Salariul mediu net în învățământ a depășit 4.000 de lei în noiembrie 2022, potrivit INS. Pragul fusese atins și în iunie, după acordarea voucherelor de vacanță

14.772 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Salariul mediu net în învățământ a ajuns la 4025 de lei în luna noiembrie 2022, anunță Institutul Național de Statistică (INS). Nivelul a mai fost atins în luna iunie a anului trecut, când s-au acordat vouchere de vacanță. Și anul acesta angajații din învățământ vor primi vouchere în valoare de 1450 de lei, potrivit unui răspuns al ministerului de Finanțe pentru Edupedu.ro.
  • În noiembrie 2021, salariul mediu net în învățământ era 3700 de lei. – detalii aici
  • De precizat, potrivit Institutului Național de Statistică, „câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei de asigurări sociale datorată de salariaţi şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de salariaţi”.

În sectorul bugetar, în luna noiembrie 2022 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+2,3%, ca urmare a plății cu ora a cadrelor didactice), conform INS.

Astfel, salariul mediu net în învățământ în 2022 a ajuns la 4.025 de lei în noiembrie 2022, față de 3.700 de lei în aceeași lună a anului anterior, 2021.

Salariații din învățământ au mai depășit suma de 4000 de lei net în iunie 2022, când au primit voucherele de vacanță. – detalii aici

Și anul acesta angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță cu aceeași valoare – 1.450 de lei brut, de persoană, potrivit unui răspuns al ministerului de finanțe pentru Edupedu.ro.

În octombrie 2022, ministrul Educației, Ligia Deca, declara că se discută creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2023, dar că procentul de majorare este încă în discuție.

Apoi, în decembrie 2022, Ligia Deca spunea că salariile profesorilor sunt legate de adoptarea noilor legi ale Educației. – detalii aici

Tot la final de an, mai mulți profesori au protestat în diverse județe cerând aplicarea în integralitate a legii salarizării 153 din 2017. – detalii aici

Vezi aici lista salariilor de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic, prevăzută de Legea 153/2017.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Salariile profesorilor, legate de adoptarea noilor legi ale Educației. Ligia Deca: Aplicarea creșterilor salariale este în funcție de adoptarea Legilor Educației
Salariile din învățământ vor fi majorate cu 10% din 1 ianuarie 2023, dar nu mai mult decât în grila de salarizare prevăzută de Legea 153/2017 – proiect de ordonanță de urgență / Lista salariilor de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic
Protestele angajaților din educație continuă vineri, 16 decembrie, în 11 județe din țară, anunță cel mai mare sindicat din învățământ / „Nu vom renunța la aceste proteste, dacă nu se vor rezolva problemele”, Simion Hăncescu, liderul FSLI

20 comments
  1. Vă anunț că un doctor în domeniu câștigă cu greu 4000 lei net și nu primește tot anul acestă valoare în medie. Masteratul și licența la disciplinele domniilor voastre or fi aducând acest avantaj. Lucrările de licență nu se controlează de plagiat.

  2. @Cumanul, cat îmi place să vă citesc dejecțiile și totuși cu câtă scârbă o fac….cum îmi explicați că fără niste analfabeți incompetenți că voi care se r feta la salariu că ăla de se duce cu ziua la sapă, adică ” dăcât ce ie an mână, că fără voi cine mă învăța să …..”……hai sa va spun un secret…mama m.a învățat, de la voi, jegurilor, am învățat doar cum cuvântul vostru e lege, că de aia sunteți la catedră și că trebuie să vă memorez lecțiile de căcat și să le reproduc fidel…dar de narș din firmă ai auzit?..salariul este negociat la liber între angajator și angajat..dacă nu îți convine ești liber să pleci, dacă angajatorului nu ii convine ori nu te angajează ori ești demis…etlste fix atât de simplu până și pt analfabeții de la catedră…

