Salarizarea diferenţiată a profesorilor, “în funcţie de cine munceşte mai mult şi are rezultate”, anunţată de Ecaterina Andronescu

14.857 de vizualizări
SURSA: edu.ro
Salariile profesorilor ar putea fi diferite în funcţie de performanţa pe care a ceştia o au la clasă, cu elevii, potrivit unei declaraţii făcută vineri de ministrul Ecaterina Andronescu la Suceava, citată de Monitorul de Suceava. Oficialul a spus că, în opinia sa, salarizarea diferenţiată a profesorilor “ar fi foarte importantă”.

Din punctul meu de vedere ar fi foarte important și în ceea ce privește salarizarea profesorilor să avem o salarizare diferențiată. Pentru că cine muncește mai mult și are rezultate măsurabile, teoretic ar trebui și recompensat în mod corespunzător. Din păcate, în acest moment, Legea salarizării într-o foarte mică măsură, aproape deloc, ne permite acest lucru. Însă legea se poate schimba,” a declarat Ecaterina Andronescu, potrivit sursei citate.

Declaraţia de la Suceava vine în contextul în care salariile profesorilor au crescut cu 140% în ultimii ani, susținea Ministerul Educației, într-un răspuns oficial la revendicările lansate de Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”. FSE a cerut instituției să acorde sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% întregului personal didactic din învățământul preuniversitar. În replică, Ministerul Educației spune că, “potrivit legii, se acordă sporul de suprasolicitare neuropsihică cadrelor didactice care predau cu normă întreagă sau parțială”.

Tot sidicatele, dar de această dată FSLI, au reacţionat zilele trecute la o declaraţie făcută de ministrul Muncii, care a prezentat în spațiul public “cifre eronate privind creșterile de salarii din educație”, în opinia FSLI.

FOTO: Ministerul Educaţiei Naţionale


6 comments
  1. Stimată, D-nă Ministru,
    Vă adresez câteva întrebări la care chiar vă rog să răspundeți !
    1. Dacă ați termina acum facultatea v-ați alege ca slujbă învățământul?!
    2. În mandatele trecute cum ați fost plătită și ce performanță ministerială ați adus în sistemul educational de acum iarăși sunteți la cârma aceluiași minister?!
    3.Cunoasteți cifra celor care au terminat o facultate și au ales calea străinătății pentru a munci în alte domenii, chiar slujbe josnice, dar bine plătite?!
    4.Aveti certitudinea că dascălii nu-și merită salariile?! Când vorbești despre performanță trebuie să deții resurse(materiale și umane)! Știți că sunt elevi care abia au ce mânca și vin la școală dornici să – nvețe, dar pe parcursul școlarității se pierd pt că familia nu-i poate susține?!
    5.Nu mai bulversați sistemul, nu mai pălmuiți profesorii prin astfel de inițiative că și așa salariul de dascăl nu acoperă coșul zilnic, timp de o lună, nemailuând în calcul unele materiale didactice!!!
    6. În fața niciunei unități de învățământ profesorii nu pot servi la cantină precum găsesc miniștrii la Minister mâncare ieftină!
    7.Meseria de dascăl este o mare consumatoare de energie nervoasă, iar cu mult înainte de pensionare pe profesori ii poți întâlni la diverse cabinete medicale!
    8.inainte de a fi ministru, fiți om, vă rog și luați în calcul toate aspectele ce vizează ființa umană!

  2. Despre performanță
    VALI SLAVU·JOI, 10 AUGUST 2017

    Când despre performanță se vorbește,
    Ne zboară gândul la realizări,
    La premii și la diplome, firește,
    Recunoscute peste mări și țări.

    Se face performanță-atuncea când
    Elevii reușesc să exceleze
    Și ies triumfători în primul rând,
    Precum războinicii pe metereze.

    Aceștia au familii care pun
    Un mare preț pe-nvățătură și
    Îi sprijină, le-arată drumul bun,
    Sunt foarte grijulii cu-ai lor copii.

    Doar că în România mai există
    Copii ce-s defavorizați de soartă,
    A căror viață este grea și tristă
    Și care intră rar pe-a școlii poartă.

    N-au niciun sprijin în părinții lor,
    Căci unii sunt plecați pribegi, departe,
    Și nu pot să le-ofere ajutor,
    Iar alții sunt neștiutori de carte.

