Salariul mediu net în Învățământ a crescut cu 35% în ianuarie 2024, față de aceeași lună din anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică / Politicienii au prezentat „creșteri de 50%” până în iunie 2024, iar sindicaliștii au anunțat că „suntem în grafic cu salarizarea”

2.176 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Media creșterilor câștigurilor salariale nete în Învățământ, în perioada ianuarie 2023-ianuarie 2024 a fost de 35,3%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică. Concret, în ianuarie 2024 câștigul salarial mediu net a fost de 5.483 de lei.

Față de luna ianuarie 2023, diferența este de peste 1.430 de lei, adică o creștere de circa o treime. Datele arată că media de creștere pe domeniul Învățământ, din care aproape 97% sunt angajați în sistemul bugetar, în școlile și instituțiile publice, este de puțin peste 35%. Creșterea procentuală este similară și în privința câștigurilor salariale medii brute.

Câştigul salarial mediu net lunar rezultă prin scăderea din sumele brute plătite aferente câştigului salarial mediu brut lunar a contribuţiei de asigurări sociale datorată de salariaţi, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de salariaţi şi a impozitului corespunzător, rezultatul fiind împărţit la numărul mediu al salariaţilor, potrivit metodologiei INS.

INS preciează că în acest calcul au fost incluse și salariile celor 3,2% angajați din învățământul privat, iar sectorul bugetar reprezintă restul de 96,8%. Impactul salariilor acestora în creșterea medie este unul mic.

În ianuarie 2024 salariul mediu net pe economie a fost de 4.859 de lei.

Reamintim că potrivit promisiunilor și actelor normative emise de Guvernul României, de la 1 ianuarie 2024 cel mai mic salariu pentru cadrele didactice ar fi trebuit să fie salariul mediu pe economie. Promisiunile au fost încălcate, iar actele normative „ajustate” sau nerespectate.

„Suntem în grafic în ceea ce privește salarizarea”, au transmis pe 28 decembrie 2023 liderii sindicali ai FSLI și FSE, care au stabilit de facto grilele de salarizare.

Amintim că pe 12 iunie 2023, în timpul celei mai ample greve din ultimii 20 ani a profesorilor, ministrul muncii de la acea vreme, Marius Budăi, anunța oficial de la Palatul Victoria, în cadrul unei conferințe comune chiar cu ministrul Ligia Deca, faptul că profesorul debutant va câștiga de la 1 ianuarie 2024 un salariu net de 4.600 de lei pe lună. Profesorii au primit pentru luna ianuarie 2024 un salariu net de 3.556 lei (sursa aici).

„Promisiunea nu a fost a mea, a fost a ministrului Muncii de la acea vreme”, a declarat pe 10 ianuarie 2024, ministrul Educației Ligia Deca, pentru Edupedu.ro. Întrebată de ce nu a spus chiar în acea conferință în care era prezentă la microfon alături de ministrul Muncii că promisiunea nu este a sa, Ligia Deca a răspuns: „Puteam să contrazic un ministru care avea în atribuții această lege sau să prevăd ce se va întâmplă economic cu situația României?”

În realitate, salariul brut al profesorului debutant este, de la 1 ianuarie 2024, de 6.080 de lei, iar de la 1 iunie 2024 acesta ar crește la 6.446 de lei. Concret, salariul profesorului debutant va fi în iunie 2024 cu 343 de lei mai mic decât cel promis de Guvern.

Pe 30 septembrie 2023, în urmă cu 5 luni și jumătate, premierul Marcel Ciolacu declara la Timișoara „Am promis profesorilor măriri de salarii, o să ne ținem de cuvânt. Vom pleca de la salariul debutantului, salariul mediu pe economie, am promis și cred în acest lucru”.

Ministrul Educației în cabinetul Ciolacu, Ligia Deca, a declarat la briefingul ședinței de Guvern din 28 decembrie, când au fost aprobate noile grile, că „într-un interval de aproximativ 12 luni calendaristice, creșterile pentru personalul din învățământ să fie, pe medie, peste 50%”.

Deca a reluat declarația în luna ianuarie 2024: „știm că salariile au crescut, în medie, cu între 25 şi 30% anul trecut, anul acesta vor creşte, tot aşa, pe medie, cu 20%, asta înseamnă că între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere, per total, de peste 50% în medie, în învăţământ”.

„Salariile sunt motivante în sistemul de Învățământ și cred că ar putea atrage tinerii către acest domeniu”, a declarat recent și Florian Lixandru, secretar de stat PSD în Ministerul Educației.

O analiză Edupedu.ro a arătat cum salariile profesorilor sunt în urma economiei: salariile din școli au crescut, în medie, cu 230% din 2010 și până în 2024, într-o economie unde salariile medii și minime au crescut cu 312%, respectiv 450% în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, atunci când este comparat cu doi indicatori esențiali – salariul minim pe economie și salariul mediu pe economie –, salariul profesorului nu rezistă.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli). Grilele pot fi consultate aici.

