Suntem fie în ajunul unei posibile catastrofe cu efecte asemănătoare ruperii unui baraj fie, în varianta fericită, în ajunul unui nou început, sănătos, pentru universtățile din România. Răspunsul la întrebarea “catastrofă sau miracol?” stă în pixul decidenților politici, pe care nu ezit să îi numesc: Orban, Turcan și Anisie. Și, în noua logică a relațiilor președinte-guvern, Klaus Iohannis.*1
Despre evaluarea școlilor doctorale se vorbește din 2011, dar nu s-a făcut, aparent, nimic. Iminența unui deznodământ mă obligă să mă exprim, pentru că eu sunt cel care a impus prin lege verificarea calității doctoratelor. Pe scurt, Legea 1 din 2011 prevede prin articolul 158 evaluarea, odată la 5 ani, a calității școlilor doctorale în vederea acreditării lor, pe baza unei metodologii stabilite de minister. Articolul 170 prevede controlul continuu al respectării eticii universitare, în caz de nerespectare sancțiunea fiind desființarea școlii doctorale. Nici prima (cf. 158), nici a doua (cf. 170) evaluare nu au fost făcute. Despre controlul respectării eticii nici măcar nu s-a făcut vorbire publică, Emilia Șercan și cu mine fiind singurii care aducem subiectul în atenția publică!
Ce e de făcut?
În primul rând trebuie respectată legea. Care, la o simplă citire*2, ne spune că criteriile de respectare a eticii (la care multe școli doctorale sunt repetente) nu pot fi criterii la grămadă cu altele de calitate, ci separate, eliminatorii. Așadar, prima condiție a unei evaluări, pentru a fi și legală, este să fie făcută în două etape, din care prima, legată de etică (plagiate și alte minuni) eliminatorie, conform art. 170.
Abia școlile doctorale care au trecut această etapă pot să intre în evaluarea pe baza unor criterii de calitate academică. Criterii care trebuie să fie relevante (singurele criterii relevante*3 au fost date de mine în 2011), nu așa cum e cazul cu actualele criterii CNATDCU, conform cărora pot ajunge profesori universitari la economie niște neica-nimeni, dar ultimii 20 de laureați Nobel la economie nu*4…
Există criterii de etică relevante, care să nu poată să fie ”fentate”? Fără dubii da, și ele trebuie aplicate necruțător, ca etapă eliminatorie, astfel încât cancerul plagiatului să fie eradicat din rădăcină. Există criterii de calitate științifică care să discrimineze între gunoi academic și excelența doctorală? Da. Și atunci, dacă toate aceste lucruri sunt posibile, ce împiedică punerea lor în aplicare?
Răspunsul este simplu: în primul rând metoda de lucru tradițională a aparatului ministerului: ”consultări cu actorii din sistem”*5. Altfel spus pentru a stabili criteriile de evaluare ale universităților ne consultăm cu… universitățile, pentru a ne asigura că sunt de acord cu criteriile ce urmează să le impunem…
Greșit! Când stabilești criteriile de siguranță alimentară te consulți cu doctorii, care îți vor spune că nu e acceptabil să ai vreo bacterie periculoasă în carne, nu cu abatoarele care îți vor spune cât de greu e să ai carne nealterată. Decizia pe care o iei arată de partea cui ești: de partea abatoarelor mizerabile sau de partea copilului pe care părinții iubitori îl hrănesc cu o friptură? Da, sunt de acord cu cititorii mei, că e criminal să fii de partea abatoarelor mizerabile.
Soluția este ca toate criteriile de evaluare să fie stabilite de către un număr restrâns de experți (și nu de însuși sistemul pe care îl evaluezi), dar experți care știu și ce există astăzi în sistem (datele există). Pentru că, oricât ai vrea să fii de exigent, trebuie totuși să recunoști că universitățile din România nu sunt Harvarduri sau Oxforduri. Iată, asta e știința de care spuneam că e nevoie și ea are, acum, cel puțin câteva nume: Bunoiu și Florian (cel mai bun expert român în scientometrie). Ad Astra, un ONG în pierdere de viteză, dar care are membri de calitate din diaspora științifică de elită este un partener inconturnabil.
