Să faci mai prost și mai puțin devine noua politică educațională de stat. Despre eliminarea tezelor școlare

9.594 de vizualizări
Raluca Pantazi / Foto: Arhiva personală

România este pe cale să oficializeze o nouă politică educațională de stat: să faci mai prost și mai puțin este obligatoriu! “Analizăm posibilitatea, să spunem, eliminării tezelor. Trebuie să aplicăm aceeași regulă pentru toată lumea, nu putem să facem discriminări”. Olimpiadele sunt pe cale să fie anulate, iar conținuturi din programa școlară tăiate. – Toate acestea, anunțate de Ministerul Educației la 7 luni de la debutul pandemiei COVID-19, dintre care 3 de vacanță. Șocant este că măsurile sunt aceleași pe care Guvernul Orban le-a aplicat și în primăvară, când o lume întreagă a fost surprinsă de pandemie. 

De neînțeles ce au făcut peste vară ministrul Monica Anisie, întreg Ministerul Educației, precum și Comitetul interministerial anunțat cu pompă de premier, condus de vicepremierul Raluca Turcan și care s-a reunit chiar la Palatul Cotroceni, sub ochii președintelui? Toți au pregătit exclusiv ziua de 14 septembrie și descentralizarea, și atât?

Nicio soluție pentru evaluarea normală la clasă a copiilor? Nicio soluție pentru adaptarea programei școlare la predarea online? După atâtea luni, singurele anunțuri pentru copii și profesori sunt un bis puternic a ceea ce am văzut anul trecut?

În Educație, Guvernul pare blocat în „succesul” organizării examenelor din vară, al închiderii școlilor din primăvară și-al istoricei descentralizări.

Tăierile de teze, de olimpiade, de materie și probabil și de simulări sunt comunicate ca posibile de Guvernul care nu a aplicat nicio măsură pentru recuperarea decalajelor înregistrate de copii din 11 martie și până pe 14 septembrie, cât au stat închise majoritatea școlilor. Culmea, ele au fost rostite de secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Rodica Barcari, care în premieră în prima săptămână de școală din cel mai imprevizibil an școlar a intrat în concediu pentru a-și face campanie electorală în alegerile locale. Acum s-a întors, deși tot în campanie electorală, de data asta pentru un loc în Parlament.

Zero bani pentru intervenții remediale (adică meditații plătite de stat acolo unde nevoia este mai mare), urechi închise în fața tuturor experților și chiar a ministrului Educației când au cerut deschiderea școlilor cu 2 săptămâni mai devreme, pe 1 septembrie

Ca să avem tabloul complet, România e pe cale să taie tezele, olimpiadele, materia în condițiile în care, astăzi, pentru jumătate din școlile din țară cursurile ba se țin, ba sunt anulate: 3.493 de școli și grădinițe sunt închise (copiii învață online din cauza pandemiei), 4.956 sunt în scenariul hibrid (copiii se duc la școală doar câte 2 săptămâni pe lună, prin rotație) și 9.207 de unități de învățământ sunt deschise normal (buletinul anunțat de Ministerul Educației pentru 29 octombrie 2020). 

Deci să faci mai puțin și mai prost este politică de stat în Guvernul Orban.  

Tăierile iminente vin după o serie de examene naționale care au adus recorduri de 10, atât la Bacalaureat, cât și la Evaluarea Națională. De ce să eliminăm tezele școlare, când anul trecut Ministerul a putut organiza examene în pandemie și cu rezultate maxime? De ce, când pare că elevii învață mai bine acasă decât la școală?

Singura explicație plauzibilă este minciuna. Să acoperim neștiința. Să nu cunoaștem acum pierderile. Să nu se vadă câte nu știu copiii ăștia și ce lacune vor rostogoli și înmulți de-acum încolo. 

Cum se face acoperirea perfectă a incompetenței? Eliminăm orice competiție, orice evaluare serioasă. Să tăiem deci tezele școlare, simulările, olimpiadele par deja tichie de mărgăritar în peisajul ăsta, și evident programa școlară. Pentru al doilea an la rând. 

