Până în acest moment s-au programat la vaccinare 110.600 de angajați din Educație, iar 18.600 s-au vaccinat deja, a declarat la B1TV ministrul Sorin Cîmpeanu. Oficialul a declarat că profesorii și angajații din Educație devin astfel cea mai numeroasă categorie de personal esențial, dintre cele 9, care s-a progrmat la vaccinare.
“Este categoria cea mai numeroasă dintre toate cele nouă categorii de lucrători esențial care s-a programat deja la vaccinare, deci nu nu mai că au disponibilitatea de vaccinare dar s-au și programat la vaccinare. Este vorba, la ora la care vorbim, de 110.600 de angajați deja programați. Din care 18.600 deja s-au vaccinat. Se adaugă cei care sunt medici, în același timp și cadre didactice, categorie care intră în plus față de aceștia. Personalul din învățământ este cea mai numeroasă categorie de personal esențial care s-a programat pentru vaccinare”, a declarat Cîmpeanu.
Cifra este direct din platforma gestionată de STS, a mai declarat ministrul.
Potrivit statisticilor din 15 ianuarie, 168 de mii din peste 340 de mii de angajați din Învățământ erau dispuși să se vaccineze.
Știrea este în curs de actualizare
Foto: gov.ro