Așa cum spuneam, pe lângă știință, este nevoie și de asumare politică. Aș fi ipocrit să spun că nu îi cunosc – și încă bine – pe cei care au astăzi pâinea și cuțitul în educație. Sunt convins că în forul lor interior vor să facă exact ce e bine, iar premierul și vicepremierul au puterea de a susține public ministrul în acest demers. Pentru că miza – dar și lupta – sunt atât de mari, încât țin de solidaritatea guvernamentală, așa că nu vă lăsați ministrul singur!
Știu din experiență: în cele mai grele lupte câștigate, Emil Boc mi-a fost alături, și public și privat. Și, tocmai pentru că îi cunosc pe actualii guvernanți, și pentru că sunt cel care a introdus în lege evaluarea despre care vorbim, vreau ca poziția mea să fie clară publicului, motiv pentru care trag acest semnal de alarmă cât se poate de public, punându-i de facto în fața responsabilității istorice pe care o au. De decizia lor depinde totul.
Nu mă îndoiesc de bunele lor intenții, dar oamenii politici nu sunt definiți de intențiile, ci de actele lor. Așa că trebuie doar să meargă pe mâna celor buni și să ignore atât majoritatea ”propunerilor” și influențelor nocive ale Cartelului Național al Rectorilor, cât și ale exponenților acestora din diferitele structuri ale aparatului ce guvernează educația. Oameni adesea plasați lângă ei. Dar care sunt prea mici ca să le pronunț numele. Opțiunea clară pentru oamenii buni ar da semnalul politic că actuala guvernare nu este continuatorul mai moderat al politicilor PSD care a pârjolit peisajul educațional din România. Iar voi, oamenii buni cărora le e favorabilă o renaștere a universităților românești, trebuie să faceți acea presiune pozitivă de care e avid orice guvern onest! Tăcerea voastră servește mafioților.
Povestea evaluării calității conform art. 158 și eticii cf. art. 170 este fix povestea intereselor ilegitime din universități, promovate cu maximă dibăcie de Cartelul Național al Rectorilor și de miniștrii emanați de acesta. Interese în numele cărora au fost reduși la tăcere puținii oameni care au repere corecte și încearcă să lupte pentru ceea ce e bine.
Iată, pe scurt, povestea:
- în februarie 2011 apare Legea educației și în septembrie 2011 am finalizat prima și singura clasificare (internațională) a universităților și ierarhizare a programelor de studii*6. Numeroase atacuri în justiție ale clasificării s-au soldat cu decizia ÎCCJ care arată legalitatea ei*7. Așadar dacă în 8 luni am putut, corect, clasifica universitățile, să nu îmi spună cineva, mie, că școlile doctorale nu pot fi evaluate tot atât de repede. Criteriile stabilite prin ordin al ministrului de mine au fost ”laser”, discriminând net între diferitele categorii de universități și între programele de studii bune și cele proaste. Urma, așa cum era firesc, evaluarea școlilor doctorale, iar metodologia necesară a fost lucrată pe baza aceluiași tip de criterii necruțătoare cu mediocritatea, relevante și validate internațional. Această evaluare urma să fie finalizată în iulie 2012, astfel încât anul universitar 2012-2013 să înceapă cu școli doctorale ”brici”, care să funcționeze după filosofia excelenței și curățeniei generale instituite de Legea 1. Am părăsit ministerul în februarie 2012, dar urmașul meu, Cătălin Baba, pe care îl însărcinasem să coordoneze metodologia, a semnat-o în 9 mai 2012*8. Acea metodologie era foarte bună pentru că permitea acreditarea doar celor care făceau cercetare doctorală serioasă și aveau reflexe instituționale corecte. Dar… a venit pârjolul