Și așa vedem cum sub ochii noștri se derulează același film de anul trecut. La indigo, 7 luni mai târziu. 

Ce facem acum, anulând teze, olimpiade și simulări? Îi lăsăm pe profesori fără parte din instrumentele prin care stimulează învățarea accelerată, studiul, competența, învățarea de profunzime. Dacă nici teză nu mai am, la ce să-mi mai bat capul atâta?

Iar efectul groaznic al tăierilor intempestive de materie, de testări și al jocului de-a v-ați ascunselea cu copiii și școala este că rostogolim spre viitor copii cu lacune care se vor acumula, cu fiecare an care va trece. Carențele educaționale minore anul trecut se transformă după o vară pierdută și un alt început de an neserios în construcții găunoase și putrede. Previzibil, trunchiurile astea vor fi poleite la examene cu note mari, pe măsura subiectelor ușoare pe care le-am experimentat deja vara trecută. 

Ce societate vor produce copiii pe care-i ascundem azi de școală, de teze, de competiții?

  • Toți intelectualii erau dați la o parte pe vremea lui Ceaușescu, iar șefi erau cei de nota 7. Ei au făcut o societate pe măsura minții lor. Succesul în viață era să ajungi în nomenclatura comunistă, unde nu trebuia să fii de 10, dar trebuia să fii un foarte bun politruc. Vrem și acum așa ceva? – întreba în urmă cu un an profesorul Mircea Miclea, pe când una dintre dezbaterile care preocupau lumea academică era Cine are cel mai mare succes în viață – tinerii cu note de 10 sau de 7-8? Istoria s-ar putea să ne răspundă din nou, dar de data asta nici măcar nu vom ști că tinerii sunt de fapt de 7-8.

Paradoxal, astăzi avem cele mai curate și dezinfectate școli din istorie, din care avem grijă să ținem, însă, copiii afară. Ministerul Sănătății este instituția care de la începutul pandemiei a venit cu cele mai multe răspunsuri la întrebări nerostite, cu atât de multe reguli sanitare, încât astăzi asistăm la realitatea școlilor închise deși nu sunt focar, după cum au declarat doi miniștri: Nelu Tătaru și Monica Anisie. “Nu în spațiul școlii se îmbolnăvesc copiii, ci pericolul e dincolo de poarta școlii” (sursa).

Și atunci de ce le închidem? De ce îi împingem dincolo de poartă? De ce anulăm tezele? De ce egalizăm întotdeauna în jos, către ce e mai puțin și mai prost? De ce sancționăm profesorii buni?

Scriam în luna mai 2020 despre singurătatea profesorilor buni și cum s-a transformat criza în stimulentul mediocrității. Din păcate, aceiași profesori buni sunt acum din nou sub asediu: sub presiunea de-a nu-i putea stimula pe copii să se pregătească, că n-au pentru ce. Sub presiunea de-a le spune copiilor că i-au învățat degeaba capitole întregi, că Ministerul tocmai le-a scos din programa de examen. 

Dacă și anul ăsta singurul obiectiv este obținerea de rezultate record la Evaluarea Națională și BAC, și asta cu prețul încă unui an mincinos, atunci ceea ce ne învățăm copiii în anii aceștia pandemici este nu doar frica paroxistică, dar și minciuna, ca metodă sigură de-a reuși. 

Ce se întâmplă, între timp, în lume? 

  • Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că Franța intră în lockdown începând de vineri. Dar școlile, liceele și creșele rămân deschise, “pentru că niciun copil nu trebuie privat de contactul cu sistemul școlar”
  • Cancelarul german Angela Merkel a anunțat restricții dure care vor intra în vigoare începând de luni, 2 noiembrie, pentru a ține sub control pandemia de Covid-19. Însă nu se atinge de școli și grădinițe, care vor rămâne deschise conform deciziilor federale
  • Irlanda, prima ţară din UE cu restricții pentru întreaga populaţie timp de 6 săptămâni, lasă școlile şi creșele deschise. Premierul irlandez: “nu ne vom permite ca viitorul copiilor și tinerilor noștri să fie o altă victimă a acestei boli”

P.S.: De remarcat că aceeași Românie care ține ușile școlilor ferecate în fața multora din copiii săi a ales să păstreze deschise toate mall-urile, în timp de pandemie, după o vară în care toate stațiunie au stat de-asemenea deschise, să nu moară turismul. Ce mai contează turistul?


18 comments
  1. În primul rând felicitări autoarei pentru articol, pentru curaj și pentru răbdarea de a citi destule comentarii dezamăgitoare, scrise de oameni care susțin fără perdea lenea, notele mari luate pe teme copiate, impostura în educație, anularea competenței deschise, renunțarea la tradițiile de bază ale învățământului românesc, care-i fac pe tinerii noștri competitivi în străinătate. Nu se dau teze în Elveția?!? Și care e problema? Se fac evaluări sumative peste tot în lume. Teza este o evaluare sumativă. Sunt experți în Minister cei care stabilesc la ce obiecte se dau – Vai! – se dădeau aceste teze. Nu elevii stabilesc aceasta, nici diverși experți în diverse; dar toți își pot spune părerea. Dar constat o radicalizare în favoarea nemuncii și a blocării spiritului critic, care nu mai trebuie să fie tous azimuts, ci ”savant” orientat: doar împotriva școlii de până acum, care este ”proastă”, dar care va fi și mai proastă la ce se preconizează acum, și împotriva ziariștilor care critică și care sunt întâmpinați cu atitudini bănuitoare și insulte. Să admitem că olimpiadele au devenit în contextul actual ”tichii de mărgăritar”, dar să renunți la teze mi se pare inacceptabil. Teza este ultima redută în cadrul unei evaluări cât de cât corecte, cât de cât principiale. Se fac ore online pentru că a crescut indicele de infectare? De acord. Dar așa cum se pot face campanii electorale și alegeri, se pot face pelerinaje, se pot face întruniri cu număr limitat, putem să organizăm și tezele o dată pe semestru, în condiții de deplină securitate și cu respectarea distanțării, cât să aibă copiii un motiv să mai învețe. Evaluarea și notele au valoare stimulativă. Dacă le reducem la mai nimic încurajăm lenea. Înțeleg să nu venim zi de zi la școală în anumite zone de risc, dar să renunțăm și la teze mi se pare inacceptabil și năstrușnic. La fel de inacceptabil mi se pare să pui la zid, prin mijloace e intimidare e o precaritate jenantă, pe oricine nu gândește ca tine. Punerea sub obroc a evaluării stimulative încurajează evoluția incompetenței spre cele mai înalte culmi. Succes.

  2. Prin 1993, trupa Sarmalele Reci a scos o melodie in care, din pacate, ne-a prevestit viitorul. Iata versurile:

    Ce folos ai daca-nveti prea multe-n viata ?
    Poa’ sa-ti explodeze creierul …
    Ce folos din carti despre domnitorii morti ?
    Tot ce ti se cere azi e sa fii nul …

    La ce bun sa-nveti atat limba romana ?
    O vorbesti cursiv de la doi ani …
    Nu exagera nici cu matematica:
    S-o stii numai cat sa nu te-ncurci la bani …

    Ah, ce frumos Viitor luminos
    li se-arata celor idioti!
    Deci fii supus fata de cel mai sus pus,
    Nu uita ca tara te vrea prost !

    Nu-ncerca sa te realizezi in viata:
    nici o meserie n-are viitor …
    Si nu cuteza sa incerci sa schimbi ceva
    dupa 2000 de ani de somn usor …

    Mai cinstit e sa-ti gasesti o cunostinta
    ea sa te serveasca tu sa o servesti …
    Un spate solid te va promova rapid
    in ARMATA NATIONALA-A CAPETELOR SECI.

