Salariul unui profesor debutant este de 3.600 de lei. Dacă mă angajez ca șofer la Uber, iau dublu și lucrez doar câteva ore pe zi, spune profesoara Dorica Boltașu: E o lege a firii – dacă tu dai minimum, de ce te-ai aștepta să primești maximum?

Salariul unui profesor debutant

Foto: © Opolja | Dreamstime.com

Dorica Boltașu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală, a explicat în cadrul emisiunii InfoEdu difuzată de TVR Info duminică, 23 martie, că este nevoie ca în sistemul de învățământ să fie angajați profesori care să ajute elevii să își fixeze informațiile pe care nu le-au înțeles sau nu au reușit să le asimileze la clasă. Astfel, copiii vor beneficia de învățare personalizată, pe care, de cele mai multe ori, o caută în meditațiile plătite.

Declarațiile profesoarei vin în contextul lipsei cadrelor didactice calificate și a profesorilor de sprijin din sistemul de învățământ lucru pus cel mai adesea și pe seama salarizării modeste.

Profesoara a declarat că „salariul unui debutant este de 3.600 de lei. Dacă mă angajez ca șofer la Uber, iau dublu și lucrez doar câteva ore pe zi și am aceeași responsabilitate”.

„Dacă plătim în bătaie de joc, să nu cerem totuși performanță de la toată lumea. E o lege a firii. Dacă tu dai minimum, de ce te-ai așteptat să primești maximum?”, a mai adăugat aceasta.

Profesoara a subliniat faptul că profesorul de la clasă nu poate să își îndrepte atenția asupra fiecărui elev în parte în timpul orei, având în vedere că o clasă are aproximativ 30 de copii. De aceea, mulți dintre ei apelează la meditații. Profesoara a subliniat și nevoia de profesori de sprijin și de personal calificat care să ajute cadrele didactice care au în clasele numeroase de elevi și elevi cu cerințe educaționale speciale (CES).

„Un lucru important: nevoia de mentor. Elevii au nevoie de un fel de învățare personalizată – altă cauză a meditațiilor. Eu nu pot să le-o ofer dacă am 30 de elevi în clasă. Pot să-i fac o lecție sau pot să rămân în pauză. Eu rămân 10 minute și discutăm sau îmi arată ceva unde n-au înțeles, dar asta se întâmplă o dată, de două, de trei ori, dar nu poate să se întâmple săptămânal”.

„Noi am mai spus-o, nu știu sindicatele în ce măsură au preluat-o, ar trebui angajați niște oameni, pe lângă profesori. Tot profesori, dar care să fie altfel normați, care să vadă și progresul ăsta individual. Să se ducă elevii la acei profesori și să spună «eu la Matematică sunt în urmă» sau «la Limba Română sunt în urmă» sau «la Chimie sunt în urmă», «pot să fac ceva?». Să se ducă la profesorul care se ocupă cu asta și să i se organizeze niște ore remediale, normate, plătite și așa mai departe”, propune ea ca soluție.

La începutul acestui an, ministrul Educației și Cercetării a declarat că învățarea remedială nu ar trebui făcută de profesorul de la clasă, ci de „profesori care au competențe pe învățare remedială, care folosesc alte metode de predare și care știu să facă diagnosticul și să corecteze deficitul”.

Informații de context

În raportul Starea învățământului din județul Buzău în anul școlar 2023-2024, întocmit în noiembrie anul trecut, Inspectoratul Școlar Județean Buzău a atras atenția cu privire la două amenințări la adresa sistemului educațional. Este vorba despre pregătirea necorespunzătoare din punct de vedere psihopedagogic a profesorilor debutanți și părăsirea sistemului de către mulți dintre aceștia.

Ministrul Educației, Daniel David, a semnalat de mai multe ori faptul că majorarea salariilor cadrelor didactice trebuie făcută cât mai curând, în special pentru profesorii debutanți, pentru a face profesia atractivă și a asigura calitatea actului educațional.

Potrivit unei analize a Edupedu.ro, realizată în iunie anul trecut, salariul unui profesor debutant ar trebui să fie în anul 2025 în valoare de cel puțin 4.400 de lei net, adică la nivelul salariului mediu brut pe economie folosit la fundamentarea bugetului de stat, după cum se stipulează în ordonanța de urgență 57/2023. În prezent însă, salariul unui profesor debutant este de 3.700 de lei net (6.080 de lei brut).

Citește și
Profesoara Dorica Boltașu, despre meditații: Elevii ar putea să învețe singuri, cel puțin la Limba română. Sunt niște generații puțin dispuse la efort, distrase de tot felul de dispozitive, preferă să aibă un meditator, dacă mami și tati plătesc
Profesoara Dorica Boltașu: Structura examenului de Bacalaureat este gândită politic – cinci întrebări pe text au același punctaj ca un eseu de 3-4 pagini. Ca să iasă niște cifre la final și media 6. Nu încurajăm copilul să învețe nici literatură, nici limba română

Foto: 54482816 © Opolja | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version