație. Cu un an înainte, o altă analiză Edupedu.ro a semnalat public faptul că peste 15.000 de elevi care erau înscriși în clasa a VIII-a în septembrie 2022 nu au fost nici măcar înscriși la examenul de la finalul clasei a VIII-a, deși înscrierea se făcea automat, de către școală.

Acest absenteism la Bacalaureat sau această diferență de peste 60.000 de elevi, adică echivalentul a 2.400 de clase cu câte 25 de elevi fiecare sau echivalentul populației unui oraș ca Vaslui sau Reșița, vine în anul în care Ministerul Educației a luat, teoretic cel puțin, măsuri, dar nu cele recomandate de specialiști.

Concret, după analiza Edupedu.ro, imediat ministra Educației, Ligia Deca, a cerut două rapoarte Unității de Cercetare din Educație – unul pe neparticiparea la Evaluarea Națională și altul pe neparticiparea la Bacalaureat. Asta se întâmpla pe 29 iunie 2023.

Din septembrie 2023 până în ianuarie 2024 documentele de cercetare au fost ținute la sertar de Ligia Deca și cabinetul său, conform surselor Edupedu.ro.

Ambele rapoarte au fost făcute în vara lui 2023, conform raportului de activitate pe anul respectiv al UCE. Rapoartele pot fi consultate aici: Neparticiparea elevilor la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2023 și Neparticiparea elevilor de liceu la examenul de bacalaureat – sesiunea iunie 2023

După ce au fost publicate, Ligia Deca a semnat apoi un document cu 13 măsuri pe care l-a trimis în școli tocmai pentru a combate neparticiparea masivă și a încerca să îi convingă pe elevi să se înscrie la Bac 2024. Măsurile propuse de Ligia Deca nu conțineau decât parțial măsurile recomandate de cercetători în rapoartele de cercetare. 

După publicarea rapoartelor, Daniel David, actual ministru al Educației, spunea atunci despre absenteismul elevilor la examenele naționale, cercetat pentru prima dată de Institutul pentru Științele Educației: „Știm care sunt cauzele, știm ce ar trebui făcut, așteptăm resursele. Teama mea este că și dacă am avea resurse, de multe ori am observat că autoritățile din zona educației nu înțeleg nevoia specialistului”.

Necesitatea Bacalaureatului, pusă sub semnul întrebării de unii elevi

În martie, 2023, Asociația Elevilor din Constanța, devenită Uniunea Elevilor reprezentanți a solicitat desfiinţarea examenului de Bacalaureat a criticat modul în care sunt evaluaţi elevii la finalul învățământului preuniversitar.

În replică, fosta ministră a Educației, Ligia Deca, a spus că „unele îngrijorări ale elevilor sunt legitime, însă avem nevoie de o certificare de competențe“.

DESCARCĂ Planul Strategic 2024-2027 al Ministerului Educației
Citește și:
Generația 2024 – ultima fără clasa pregătitoare. 30% dintre cei care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au mai ajuns la Bacalaureat, adică peste 60.000 de elevi, cu 10 mii mai mulți față de anul trecut
Poveștile elevilor care nu au participat la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ciprian Fartușnic: Dacă tu nu crezi într-un copil, e profeția care se auto-împlinește, nici copilul nu va crede în el. Școlile nu au știut cum să se raporteze la aceste cazuri

ANALIZĂ Ligia Deca anunță și ea că trebuie să investigheze cauzele și să reducă numărul celor care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, la fel cum anunța și predecesorul ei, Sorin Cîmpeanu, anul trecut. Nicio analiză nu a fost vreodată publicată, iar subiectul a fost îngropat imediat după examene

Ligia Deca, despre propunerea de eliminare a examenului de Bacalaureat: Unele îngrijorări ale elevilor sunt legitime, însă avem nevoie de o certificare de competențe

3 comments
  1. Păi și dacă scazi numărul de testați nu cumva, demografia arătând tot mai puțini copii, eșantionul nu va mai fi reprezentativ pentru PISA global? Astfel, rezultatele României vor fi nereprezentative și așa Ro iese din jocul PISA, exact ce își doresc unii. Eu vad astfel falimentului școlii publice. Privatizați educația total! E jale ce vor ăștia.

    1. Ce privatizare?? Nu ti-au ajuns privatizarile 8n anii 90 cand multe au fost cumpărate de straini? Asta vrei si tu? Privatizare sa fii sub papucul patronului? Nu stii ce vorbesti. Pare-mi-se ca nu știi cum este intr – un liceu unde director e acelasi de 20 de ani si taie si spanzura cum vrea el, ca scoala e pe persoana fizica? Macar daca ar taia pe dreptate. Dar acolitii lui freaca menta si fraierii fac hartogaraia din comisii si pentru acoliti. Si ghici? Pe hartie apar la nume si taietorii de frunza.

  2. Motivele pe care nu le vedem le intuiesc: vor fi evaluați elevii știuți ca buni, să dea mai bine “pă medie”. Cosmetizarea realității. Apoi, carevasăzică post-factum, li se va spune că dacă nu au dat evaluarea, nu mai au acces orișicum la liceul dorit. Soluția pentru copii este una: puneți-vă pe studiat, pentru voi. Ministerul face, drege dar ce ai în cap nu îți ia nimeni. Și te pui la adăpost ca elev, ca familie. Nu e greu, este?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației anunță situația actualizată a școlilor închise din cauza condițiilor meteo: decizie finală de suspendare integrală a cursurilor în 6 județe, pentru astăzi

Ministerul Educației anunță că și în județul Vrancea inspectoratul școlar a decis să suspende integral cursurile, după ce dimineață a comunicat că suspendarea nu cuprinde și orele efectuate după-amiază. În…
Vezi articolul