    Ah, ce frumos Viitor luminos
    li se-arata celor idioti!
    Deci fii supus fata de cel mai sus pus
    Nu uita ca tara te vrea prost !

  3. Sa se scoata tezele pt ca nu se face mai nimic la scoala online, pt ca nu au manuale la clasa a 8-a si stau toata ziua cu ochii in ecrane, pt ca sunt copiii prea stresati, epuizati, bulversati si pt ca in tot acest haos nu se pot pregati indeajuns pt examen, pt ca au pierdut un semestru intreg de materie in clasa a 7-a si nu a mai predat-o nimeni in acest an.
    Stiti cum este sa stai in casa toata ziua cu ochii in ecran pt lectii, teme, invatat, meditatii pt examen?? Creierul copilului este obosit, nu face fata la tot acest stres, ajungem sa avem copii cu probleme emotionale grave.
    Scoateti tezele si materia care se preda in mare parte online!!!

    1. Dar când copilul joaca diverse jocuri pe telefon toată ziua-buna ziua sau când privește la filme de groază de seara pana dimineața atunci nu mai este epuizat, stresat și obosit? Sau când dansează de pe Tik Tok și comentează pe Facebook sau scrie tweets, nu mai este afectat?

  4. Dacă tot se insistă pe menținerea învățământului online ca singura măsură adecvată pentru combaterea pandemiei, atunci responsabilii ministeriali ar trebui să știe că există aplicații informatice integrate în sistemele e-learning care permit examinarea în condiții sigure care nu permit fraudarea acestora. Una dintre aplicații se cheamă browser de examinare sigură ( Safe Exam Browser, pe scurt SEB ) despre ale cărei facilități puteți găsi detalii aici:https://safeexambrowser.org/news_en.html . Dar responsabilii guvernamentali au alte probleme „arzătoare” la ordinea zilei cum ar fi alegerile legislative.

  5. Sincer nu imi place acest articol, dumneavozastra realizati ca nici nu se compara infrastrucutra din Germania,Franta et cu cele din Romania nu? Normal la liceu, in loc sa se invete materia de bac, noi mai trebuie sa facem inca zeci de lectii inutile care nu vor fi folositoare nici la bac nici la facultate, si teza este doar un mod de a stresa si mai mult elevii. As vrea sa vad si eu un articol scris de un actual elev care care face parte din acest sistem. Nu, alegerile sunt facute de catre oamenii care nu au nicio legatura cu scoala, politicieni cu diplome falsificate si corupti. Ce pot sa spun, mai sunteti si voi care puneti niste stiri doar asa ca sa fie acolo, lucrurile astea sunt stiute de zeci de ani, nu s-a schimbat nimic atunci si nici acum nu se va schimba.

    1. auzi elevule, să înțeleg că în opinia voastră nu tre să învățați decât la materiile de bac, păi atunci reducem scoala la 3 materii și am rezolvat problema, inveți 12 ani la 3 materii…nimeni nu vă obligă sa invați mai mult de 10 clase…apoi ai libertatea maximă să te duci să înveți oriunde vrei în lumea largă acolo unde vei găsi o scoală sa facă exact ce vreți voi…bah nicăieri in lumea aia la care aspirați voi nu e impostura care există la noi, voi vreți numa note mari fără să invați nimic…examenele si scoala în general au ajuns o bătatie de joc…pe de altă parte chestia asta cu tezele este absolut inutilă, nu au nici un rost, normal ar trebui să fie la toate materiile definit un sistem de evaluare unitar aplicabil de către toți…ceea ce nulitățile din minister sau cnee nu au fost niciodată în stare să facă.

    2. Pai atunci, Razvane, scrie-l tu! Dar, inainte sa te apuci, lucreaza un pic la limba romana (stii tu, obiectul acela de bac pentru care nu ai timp sa te pregatesti pentru ca esti incarcat cu lucruri inutile). Hai sa te vedem, inchipuie-ti ca scrii un eseu argumentativ la bac pe tema asta. Sa vedem ce iese si cam cum ti se prefigureaza bacul acela pe care ti-l ocupa altii cu materiile lor inutile. Asteptam.

