Scădere cu 2.770 de locuri fără taxă în facultăţile de stat, propusă de CNSPIS după ce numărul tinerilor care anul trecut aveau 17 ani s-a redus cu aproape 13 mii de persoane faţă de 2016

Two happy students with backpacks and books in their hands smiling at camera while standing on background of university and friends

Numărul locurilor pentru licenţă, finanţate de la bugetul de stat pentru anul universitar 2020-2021, este de 61.000, potrivit propunerii făcute ministerului Educaţiei de către Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză în Învăţământul Superior. Pentru anul trecut cifra de şcolarizare pentru licenţă a fost de 63.771 de locuri. Este pentru prima dată în ultimii 5 ani când organismul care fundamentează cifra de şcolarizare pentru facultăţi (CNSPIS) propune o scădere atât de mare a numărului locurilor bugetate pentru studenţii care intră la facultate.

“Propunerea CNSPIS este alocarea unei cifre de școlarizare de 61.000 de locuri pentru studiile universitare de licență pentru învățământul public, cu excepția învățământului militar”, se arată în documentul citat.

Numărul locurilor este important pentru că pe baza acestuia universităţile primesc finanţare de la bugetul de stat.

Dacă în urma propunerii CNSPIS, ministerul Educaţiei ar decide să respecte această cifră, ar fi cel mai mic număr de locuri la licenţă, cel puţin din istoria ultimilor 10 de ani.

Iată cifrele de şcolarizare pentru anii universitari trecuţi:

Cifra de şcolarizare se stabileşte după o formulă care ia în calcul numărul persoanelor cu vârsta de 17 ani în anul 2019, persoane care în toamna anului 2020 vor deveni potenţiali studenţi la ciclul universitar de licenţă. Populaţia de 17 ani era în 2019 de 205.667 de persoane, potrivit INS.

Faţă de anul 2016, populaţia în vârstă de 17 ani scăzuse în 2019 cu 12.985 de persoane, notează raportul citat.

Consiliul propune şi 35.500 de locuri pentru master, plus 3.000 de locuri la doctorat.

FOTO: School photo created by freepic.diller – www.freepik.com

Exit mobile version