pesedist (deh, avem ce votăm) și, evident, nu s-a întâmplat nimic deși metodologia era, legal, în vigoare. Mang, Pop, Andronescu, Pricopie, Costoiu, Câmpeanu sunt numele miniștrilor care nu au evaluat școlile doctorale în baza unei metodologii bune, dar necruțătoare care era, legal, în vigoare. La începutul mandatului lui Dacian Cioloș, dl. Murgescu –consilierul ministrului Curaj – ne anunța*9 că apariția unei noi metodologii este iminentă. Metodologie*10 care apare… un an mai târziu, în ultimele zile ale celui de-al doilea ministru al educației din Guvernul Cioloș: Mircea Dumitru (5 ianuarie 2017…). Nu îmi e clar de ce a trebuit o altă metodologie – cea ”dată” de Cătălin Baba era bună – și nici de ce a luat un an pentru a o finaliza. În niciun caz nu îi suspectez pe domnii Murgescu, Curaj și Dumitru de vreun interes ilegitim, ba din contră, pe primul l-am numit la CNFIS, pe al doilea la UEFISCDI, iar celui de-al treilea i-am semnat ordinul de confirmare pe postul de rector. Și toți trei au ținut steagul sus, chiar în perioade politice dificile. Realitatea anului în care au guvernat este, însă, una a lipsei de realizări în domeniul evaluării școlilor doctorale. În loc de evaluare și cernerea celor buni de cei slabi, s-a dat prelungire tuturor. Nici miniștrii Năstase, Popa, Pop, Andronescu nu au făcut nimic, dar acțiunile lor au accente diferite. Evident, nici nu au luat în considerare metodologia semnată de Mircea Dumitru, dar în mandatul lui Popa a fost realizată o nouă metodologie, atât de bună cât era posibil în plin pârjol pesedist. Omul care a reușit să țină lucrurile cât de cât sub control se numește Mădălin Bunoiu, remarcabil prin tenacitate și realizări în universitatea sa. Nu era vina lui, însă, că țara votase PSD. Ministrul Popa aprobă metodologia ”Bunoiu”, mult diluată însă de colegii (unii ar spune complicii) ministrului din Cartelul Național al Rectorilor. Care tocmai se puseseră în genunchi în fața lui Dragnea pentru numirea lui Popa… Nici această metodologie nu este aplicată, pentru că se produce a patra descălecare și, așa cum îi este obiceiul dovedit în precedentele trei descălecări, descălecata schimbă totul peste noapte, din pix. Cu rezultatul unui talmeș-balmeș inaplicabil și care denotă o viziune demnă de anii 70 (1970!) despre ceea ce înseamnă doctorat. Iată cum, fără să se întâmple nimic după… 4 metodologii aprobate prin ordin al ministrului ajungem să avem timp de 9 ani școli doctorale neverificate de nimeni. Adică vreo 32.000 de doctori în diferite științe ieșiți din școli doctorale despre care nu știm nimic. Voi decideți dacă e bine sau e rău. Echipa mea și cu mine am fi făcut evaluarea în 2012.
Iată că acum, după 30 de ani de libertate, declarând zero toleranță la probleme de etică și maximă atenție la calitatea academică*11 relevantă la nivel internațional, actualul guvern este pe cale să aprobe o nouă metodologie.
Numai că de la dorință la putință este un drum foarte lung, care poate fi parcurs doar dacă ai două instrumente: știință și voință politică. Astrele par să se fi aliniat pentru că ambele par să existe. Citind primul draft al metodologiei*12 – afișat pe site-ul ministerului – sunt nevoit să spun că dacă această variantă – găsită în minister la preluarea mandatului de actualul ministru, deci fără vreo responsabilitate din partea sa – va fi aprobată, efectele vor fi zero: vor fi acreditate toate cele peste 400 (!!) de școli doctorale. În schimb, vom fi bifat o acțiune și vom fi cheltuit niște bani aiurea.