    3. De parca in viata conteaza doar sa socoti si sa scrii. Dupa mintea voastra ar fi bine daca ati sta sa faceti NIMIC, nu de alta, sa nu va stresati(auzi!!!) si sa va pice zilnic mancarea din cer si lunar banii din ajutorul social. O generatie de puturosi cocliti, viitorii loseri ai tarii, care, cu siguranta nu-mi vor plati mie pensia. Contributiile sociale se platesc din munca prestata, adica SA-LA-RIU, nenica, nu din puturosenia ta de absolvent nestresat. Fericiti cei saraci cu…

  6. Eu as intreba-o pe dna autor cum reusesc ceilalti profesori la celelalte materii la care nu se dau teze sa „ii stimuleze pe elevi sa se..” – nu pregateasca pentru teze sau bacalaureat, ci sa isi formeze o educatie? Sa invete si despre istorie, si despre biologie, si despre logica sau psihologie sau stiintele naturii sau desen sau muzica sau ..? Teze se dau la 2-3-4 materii, elevii au 10-20 in fiecare an. Oare cum reusesc sa compenseze lacunele? O fi vreun mister…
    Oare in lume, in Franta, Germania, Irlanda etc. exista notiunea de teza? Nu stiu…intreb doar pe dna autor.

    1. B, adresa mea ‘d’email’ este: ve ve vezi-ti de treaba, fii om:))) Expert neinteligent. De cand ma stiu am urat oamenii care se recomanda in viata de zi cu zi cu functia. Colonei, profesori doctor, experti etc. Pe mine ma reprezinta ‘vocea si talentul meu’, nu functia. Frustrati de-astia sunt din ce in ce mai multi. Daca-i chemi in sistem, cu toata experienta lor(nu expertiza, aviza amatorilor de barbarisme), astia nu rezista 2 zile. De la nivel de vorbe la nivel de fapte e mare cale. Din gura, in spatele unui display si eu pot spune ca stiu si toaca-n cer…Va amintiti cantecelul: ” Baieti, toti sunteti smecheri in spatele monitorului intre patru pereti!” ?

      1. Nenea asta, Radoveanu, pretinde ca scrie chiar de la Genève (cum intri pe dreapta) si e toba de stiinta a educatiei, ca orice ”expert inteligent”, dar da sfaturi sfertodocte si preamareste ”realizarili” onor ministerului. In vremuri normale ne-am putea amuza de statura lui ”impozanta” de ganditor expat, de adresa lui ”d’email” si de insistenta cu care isi trece textele prin Google Translate inainte de a posta. Dar astea nu-s vremuri normale si, mai ales, unii dintre noi ne-am saturat sa primim sfaturi de doi lei de la niste neica-nimeni care n-au pus in viata lor mana pe un pix, dar se dau intelectuali rasaţi confundand ”nota bene” cu ”post-scriptum” si scriind ”celalant”.

  7. Buna Seara,
    Stimata doamna,

    Scuze nu stiu ce meserie aveti in afara de cea de”jurnalist”, va intreb cunoasteti cum functioneaza un sistem d ‘educatie in lumea civilizata ?

    Stiti sistemul elvetian ?
    Va intreb deoarece ma anchetati cum ganditi!

    Germania si Franta nu sunt Romania, stiti care sunt efectivele in aceste tari ?
    Sau stiti cum arata infrastructura acestor scoli din tarile mentionate ?

    Stimata Doamna sistemul de educatie din Romania este depasit, uzat si necorespunzator etapei actuale a ROMANIEI si mai grav a PANDEMIEI !

    Scoala este o sursa de infectare grava, este riscul sa dezvolte focare si contaminare generala !

    Problema este alta, Romania nu are alternativa, ON LINE nu functioneaza, si aceasta din mai multe considerente !