    Acești copii ghinioniști, ce n-au
    Susținere, lipsesc destul de des
    Și-atunci când, totuși, pe la școală dau,
    Vin pentru corn și lapte, mai ales.

    Și nu-s puțini, în România-s mii
    De oropsiți desculți, cu burta goală,
    Iar când lucrezi cu-asemenea copii,
    E-o performanță dacă vin la școală.

    Tot performanță este când ajung
    La timp și nu întârzie în clasă.
    Chiar dacă unii-au de făcut drum lung,
    E semn că te respectă și le pasă.

    Iar dacă au și hainele curate,
    E-o performanță extraordinară
    Căci nu au baie și cu greutate
    Se spala bieții în lighean, afară.

    E-o performanță și când au caiete
    Și un creion, ceva cu ce să scrie.
    Să aibă-nvelitori și etichete,
    Nu-i performanță, este utopie!

    Și cum în mediu-n care ei trăiesc
    Au deseori exemple deocheate,
    Atunci când nu înjură, nu lovesc,
    E-o performanță, fără doar și poate.

    E-o performanță și să-și facă tema,
    Nu mai contează dacă scriu frumos,
    Cum n-au o masă, un birou, problema
    E că o scriu în pat, sau chiar pe jos.

    Și chiar de e greșită… bravo lor!
    Căci numai faptul că au încercat
    Să-și scrie tema, fără ajutor,
    E-o performanță de apreciat.

    Iar dacă eu, ca dascăl, pot în clasă,
    Prin tot ce fac, un pic să îi atrag,
    Să uite de problemele de-acasă,
    La lecții să participe cu drag,

    Să fie-ascultători, să-nvețe bine,
    Să-și afle drumul fiecare-n parte,
    Să nu se facă-n lume de rușine,
    Că au rămas neștiutori de carte,

    E-o performanță și sunt încântată
    Că munca mea nu este în zadar,
    Chiar dacă treaba pare ne’nsemnată
    Și nici nu se punctează la dosar.

    Iar dacă, peste ani, în viață zboară
    Spre-nalte culmi, să-și facă-un viitor,
    Și-și depășesc condiția precară,
    E tot o performanță. Cinste lor!

  3. Madam ministru, stii dumneata ca cei “cativa” ani in care a crescut salariul cu 140%, in roni, sunt 12? In iunie 2007 aveam 1667 ron net cu g1 si dirigentie. Acum am 4000 ron cu dirig si norma de hrana.

    In 12 ani, daca se indexau salariile anual ca si pensiile as fi avut un salariu de 3000 ron. Asa am 4000 de ron deci cresterea in 12 ani este de 25%.

    Cum era?….cu 140%? Sau 25%?
    Ne crezi pe toti analfabeti functional?

  4. Iti dai seama cine este si ce vrea dansa dupa cum spune ca in ultimii ani salariile au crescut cu 140% in ultimii ani !! Pai daca marea majoritate au in jur de 2500 lei prin asa zisa echitabila lege a salarizarii crescute deci de la 1000 de lei conform spuselor dansei printre cele mai muci din toti bugetarii practic si azi caci toate s au marit cu procente marindu se astfel decalajul initial cu talent de ce tocmai lor li se scot ochii si inca de asa zisul propriu ministru ??? Sa publice clar dansa salariile la toti bugetarii din care cel putin 75 % sunt cel putin semianalfabeti si sa ne explice DE CE !

  5. Sunt de acord cu salarizarea diferentiata a profesorilor, dar cine si cum cuantifica cantitatea si calitatea muncii depuse de acesta la fiecare clasa? Daca este un director care are simpatii si antipatii fata de unii sau altii dintre profesori si nu apreciaza corect munca fiecaruia? (se uziteaza frecvent asta!). Dupa rezultate la examene nationale? Dar ce faci cu profesorii care predau materii la care nu se sustin aceste examene, dar care au o contributie insemnata in formarea deplina a unui elev?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Întâlnire înaintea grevei generale din școli, dintre sindicatele din Învățământ și premierul Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Adrian Câciu, Lucian Bode și Marius Budăi, la Palatul Victoria

UPDATE Reprezentanții Executivului au fost față în față cu reprezentanții sindicatelor din Educației, sâmbătă de la ora 14:00, conform agendei publicate pe site-ul Guvernului. La întâlnire participă, conform surselor Edupedu.ro,…
Vezi articolul