Întrebarea căreia trebuie să îi răspundă decidenții politici ai zilei, nominalizați în introducere, e simplă: vă e milă de viitorul inteligenței românești sau de gunoaiele din educație și politică care ne-au dus la situația de azi?
Cât am fost la butoane opțiunile mele au fost clare, fără echivoc, dar acum e decizia voastră!
De acum trebuie să fie clar pentru toată lumea că dacă lăsați școlile doctorale să se scalde în apa stătută a mediocrității veți fi responsabili de pervertirea ireversibilă a vieții universitare din România. Pentru că odată acreditate pe baza unor criterii proaste universitățile vor râde, cu legea strâmbă dată de voi în mână, în nasul tinerilor care, în viitor, vor dori să facă școală adevărată.
De fapt, ceea ce vor face cu școlile doctorale este măsura drumului parcurs în 30 de ani.
____
Note
*2 https://legeaz.net/legea-educatiei-nationale-1-2011/art-170
https://legeaz.net/legea-educatiei-nationale-1-2011/art-158
*5 Ministerul afirma într-o precedentă ocazie, la https://www.edu.ro/consultare-public%C4%83-proiectul-metodologiei-privind-acreditarea-%C8%99i-evaluarea-periodic%C4%83-%C8%99colilor, că ”Documentul (metodologia) este elaborat de membrii Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) împreună cu Grupul de lucru constituit din experții desemnați de universități și Consiliul Național al Rectorilor (CNR)“.
*6 https://www.youtube.com/watch?v=SkBVQLtcijw&t=23s
*8 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/137738
Ștefan Lefter
Cristian Pantazi
Raluca Pantazi
C.I.
Costin Ionescu
Redacția
3 comments
Cred ca 20 de ani ministru de educație Funeriu poate fi o soluție. Daca are idei, cine sa i le pună în lucru mai bine ca el?
Realitatea tristă este ca doar 3, 4 sau 5 universități românești merită salvate, restul nu își justifică numele și deci ar trebui desființate cu un mare beneficiu pentru restul societății. Gândiți-vă doar la sporul de 15% la salariu primit pentru un doctorat de valoare prea putin diferita de zero.
Dacă ne gândim la rece, aceste “universități ” sunt foste școli tehnice postliceale sau Institute pedagogice transformate în “universități” de ambiția cate unui prim secretar comunist de județ. Cam asta e tradiția lor, pe care o punem în balanță cu multele secole ale universităților occidentale autonome.
Cum aceasta desființare este politic imposibila, singura soluție va veni de la restul societății. Tot mai puțini elevi valoroși vor merge la studii într-o universitate românească. Tot mai puținii performanti de învățământ superior vor încerca să ocupe poziții didactice sau de cercetare în universitățile românești sau sa facă studii de Master sau Doctorat în România. Și asa, mediocritățile universitare mioritice s-au dovedit extrem de eficiente în blocarea accesului tinerilor români valoroși la poziții universitare sau de cercetare, când a mai existat cate un idealist dornic sa revină în țară.
Un Ministru al Educației cu adevărat responsabil ar trebui sa impună prin Lege un set clar de criterii pe care o instituție de învățământ postliceal trebuie sa le îndeplinească pentru a avea dreptul de a purta numele de UNIVERSITATE. Și sa treacă la o evaluare radicală, folosind experți străini de înaltă calitate științifică si morală.
Nu vad pe cineva care sa aibă curajul și sprijinul politic pentru o asemenea acțiune.
In consecinta, degradare universităților românești va fi un proces lung dar cu final previzibil. Ele vor redeveni institutele pedagogice sau școlile tehnice postliceale care au fost și procesul este de fapt vizibil, fiind în plina desfășurare.
Marian Ivan
Domnule Funeriu, gresesti! Eu zic sa-i suspectezi pe Curaj, Murgescu si Dumitru… de interese. Au fost la butoane nu doar dupa anul 2016, ci si inainte, fara rezultate. In plus, CNFIS si UEFISCDI sint niste bande de profitori!