Saturn devine planeta cu cel mai mare număr de luni din sistemul solar: cercetătorii confirmă 145 de sateliți / Jupiter trece pe locul 2

234 de vizualizări
Foto: Observatorul Bârlad
Scurta, dar glorioasă domnie a lui Jupiter, planeta cu cele mai multe luni din sistemul nostru solar, a luat sfârşit după ce oamenii de ştiinţă au confirmat descoperirea a 62 de luni noi care orbitează Saturn. Astfel, numărul total al lunilor acestei planete cu inele a ajuns la 145, conform Live Science, citat de Agerpres.ro.

Acesta este un salt decisiv comparativ cu cele 95 de luni confirmate ale planetei Jupiter – un total care a eclipsat pentru o scurtă perioadă numărul de luni ale lui Saturn după ce 12 luni noi au fost recunoscute oficial în jurul lui Jupiter, la sfârşitul lui decembrie.

Saturn este în prezent prima şi singura planetă din sistemul solar cu peste o sută de luni cunoscute, potrivit cercetătorilor de la Universitatea British Columbia (UBC), care au contribuit la noile descoperiri.

Echipa internaţională de cercetători a realizat aceste observaţii cu ajutorul datelor de la Telescopul Canada-Franţa-Hawaii din vârful vulcanului inactiv Mauna Kea din Hawaii, între 2019 şi 2021, mai scrie Agerpres.

Analizând o serie de imagini secvenţiale prelevate în ferestre de observare de trei ore, echipa a identificat 62 de luni care avuseseră anterior fie o dimensiune prea mică, fie o intensitate prea scăzută pentru a fi detectate.

Unele dintre lunile mai mici măsurau doar 2,5 kilometri.

Toate cele 62 de luni recent detectate sunt “luni neregulate”, ceea ce înseamnă că urmează traiectorii aflate pe orbite îndepărtate, eliptice, în jurul planetei lor gazdă şi deseori se mişcă în sens retrograd – sau în direcţia opusă rotaţiei lui Saturn.

Multe dintre aceste luni mici, neobişnuite, se grupează în orbite retrograde similare, sugerând că ar fi putut proveni dintr-o lună mai mare care s-a destrămat cu milioane de ani în urmă, potrivit cercetătorilor.

“Pe măsură ce limitele telescoapelor moderne cresc, găsim din ce în ce mai multe dovezi că o lună de dimensiuni moderate, care a orbitat Saturn în sens invers, a explodat în urmă cu 100 de milioane de ani”, a spus Brett Gladman, profesor de astronomie şi astrofizică la UBC, citat într-un comunicat, conform Agerpres.

Se aşteaptă ca lunile noi să fie recunoscute la sfârşitul lui mai de către Uniunea Astronomică Internaţională – un grup de peste 12.000 de oameni de ştiinţă responsabil, printre altele, cu numirea corpurilor cereşti.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii, îndemnați să-și facă PFA-uri pentru a da meditații. Cîmpeanu: „Este o modalitate transparentă de a plăti impozit aferent” / Legat de resursele financiare ale părinților: „Meditațiile nu sunt de natură să sprijine rezolvarea problemelor de echitate, din păcate”

Profesorii ar putea să-și facă PFA-uri ca să plătească impozit pe meditații, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Întrebat la Euronews România dacă ar fi o idee bună să-și facă PFA-uri…
Vezi articolul

Părinții care își retrag copiii de la școală sunt obligați să aducă dovada continuării studiilor și a domiciliului elevului, în termen de cel mult 60 de zile / În caz contrar, directorul școlii informează Serviciul de Siguranța Școlară al Poliției

Părinții care își retrag copiii din învățământul preuniversitar sunt obligați ca în termen de 60 de zile să prezinte “dovada continuării studiilor și acte doveditoare privind domiciliul elevului pentru asigurarea…
Vezi articolul

Profesoara și lingvista Gabriela Pană Dindelegan: Programele școlare au redus continuu studiul latinei, după cum au eliminat și gramatica din liceu. Modelul altor țări neromanice, ca Anglia sau Germania, care păstrează latina în programa obligatorie, ar trebui să dea de gândit Ministerului Educației

Studiul limbii latine și al gramaticii în școlile din România a suferit o reducere semnificativă în ultimii ani, ceea ce afectează formarea lingvistică și intelectuală a elevilor, avertizează lingvista Gabriela…
Vezi articolul