  3. Salariile sunt mici, exagerat de mici! Stresul este maxim, sunt foarte multi copii cu dificultati de invatare, multi copii cu autism, cu adhd, cu retard! Copii care nu au nicio vina, care trebuie sa invete! Vina o au parintii care nu recunosc aceste tulburari, care le ascund, care nu vor sa consulte un psihiatru, un neurolog, astfel incat sa formeze o echipa cu profesorul si sa ajute copilul! Cadrul didactic are o sarcina imposibila, este un greu imens, greu de dus de unul singur. Situatiile acestea sunt in fiecare clasa. Este greu sa comunici cu fel si fel de parinti, care nu au respect pentru scoala, pentru valorile pe care incearca, inca, cu ultima suflare, sa le ofere lumii! Scriu aici, ma gandesc ca e trist, ca intr-o tara condusa de un profesor, ajungem sa ne ‘balacarim” profesori si parinti, sa ne acuzam reciproc, in loc sa ne bucuram impreuna uitandu-ne la copil cum face primii pasi pe drumul cunoasterii, sa-l ajutam, sa-l inucurajam, sa ne bucuram de reusitele lui!
    Salariul e mic, e foarte mic, atunci cand iti faci treaba in mod serios, vand vrei sa rostesti adevarul, cand nu bagi gunoiul sub pres, cand identifici probleme si vrei sa le rezolvi! E o munca imensa, o responsabilitate greu de cuprins in cuvinte, sa iei un copil de la joaaca si sa-l asezi intr-o banca, sa-l faci sa scrie si sa citeasca, sa socoteasca! Sa-l faci sa vina cu drag la scoala e si mai greu! Salariul in invatamant art trebui sa fie de 10 000 lei, cel putin!

  4. Articolul vorbește de salariul brut poate, un salariu de profesor cu câțiva ani de învățământ este de 2800-2900, categoric mai mic decât un casier sau vânzător….

  5. Salariul asta este mizerabil de mic daca luam in considerare cati votaci analfabeti dau corpul profesoral in fiecare an partidului lor de suflet si de hoti, pentru garantia ca nu le fa aplica niciodata vreun standard de eficienta ..
    Eu zic ca este timpul sa o mai punem de un protest, tot pentru salarii. Este injositor sa stam degeaba cele 5 ore pe zi la catedra unde ne prefacem ca educam pe cineva pentru doar 4000 lei.

  6. Intrebare:Si este suficient, d na ministru?cat este in sănătate, v ati intrebat oare? Salariile in învățământ pentru pregătirea profesională este sub limita saraciei…👎👎👎👎👎👎👎

  7. Unde? In Elvetia? Cat de mediu este salariul meu de cadru didactic cu 17 ani vechime ca titular daca am 2700 lei pe luna cu tot cu norma de hrana spor de suprasolictare? Cum se poate obtine o medie de 4000 in mana in statistici cata vreme media sunt eu, cu aproape 20 de ani vechime? Iar peste mine, peste medie,sunt cei cu vechime si mai mare si cu salariu in mana ce nu depaseste 4000 lei? Cand un prost lucreaza suplimentar intr-o fabrica(aka sporuri in invatamant sau peste norma) dam in presa salariul prostului sau salariul fabricii cand vorbim de salariu mediu? Mintiti in asa hal, incat nu ma mai mir ca ne ung usa de rahat toti parintii cu 4 clase si toti politicienii cu diplome false. De copii nu mai spun. Demult acceptam de la ei toate cawcaturile pentru ca nimic din regulamentul scolar nu este menit sa-i sanctioneze, deranjeze sau sa-i supere.

    1. Adica salariul tau este 4596. daca nu iti convine te poti reprofila oricand.
      Nu va tine nimeni cu japca in invatamant ci din contra, voi tineti cu dintii de scaunele caldute.

      1. Aveai tot dreptul să taci și n-ai făcut-o. Tâmpenia asta cu “nu te tine nimeni forțat” e cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o. Sunt oameni care fac asta din vocație, au o vârstă poate, au construit ceva f. multi ani și tu vrei ca ei sa plece pt. că nu sunt plătiți decent? S-o ia de la zero în alt domeniu pe care nu-l cunosc? Eu am un doctorat în științe și vechimea pe maximum și lucrez in domeniul universitar și salariul meu net, fara bonurile de masa e sub 4000 de lei. Din acești sub 4000 de lei, 950 îi reprezintă sporul de doctor. Cu alte cuvinte salariul meu net se învârte în jurul sumei de 3000 lei. Vrei că la 52 de ani să-mi dau demisia și să mă duc în privat și s-o iau de la zero? Vino tu in locul meu și preda și scrie articole și cărți de specialitate.