Iată ce prevede Ordonanța urgență nr. 128 din 28 decembrie 2023:

Articolul II – „(1) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor centrale universitare, personalul Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ și care nu se regăsesc în anexa prevăzută la art. I se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023.

(2) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 250 de lei față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 450 de lei începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023.

(3) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului din instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, altul decât cel prevăzut la alin (1) și (2), se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023.”

Pentru profesorul debutant, cel care ar fi trebuit să aibă un salariu net, în mână, de 4.600 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2024, conform declarației ministrului Muncii de la pupitrul Guvernului României din 12 iunie 2023, salariul este crescut de la 3.300 de lei și până la 3.550 de lei, deci o creștere de 250 de lei pe net.

În 14 iulie, profesorii au primit salariile majorate, după greva din luna mai a profesorilor. Condiția pentru suspendarea grevei a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență care să prevadă faptul că salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Pe 15 iunie, în discursul său din Parlament, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra “la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier:

„Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte”, a declarat Marcel Ciolacu.

Edupedu.ro a scris că un cadru didactic debutant, care s-a înscris la definitivat în primul an după ce s-a titularizat, o să obțină o mărire de salariu, după definitivarea în Învățământ, de doar 52 de lei, potrivit grilelor pentru anul 2024.

Salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, este una dintre propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unei informări. Conform reprezentanților profesorilor, pe 6 februarie a avut loc o întâlnire informală cu conducerea Ministerului Muncii și a reprezentanților Băncii Mondiale și s-a discutat despre noua lege a salarizării.


7 comments
  1. Ha, ha. ha !!!! Salariile au crescut in medie , la unii cu 2 lei, la altii cu 2.000 lei sau 3.000 lei ! Vorbim aici despre niste sindicate rupte de realitate ! Au negociat si obtinut niste salarii uriase pentru niste lenesi , ca si ei ! Rezultatul este acelas si anume , distrugerea sistemului de invatamant ! Este singurul sistem in care sindicatele propun majorarea in medie , cresterea avand un efect benefic doar asupra celor aserviti politic ! Nu discutam aici despre cine are performanta sau despre cei care au pregatire profesionala si responsabilitati ! Sila totala…..

  2. Dec.:5468 de lei
    Feb.:6126 de lei
    Vechime= 36 de ani, gr.I
    Aceasta este realitatea! Rușinoasă!

    Toată viața am muncit!
    Cu obiect de examen!
    Cu onoare pentru elevii mei- zic eu!
    Cu rezultate – zicem eu și foștii elevi!

    Da, aceste sume sunt la jumătate față de ale altor colegi care au: ore suplimentare, dirigenție, gradație de merit, alte sporuri- toate aflate la cheremul unui director care nu acordă șanse egale transparent, cu reguli clare, obiectiv angajaților!

    Și nimeni nu se întreabă ce face el, de ce o face, care sunt consecințele la nivel de comunitate pe termen lung (nu ce arată el pe moment -faptul că poate!)! Nu răspunde nici controalelor manageriale ( care nu i se fac!), nici moral (căci are aplaudaci -bine plătiți- care pot jura cât de corect sunt aplicate regulamentele, mai ales că nu le cântărește nimeni!)

    Procentual, creșterea (se poate calcula) este mult mai mică decât cea vehiculată (~12%)!
    Focusând pe plata din perioada grevei, inflația, noile taxe, chiriile de azi etc., observăm ca puterea noastră de cumparare a scazut! Avem la dispoziție tot mai mici sume cu care să facem alegeri!
    Acesta este profesorul de azi!

    1. as verifica și în altă școală,daca e așa cum scrieți,va greșește salariul! La 35 de ani vechime nu aveți atât.

  3. Sindicalistii sunt 98% PSD. Seful de sindicat din scoala mea tocmai si-a montat pompa de caldura si panouri solare dupa ce s-a bagat in fata pe lista de subventii, cu ajutorul a doi consilieri judeteni PSD. Toata ziua e cu discursuri pro Putin printre colegi si trage sforicele sa fie director. Cine vrea sa iasa din sindicat are parte de tot felul de minciuni, cum ca nu se poate si ca nu e voie, iar colegii il cred. Ne-a scos din greva la presiunea parintilor PSD care aveau copiii la el la pregatire in particular. Daca asa e prin toata tara, e grav.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O profesoară de Limba română din județul Vaslui, viceprimar PNL în comuna Codăești, Lenuţa Damian, reţinută după ce ar fi folosit diplome de studii false, în baza cărora ar fi obţinut toate gradele didactice

Viceprimăriţa comunei Codăeşti și profesor de Limba Română la Liceul “Ştefan cel Mare” din comună, Lenuţa Damian, a fost reţinută de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare desfăşurate în cursul…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre muzeele din România “vor dispărea pur și simplu” dacă proiectul de ordonanță al Guvernului ar intra în vigoare, atrage atenția directorul Muzeului Național al Țăranului Român

Managerul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Virgil Ştefan Niţulescu, a declarat, vineri, că 45% dintre muzeele din România “vor dispărea pur şi simplu”, dacă proiectul de ordonanţă privind reducerea deficitului…
Vezi articolul