Salariul mediu net în învăţământ, la al doilea cel mai mare nivel din istoria post-decembristă. Creştere peste 1.000 de lei faţă de 2018

4.174 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Salariul mediu net din învăţământ au ajuns în octombrie 2019 la nivelul de 3.465 de lei, cu peste 1.000 de lei mai mare faţă de februarie 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate azi. Este a doua cea mai mare valoare din istoria recentă, după cea din luna iunie, când salariul mediu net a fost de 3.657 lei. În administraţia publică salariul mediu net a ajuns în octombrie la 4.833 de lei pe lună.

În luna octombrie 2019 în învăţământ a avut loc cea mai mare creştere faţă de luna precedentă a salariului mediu net din întreg sectorul bugetar, potrivit INS. Este vorba despre o creştere de 3,8%, creştere pusă de INS pe seama acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, după ce în perioada vacanţei şcolare (iulie, august) aceste sume au fost suspendate.

Salariul mediu net pe economie a fost în octombrie 3.116 lei, cu 349 de lei mai mic faţă de cel din învăţământ. Este o diferenţă de 11% între cele doua venituri.

Câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru
şomaj.

Începând cu anul 2018, câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei de asigurări sociale datorată de salariaţi şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de salariaţi.

FOTO: pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Numărul profesorilor a crescut ușor în ciclurile primar și gimnazial și a scăzut la liceu și școli profesionale în 2022, față de anul școlar anterior / Statistic, unui profesor îi revin 15 elevi în școala românească – date INS

În anul şcolar/universitar 2021-2022 au fost 237.900 de profesori, educatori, învățători, și profesori universitari, cu 3052 mai mulți față de acum doi ani, potrivit datelor INS. Sunt 211.345 de cadre…
Vezi articolul

În primele 11 luni din 2020 s-au născut cu 30.000 de copii mai puțini ca în aceeași perioadă din 2019. Scăderea natalității ar putea duce la dispariția a cel puțin 1.200 de grupe de grădiniță și clase de elevi

În intervalul ianuarie-noiembrie 2020 s-au înregistrat puțin peste 145 de mii de nașteri, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Este vorba despre o diferență de 30 de mii de copii…
Vezi articolul