        1. @Dan, stimabile semidoct, faptul ca pe tine te bate grav realitatea obiectiv cuantificabila nu este catusi de putin problema mea iar doctoratul tau nu numai ca nu ma impresioneaza ci din contra, demonstreaza din plin de unde vine ignoranta penibila de care dai dovata.
          Poate nu stiai insa piata munci este LIBERA pentru toata lumea si da, atunci cand nu iti convin conditiile sau salariul dintr-un anumit loc, esti oricand liber/a sa iti schimbi locul de munca, chiar si domeniul. faptul ca pe voi nu va duce capu sa faceti altceva in afara de nimicul pe care il faceti la scoala nu este problema altcuiva in afara de faptul ca prostimea plateste salariile unor nulitati ca tine.
          Sa nu uitam(chiar daca tu n-ai invatat asta ca sa poti uita), salariul tau nu este 3000 lei ci 5128 LEI, fara bonusurile tale de mult prea inteligent semidoct. insasi faptul ca un pretins doctor isi exprima salariul ca ultimul analfabet impingator de caruturi prin parcarile supermarketurilor , adica “dacat ce ie an mana” imi provoaca scarba pentru faptul ca tu existi si ai trecut(pretins) prin toate nivelurile de invatamant, pana la doctorat cat si pentru faptul ca din banii furati de stat ii platesc salariul unuia ca tine.
          PS: la 52 de ani ai tai, habarnist si plin de aere de multpreacunoscator cand te bate un salariu brut, ma doare fix in .I. de ce faci tu, dar demisia nu o sa ti-o dai niciodata pentru ca esti o nuitate ce nu poate face nimic de nu implica pupatul in cur al decidentilor politici pentru securizarea postului pentru care “este unic competent si calificat” prin prisma faptului ca nu stie sa faca nimic.

          1. Ai auzit in viata ta de cuvantul:Sindicat? Oare daca patronatul iiti acorda salarii de mizerie pentru ca poate(capitalism!), tu nu ai dreptul sa incetezi munca protestand pentru rasplata mizera? Daca toti ar fi lucrat in privat cine te invata sa citesti si sa scrii pe (mai) nimic? Oare cati romani au bani de scoli private?

          2. cine te-a învățat să scrii și să citești, cine a avut răbdare cu tine să te învețe să numeri, să gândești – să analizezi? ai facut-o singur? Adică – arăți un proces de gândire, tocmai te-ai născut așa ha – fără școală, fără universitate, ce talent pur ești! dezgustul acela pe care îl revărsați, ca un nerecunoscător – încă ești în stare să scrii ha? Frumos, așa că recomand tuturor profesorilor să stea acasă câteva luni – „alegerea unui nou domeniu”, sau – comandați ieftin în China și vindeți-l aici plus 300% (așa ați putea numi „știi cum să faci”, deoarece sunt atât de convinși să fii profesor nu este „bun de nimic”). Nu ai copii? Bun! Da – nu îndrăznești să-i aduci la școală sau la universitate, preda-le pe toate singur, salvează-ți dorința de a te caca pe profesoare pentru tine 😀

    2. Este posibil sa fie salariul mediu de 4000 lei pentru ca sunt multi in educatie care castiga binisor: inspectorii, directorii, profesorii universitari, cei care lucreaza in minister, rectorii, decanii, cei care au functii de conducere, etc. Problema este ca 80-90% din cei care lucreaza in sistemul de educatie traiesc in saracie.

    3. Ati mai vazut sindicatele pe undeva?
      Incepuse sa fie active pe la inceputul lui decembrie, de o luna nu mai zic nimic. Probabil vor fi din nou active inainte de Paste, dupa iar concediu, asa mai trece un an fara sa faca nimic.

      1. Da, se activeaza doar inainte de vacantele scolare, apoi mint ca nu au putut strange semnaturi de la membri. Dar membrii nici nu au fost contactati.In pandemie, sindicatul nu m-a ” deranjat” macar cu o litera, fie ea clasic sau online timp de 2 ani. Desi au fost foarte multe prevederi ce ne lezau drepturile. Acum, ca pleaca lumea pe capete din sindicate, mai scot din cand in cand capul de ochii membrilor. Prost nu e cel ce cere, prost e cel ce da.

        1. Acest Gigi Ciocan se pare ,, ai cam baut cerneala” la scoala si comentezi ca un semianalfabet functional. Daca taceai ,, filozof” ramaneai. Oare ai fi capabil sa faci o facultte de matatica?

          1. @Dori, {să-l mănânce mămica pe el de analfabet semidoct…}
            ce zici, mă contactezi după ce decizi la ce persoană compui textul și inventezi facultte de matatică aia?.
            exceptând partea de filosof, restul este perfect. bănuiesc că ai terminat și o facultate de ești așa mândru/ă și sigur/ă pe tine….
            6 rânduri bobiță…și le-ai făcut praf pe toate, dar comentezi de alții că ar fi băut cerneala..😁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like