Salvați Copiii: Peste 5.900 de copii au dispărut de acasă în ultimul an, iar peste 5.800 au fost găsiți, potrivit sesizărilor depuse la Poliție

365 de vizualizări
Foto: Salvați Copiii
Peste 5.900 de copii au dispărut de acasă în ultimul an, în perioada 30 aprilie 2020-20 aprilie 2021, potrivit sesizărilor depuse la Poliție, scrie organizația Salvați Copiii într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Organizația trage astfel un semnal de alarmă asupra acestui fenomen care, în loc să scadă în anul pandemiei, a crescut.

“În decursul ultimului an – 30.04.2020 – 20.04.2021 – au fost înregistrate 5.924 de sesizări privind minori care au dispărut de acasă, un bilanț dramatic, în condițiile în care 206 au vârste până în 10 ani, 1.453 au vârsta cuprinsă între 10-14 ani și 4.263 sunt mai mari de 14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție”, scriu cei de la Salvați Copiii.

Organizația trage un semnal de alarmă asupra implicaţiilor pe termen lung ale acestui fenomen, agravat în perioada de pandemie, așa cum arată și datele la nivel european.

În aceeași perioadă de timp, potrivit aceleiași surse, 5.821 de minori au fost găsiți, dintre care:

  • 203 cu vârste până în 10 ani;
  • 1.430 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani;
  • 4.188 mai mari de 14 ani.

În prezent sunt desfășurate activități de căutare/identificare în cazul a 377 de minori.

În ultimii cinci ani, numărul sesizărilor disparițiilor de copii aproape s-a dublat, astfel că în 2015 erau 3.736 de sesizări și azi sunt 9.924 de sesizări.

„Salvați Copiii România și-a intensificat eforturile pentru a oferi sprijin psihologic părinților și copiilor, atât prin intermediul liniilor telefonice, cât și online, în această perioadă de restricții sociale, când copiii au fost expuși atât formelor de hărțuire online, cât și abuzurilor domestice. Este vital să le observăm comportamentul și să intervenim prompt.”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Principalele motive care îi determină pe copii să își părăsească familia sau centrele de ocrotire rămân: neglijarea și lipsa de supraveghere din partea adulților responsabili; conflictele repetate din familie; abuzurile asupra copiilor, fizice și/sau emoționale; lăsarea lor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în străinătate; blocaje în comunicarea cu părinții, cu precădere în situații dificile; abandonul școlar și influența/presiunea anturajului; consumul de alcool și substanțe halucinogene; situația economică precară a familiei.

Pandemia COVID-19 nu a împiedicat dispariția copiilor: s-a înregistrat o creștere de 17% a cazurilor raportate la linia de asistență telefonică 116000 din Europa, în anul 2020.

În fiecare an, aproximativ 200.000 de copii dispar în Europa. Din cauza lipsei de statistici oficiale comparabile privind copiii dispăruți – singurul raport la nivel european cu date de la autoritățile naționale este depășit și cuprinde date statistice de acum aproape 10 ani –, Missing Children Europe colectează și analizează date de la liniile telefonice directe pentru copiii dispăruți și rețeaua de mediatori familiali transfrontalieri.

Astfel, în 2020, la linia telefonică 116000 pentru copii dispăruți au fost 42.662 de apeluri care au vizat 8.857 de cazuri (cu 17% mai mult decât în anul trecut).

Majoritatea cazurilor noi, 56%, s-au referit la fugari, apoi un procent destul de mare au fost răpiri de către părinți și o mică parte din cazurile raportate (3,6%), se referă la copii dispăruți prin migrație.

Rețeaua de linii de asistență telefonică pentru copii dispăruți este operată de organizații naționale din 32 de țări din Europa.

Citeste si: Peste 25.000 de profesori și copii din școala primară și din grădinițe sărbătoresc „Săptămâna sănătății emoționale”, eveniment susținut de programul Profesori Fericiți pentru România

Copiii și familiile care apelează la această linie pentru copii dispăruți beneficiază gratuit și imediat de asistență emoțională, psihologică, socială, legală și administrativă 24/7. Ele oferă, de asemenea, un punct central de contact și coordonare vitală pentru cazurile transfrontaliere

Din anul 1983, ziua de 25 mai este dedicată copiilor dispăruți, iar la nivel mondial sunt organizate acţiuni care au scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la problematica copiilor declaraţi dispăruţi în întreaga lume.

  • În calitatea sa de organizaţie-umbrelă, Missing Children Europe reprezintă 31 de organizaţii neguvernamentale din 26 de ţări membre europene. Fiecare dintre aceste organizaţii activează în domeniul prevenirii şi ajutorării victimelor în caz de dispariţie şi/ sau exploatare sexuală.
  • Misiunea Salvați Copiii România, ca membru al Missing Children Europe, este de a proteja copiii de orice formă de violență, abuz sau neglijare care este cauzată sau este un rezultat al dispariției acestora.
  • În România, Centrele de Consiliere pentru Părinţi, Centrele Educaţionale şi centrele Creştem Împreună (pentru copii ai căror părinţi muncesc în străinătate) funcţionează la nivel naţional şi furnizează servicii de evaluare, consiliere psihologică şi educaţie parentală pentru copii şi părinţi, suport educaţional pentru copii, activităţi de socializare și timp liber pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, cât şi suport psihologic şi educaţional pentru rudele în grija cărora au rămas aceşti copii.

Foto: Salvați Copiii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă către Guvern și autorități, de la Consiliul Elevilor, Federația Părinților și sindicatele profesorilor: Luați toate măsurile care se impun pentru a nu trasforma școlile în adevărate focare de COVID-19

„Luați toate măsurile care se impun pentru a nu trasforma unitățile şi instituţiile de învăţământ în adevărate focare de multiplicare a infecţiilor cu COVID-19”, este solicitarea reprezentanților sistemului de Educație,…
Vezi articolul

Finala Campionatului Național de Securitate Cibernetică începe miercuri, 22 mai, la București – programul de concurs / 15 elevi și studenți trec mai departe în lotul pentru etapa europeană

Finala Campionatului Național de Securitate Cibernetică (RoCSC) începe miercuri, 22 mai, la București, cu festivitatea de deschidere de la Rectoratul Politehnicii București, potrivit programului anunțat de organizatori. Amintim că primii…
Vezi articolul

Un grup de studenți care vor să devină profesori, înscriși la masteratul didactic de la Universitatea din București, acuză într-o scrisoare deschisă limitarea accesului la burse și spun că nici universitatea, nici Ministerul Educației nu au răspuns solicitărilor lor

Posibila limitare a accesului la burse pentru studenții din anul II de masterat didactic, în cadrul Universității din București, i-a determinat pe aceștia să transmită o scrisoare deschisă ministrului Educației,…
Vezi articolul