    Acualul ME nu i se poate imputa nimic, MIRACOLE nu se pot face in 9 luni sau intrun an deja tine ritmul !!!

    S – a facut un proiect de reforma, momentul nu este proprice, speram sa vina si alte timpuri !

    Merci

    Stefan RADOVEANU
    Expert Intelligence économique
    Geneve

    NB
    Aveti adresa mea d’email astept sa comunicam!

  8. Poate ca sunt pesimist,dar cred ca abia in semestrul al doilea din anul scolar 2021-2022 vom intra in normalitate.,,Varful,, celui de-al doilea val(zic ca medicii)va fi in iarna- primavara.Legat de cursuri,daca linia de sosire o reprezinta EN,atunci de ce sa se dea teze la Istorie/Geografie si teste finale la fizica,chimie,biologie? Doar sa-i aglomereze/epuizeze/mediocrizeze pe elevi?E clar ca toate aceste cerinte le consuma timpul de pregatire pentru romana/matematica necesare pentru EN.Cine fuge dupa mai mult de doi iepuri(romana/mate)nu prinde niciunul.Cred ca scoala trebuie sa se concentreze exclusiv pe examenele nationale.E destul sa apara un singur profesor care sa sustina ca materia lui e la fel de importanta ca cele de examen si totul se poate duce pe apa sambetei.{[In alta ordine de idei ,si eu m-am intrebat ce munceste }](R.Turcan)}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directorul PISA, despre o școală de cartier în care disciplina și memorarea sunt reguli: A venit timpul să nu mai punem instruirea centrată pe profesor în opoziție cu învățarea centrată pe elev

Andreas Schleicher, directorul Direcției de Educație din cadrul OECD, cel care coordonează testele internaționale PISA, a vizitat o școală dintr-un cartier “defavorizat” al Londrei, Marea Britanie. Oficialul a analizat metodele…
Vezi articolul

Citirea textelor tipărite întărește mult mai mult capacitatea de înțelegere decât citirea textelor digitale / La adolescenți și tineri, situația e diferită față de elevii de școală primară – studiu spaniol

Capacitatea înțelegerii textelor este îmbunătățită într-o mai mare măsură la citirea lor „pe hârtie” decât în format digital, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Valencia, citat de…
Vezi articolul

Majorarea salariilor din Educație nu există în programul guvernului Ciolacu. În replică, Ligia Deca susține că „față de decembrie 2016, salariul brut al unui profesor s-a triplat” / Ministrul nu precizează că brutul a crescut mult mai rapid ca netul, în 2018, prin mutarea contribuțiilor angajatorului la angajat, sau că profesorii ar fi trebuit să aibă încă din ianuarie 2020 salariul primit abia în 2023

Ministrul Educației a declarat că salariul brut al unui profesor debutant s-a triplat, față de nivelul din decembrie 2016. Afirmația a fost făcută de Ligia Deca la audierile din Parlament,…
Vezi articolul

Promenada „Să facem ca apa Dunării să fie bună de băut!” – o acțiune inedită care reflectă relația directă dintre starea de sănătate a Dunării și gradul de potabilitate al apelor sale

Timp de trei săptămâni, între 18 septembrie și 11 octombrie, ecologista Li An Phoa, fondatoarea ONG-ului olandez Drinkable Rivers, și partenerul ei, jurnalistul Maarten van der Schaaf, vor parcurge trei…
Vezi articolul

Oana Moraru: În România, profesorul e de mult timp abandonat singur la catedră. Da, copilul are nevoie să se simtă bine la școală, dar și sub presiune. Învățarea se întâmplă și cu pasiune, dar și cu constrângere, și cu libertate, dar și cu monitorizare și răspundere

Există două realități aparent contradictorii ale relației elev-profesor. Vorbind de școlile publice, de masă, dar și despre cele particulare cu mai mult de 200 de elevi (unde s-a depășit statutul…
Vezi articolul