Salariul profesorului debutant rămâne în proiectul legii învățământului preuniversitar, spune Marius Nistor, lider sindical, după „discuțiile purtate cu doamna ministru” / „Ce vor hotărî mai departe experții partidelor politice depinde de cât de mult apreciază importanța acestei profesii”

785 de vizualizări
Valoarea tichetelor de creșă
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „nu este vorba de eliminarea, din proiectul legii învățământului preuniversitar, a acelui articol care face referire la salariul de referință, care trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut, pentru un debutant cu studii superioare.”

Luni, Ligia Deca a anunțat că elimină salarizarea profesorilor din proiectul legii învățământului preuniversitar: „Într-adevăr, înțelegerea în coaliție este că tot ceea ce ține de grila de salarizare va fi prevăzut în legea specială, însă, ca principiu, noi plecăm de la ideea unei salarizări mult mai bune, în acord cu rolul pe care profesorii îl au, profesorii și educatorii îl au în ansamblul social.” – Mai multe detalii aici

Marius Nistor precizează că, „din discuțiile purtate cu doamna ministru”, grilele de salarizare nu pot fi cuprinse în Legea Educației, dar articolul care stabilește că un profesor debutant va avea salariul cât este cel mediu brut pe economie nu a fost eliminat.

„Din discuțiile purtate cu doamna ministru, a rezultat următorul lucru: nu este vorba de eliminarea, din proiectul legii învățământului preuniversitar, acelui articol care face referire la salariul de referință, care trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut, pentru un debutant cu studii superioare. Era vorba doar de grilele de salarizare. Este logic că grilele de salarizare vor fi pe legea salarizării, nu pot fi prinse în legea educației. Proiectul Legii învățământului preuniversitar stabilește doar de la ce anume plec. Pe baza a aceea ce se poate stabili prin legea educație, pot să faci grilele care vor fi prinse în legea salarizării. Asta este ceea ce mi s-a comunicat mie.”

Acesta spune că decizia partidelor politice depinde de cât de mult apreciază importanța profesiei didactice: „Ce vor hotărî mai departe experții partidelor politice depinde de cât de mult apreciază importanța acestei profesii în societatea românească.”

În proiectul legii Educației, în forma din ianuarie 2023, este un singur articol care prevede salarizarea profesorilor și era legat de salariul mediu brut pe economie:

Art. 129

(1) Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.

(2) În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”.

Proiectul Legii învățământului preuniversitar, obținut pe surse de Edupedu.ro, prevede că profesorii care se vor titulariza în mediul rural ar putea primi o primă de instalare în valoare de 5 salarii medii brute pe economie.

Art. 185 – „(6) Personalul didactic repartizat cu statut de cadru didactic titular în unităţi de învăţământ aflate în zone defavorizate, stabilite, cu consultarea partenerilor de dialog social prin ordin al ministrului educaţiei, beneficiază de o primă de instalare neimpozabilă egal cu 5 salarii minime brute pe ţară cu condiţia asumării unei perioade minime de 5 ani şcolari. Sporul se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei şi se acordă o singură dată, indiferent de numărul de repartizări/ transferuri/ pretransfer.”

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Ligia Deca anunță eliminarea salarizării profesorilor din proiectul legii învățământului preuniversitar
Prime de instalare sau posibilitatea de creștere a salariului pentru cadrele didactice care merg în comunitățile dezavantajate, anunțate de Ligia Deca: „Ne dorim ca profesorii care merg în zonele dezavantajate să aibă sprijin suplimentar”

4 comments
  1. Foarte bine!
    Celor cu gradul I, vechime mai mare de 20 de ani, le dăm 8 000-10 000, cât ar trebui să câștige de fapt!
    Vă mulțumim! 😉

  2. >> experții partidelor
    Care experti? lol
    Experti in plagiat, furt, in propriile interese? Experti in prostie crasa, aroganta?

    Happy people! Cotizati la sindicat ca sa-si ia salariul Nistor asta si gasca lui :)). Dati de pomana la fondul de pensii speciale :)). Votati peeneelee si peeseedee! Yeeeeee!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, despre subiectele de tip grilă de la Evaluarea Națională și BAC 2024: Se va adăuga un mecanism de siguranță. În momentul în care al doilea corector intră pe lucrare și introduce o variantă diferită de răspuns decât primul, acesta primește o avertizare să reanalizeze

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat, miercuri, 17 aprilie, la TVR Info, referitor la subiectele de tip grilă de la Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat 2024, că „se va…
Vezi articolul

Studenții să poată contesta evaluările orale, să fie eliminat pragul minim de pagini pentru suportul de curs, să fie reglementată utilizarea resurselor electronice și a inteligenței artificiale în universitate – propunerile alianței organizațiilor studențești ANOSR pentru noul Cod al drepturilor studentului

Mobilitatea studenților, evaluarea lor, suporturile de curs, resursele electronice și utilizarea inteligenței artificiale în activitatea academică se numără printre temele atinse în propunerile de actualizare a drepturilor studenților, înaintate de…
Vezi articolul

UPDATE Acordul părintelui pentru consilierea școlară a elevului să fie trecut în Contractul educațional, creșterea numărului minim de ore obligatorii de consiliere școlară, față de o oră, cât e în project – recomandările Centrului Român de Politici Europene și ale altor 6 organizații pentru proiectele ROFUIP 2024 și Statutul Elevului 2024

Acordul părintelui pentru consilierea școlară a elevului să fie trecut în Contractul educațional dintre școală și familie, creșterea numărului minim de ore obligatorii de consiliere școlară, față de o oră,…
Vezi articolul