Săptămâna Matematicii în școlile din Franța. Explorarea orașului cu ajutorul calculelor, jocuri, întâlniri cu matematicieni pentru elevii de gimnaziu din Republică, conferințe și videoclipuri suport pentru profesori

683 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Toți elevii din Franța au luat parte la activități speciale, între 6 și 15 martie, în programul național ”Săptămâna Matematicii” care s-a desfășurat în școlile din Franța, ca acțiune a Ministerului Educației de la Paris pentru promovarea științelor exacte, conform unei informări a instituției franceze.

Copiii au fost încurajați să joace jocuri de cărți inedite din care să învețe cum să adune, să scadă, să compare numere, iar adolescenții să descopere orașul în care învață cu ajutorul operațiilor matematice. Mai mult, cluburile de Matematică din orașele mari au organizat zilele porților deschise pentru ca elevii să afle mai multe despre această profesie, iar profesorii au avut acces la conferințe și dezbateri privind viitorul acestei materii în școli.

Tot pentru profesori s-au publicat/reluat mai multe resurse de pe portalul național de ghiduri, metodologii și fișe școlare, eduscol.fr. În precizările sale (ghidul din Franța este în format .pdf mai jos), Ministerul Educației din Franța a reluat și videoclipuri ale Institutului de Studii Înalte în Educație și Formare în care sunt prezentați profesori sau directori cu exemple de bune practici în abordarea Matematicii la clasă.

  • Tema din acest an – ”Matematică à la carte”, este o sintagmă cu dublu sens: pe de o parte, cu semnificația de Matematică învățată solid, pe de altă parte cu semnificația de matematică făcută cu harta în mână, un joc de cuvinte în acord cu tematica din anul școlar 2022-2023.

De exemplu, pentru activitatea de cunoaștere a orașului și orientare în spațiu, dedicată mai degrabă elevilor de gimnaziu, a fost pusă la dispoziție o aplicație de mobil. ”Ideea de bază a MathCityMap este simplă: faceți matematică în oraș cu ajutorul unei hărți. Născut la Universitatea din Frankfurt, MathCityMap vă permite să căutați răspunsul la puzzle-uri matematice pe care va trebui să le rezolvați în diferite locuri de pe hartă. Aplicația MathCityMap le permite utilizatorilor de toate vârstele să-și deschidă ochii, în cheie științifică, asupra lumii din jurul lor, să vadă ce este interesant la obiectele din curtea școlii, din parcul orașului și oriunde altundeva unde abilitățile lor matematice pot fi aplicate. În MathCityMap, elevii folosesc instrumentele pe care le-au învățat în clasă și în afara sălii de clasă și descoperă mediul înconjurător dintr-o perspectivă matematică”, se arată în ghidul pentru Săptămâna Matematicii în școli.

”Săptămâna “Matematică à la carte” este o ocazie de a încuraja practicarea regulată a matematicii de către cât mai multe persoane, de la grădiniță până la liceu, și de a schimba modul în care elevii percep această disciplină. Această săptămână se înscrie pe deplin în noua dinamică urmărită de Minister pentru a-i împăca pe toți elevii cu matematica și a promova excelența pentru toți. Este vorba, de asemenea, de a schimba percepțiile pe care elevii le pot avea despre matematică și de a încuraja egalitatea între fete și băieți”, potrivit ME din Franța.

DOCUMENT Descarcă ghidul pentru Săptămâna Matematicii din Franța, ediția 2023 (.pdf în limba franceză):

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Matematica redevine obligatorie la liceu în Franța, din 2023, după schimbările succesive din ultimii trei ani. “Trebuie promovată egalitatea fete-băieți” în științe, susține Ministerul Educației de la Paris
Franța reintroduce oficial ore de matematică la liceu, după ce autoritățile din Educație au observat că elevii nu o mai aleg la Bacalaureat după reforma din 2019 care o făcuse opțională / Cronologia propunerilor din ultimele luni
Franța: Toți elevii de clasa a IV-a primesc câte un exemplar din Odiseea lui Homer, repovestită, prin programul național de promovare a lecturii
Cum este promovată lectura în școlile și liceele din Franța. Autoritățile au numit-o “Mare Cauză Națională”: programe de milioane de euro pentru cărți, activități și concursuri. Bilanțul proiectelor naționale franceze pentru lectură, anunțat de ministerul Educației, alături de viitoarele demersuri
Franța prezintă strategia națională de alfabetizare digitală. Printre măsuri: bacalaureat profesional în securitate cibernetică din septembrie 2023, elevilor să le fie testate competențele digitale de 3 ori pe parcursul școlii
Franța: Toți elevii și profesorii de ciclu primar fac activități fizice timp de 30 de minute în fiecare zi / 150 de sportivi cunoscuți merg în școli să promoveze mișcarea
Rezultatele de la evaluările naționale din Franța, folosite de Ministerul Educației de la Paris pentru măsuri remediale în clasele primare și a V-a / Instituția anunță ghiduri pentru profesori și o nouă evaluare la clasa a II-a
VIDEO E important că profesorii și personalul școlar să fie fericiți, elevii să fie fericiți atunci când vin dimineața la școală, spune ministrul Educației din Franța, în mesajul de Anul Nou

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Profesoara de Istorie Andreea Laura Martinescu: Problema existenței lui Iisus nu a fost pusă sub semnul întrebării în Antichitate / În a doua jumătate a secolului XX s-a conturat ipoteza că Iisus nu este o figură istorică, ci o sumă a valorilor transmise de niște profeți ai vremii

Există dovezi istorice sau arheologice care să ateste că Iisus Hristos a fost un personaj real sau nu? Ce aspecte descrise de Biblie din perioada răstignirii lui Iisus sunt adevărate?…
Vezi articolul

Studenții îi cer ministrului Educației masteratul didactic, minim 25% proporție pentru studenți în alegerea rectorilor și creșterea finanțării

Studenții îi cer ministrului Educației să pornească masteratul didactic, prin elaborarea planurilor de învățământ pentru acest ciclu. Alianța Organizațiilor Studențești (ANOSR) îi solicită ministrului Ecaterina Andronescu și să-și respecte poziția…
Vezi articolul

DOCUMENT Din cele 250 de mii de tablete, niciuna nu va ajunge la profesori, deși oficialii ministerului anunțau că și 1.900 de cadre didactice vor primi astfel de instrumente. Condiție eliminatorie pentru elevii săraci: nimeni din familie să nu aibă telefon cu internet

Din cele 250 de mii de tablete pe care Ministerul Educației a anunțat că le va cumpăra pentru cei care nu au pe ce să învețe online, niciun dispozitiv nu…
Vezi articolul

Raluca Turcan solicită respingerea oricărei forme de propagandă electorală în unitățile de învățământ, cu o zi înaintea dezbaterii lui Iohannis de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Vicepremierul Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL, solicită inspectorilor școli și directorilor unităților de învățământ respingerea oricărei forme de propagandă electorală în acestea, cu o zi înaintea dezbaterii care va fi organizată…
Vezi articolul

Ministerul Educației va lansa în curând un apel PNRR pentru formarea a 100.000 de profesori pe zona de pedagogie digitală, anunță secretarul de stat Sorin Ion: Nu ne gândim să învățăm profesorii să facă teleșcoală sau învățământ online, ci să integreze tehnologia în conținutul lecțiilor

„Vom lansa un apel prin PNRR de formare a profesorilor. Nu mai puțin de 100.000 de profesori ne-am propus să formăm pe zona de competențe digitale sau de pedagogie digitală.…
Vezi articolul