Mircea Miclea: Partidele politice nu investesc în Educație pentru că nu produce efecte până la următorul ciclu electoral. Sindicaliştii s-au opus sistematic la marea majoritate a schimbărilor care ar fi reformat sistemul

“Politicile educaționale au fost mereu subminate de miopia electorală a partidelor politice”, declară într-un interviu pentru Revista 22 profesorul universitar, psihologul şi fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea. Acesta analizează modificările suferite de sistemul de învăţământ în ultimii 30 de ani şi susţine că sindicatele “s-au opus sistematic” reformării sistemului.

Revista 22: “Suntem la 30 de ani de la Revoluție, după o suită de așa-zise reforme, după zeci de miniștri ai educației, și rezultatul îl vedem zilele acestea la testele PISA: 44% dintre elevi sunt analfabeți funcțional. Unde s-a greșit în acești 30 de ani?”

Mircea Miclea: “În primul rând, se poate spune că s-au făcut prea multe schimbări și prea puține reforme. S-a confundat adesea schimbarea cu reforma, iar marea majoritate a schimbărilor au fost greșite pentru că s-au făcut din pix, fără o analiză prealabilă. Vă reamintesc, de pildă, că în spatele legii educației din 2011 a stat o analiză riguroasă, a fost un raport făcut public „România educației, România cercetării”. În baza raportului, s-au extras principalele învățăminte și puncte și a devenit un pact național care a fost semnat de către partide. Apoi, pactul a fost operaționalizat într-o strategie în baza căreia s-a făcut legea. Adică, a fost o schimbare organică. Din păcate, nu aș putea menționa o altă schimbare de acest fel.

Au fost, așadar, multe schimbări și puține reforme, aceasta este una dintre marile greșeli care s-au întâmplat în această perioadă, și confuzia sistematică între schimbare și reformă.

Al doilea lucru pe care l-aș menționa a fost că, din păcate, când s-au modificat salariile după 1990, s-a considerat că în Educație, întrucât locurile de muncă sunt stabile, iar în alte ocupații sunt instabile, salariile să rămână la fel, în timp ce în celelalte domenii au crescut. Efectul a fost că s-a produs un decalaj mare între salarizarea din Educație și salarizarea din alte domenii, ceea ce a făcut tot mai puțin atractivă această profesie.

Pe de altă parte, a dat curs liber sindicalizării Educației. Sindicaliștii au preluat puterea și au reușit să convingă foarte mulți oameni că le apără interesele. Și în felul acesta, apărând mereu partea mai slabă a Educației, au reușit să facă jocurile educației. Practic, s-au opus sistematic la marea majoritate a schimbărilor care ar fi reformat sistemul. Deci, diferența de salarizare care s-a instituit în ‘90 a dus la lipsa de atractivitate pentru profesia de educație și, pe de altă parte, la dominarea excesivă a sindicatelor.

Aș mai spune faptul că politicile educaționale au fost mereu subminate de miopia electorală a partidelor politice. Educația este un sistem în care efectele unei reforme serioase se văd abia după 5 – 10 ani, așa spun studiile de specialitate. Partidele politice, deși declară mereu că Educația este o prioritate, nu investesc în Educație pentru că nu produce efecte până la următorul ciclu electoral.”

Revista 22: “Până în 1995, nu am avut o nouă lege a educației și s-a perpetuat practic sistemul de învățământ ceaușist, încă mult timp. Credeți că, de fapt, s-a ratat startul unei reale reforme în educație? Acel pact de care vorbiți dvs. a venit totuși foarte târziu.”

Mircea Miclea: “Corect, ar fi trebuit să vină mult mai repede și, da, cred că s-a ratat startul. Din păcate, atunci când s-a vorbit de reconstrucția socio-economică a României, în anii ’90, educația a fost mereu ignorată, s-a considerat că sunt alte domenii care trebuie reformate: să se închidă minele, să se facă privatizările. S-a gândit mereu reconstrucția socială din punctul de vedere al unor criterii superficiale și nu s-a considerat Educația ca fiind temelia în baza căreia poți să reformezi cu adevărat o societate”

Revista 22: “Corpul didactic, în bună măsură, este cel care a opus cea mai mare rezistență schimbărilor, cât de mici ar fi fost ele. Pe de altă parte, e problema calității acestui corp profesoral. Cum poate fi rezolvată această chestiune?”

Mircea Miclea: “Aș spune că s-a opus schimbării partea mediocră și submediocră din sistemul de educație, controlat în mare măsură de către sindicate, indiferent de generație. Vă pot da foarte multe exemple de oameni tineri, dar care sunt slab pregătiți și care se opun cu îndârjire oricărei reforme. Deci reforma nu a fost niciodată sprijinită de oameni mediocri din școală. Reforma a fost mereu susținută de partea de sus a profesorilor din școală, indiferent de generație. Cei care sunt buni susțin reforma pentru că sunt dispuși să facă un efort în plus. Și ce cred că trebuie făcut este de a crește calitatea profesorilor, atunci poți să ai o masă critică de susținere a reformelor. Iar creșterea calității se poate face pe multe căi, dar vă spun două care cred că sunt critice.

Prima este formarea personalului didactic la modul foarte sistematic, adică îi înveți cum să facă această transmitere a cunoștințelor pe care le posedă, către elevi, astfel încât aceste cunoștințe să poată fi învățate bine și aplicate bine, pentru că sunt sigur că majoritatea profesorilor știu și română, și matematică. Problema este cum anume transmit această cunoaștere. Aceasta este o chestiune de psihologie, de metodică, de pedagogie, trebuie formată, în primul rând, această dimensiune. De aceea ideea unui masterat didactic și apoi de formări foarte riguroase continue este absolut obligatorie.

Dar în același timp aceste formări trebuie monitorizate, pentru că după ce îi trimiți pe oameni la cursuri gratuite ca să se formeze, tu, ca inspectorat, trebuie să vezi ce s-a transferat în practica lor, cum s-a îmbunătățit modul în care au predat la școală. Deci, primul lucru este modul în care formez resursa umană. Este critic.

Al doilea lucru critic este de a mări salariile cu condiția ca această salarizare să fie diferențiată. Acum s-a făcut o mărire substanțială a salariilor personalului didactic. În ultimii ani, a crescut cu aproape 80% salariul personalului didactic. Ce s-a greșit enorm a fost că a fost o mărire egalitară, la toată lumea s-a dat același procentaj. Prin urmare, cel bun n-a mai fost motivat să fie mai bun pentru că a văzut că și cel slab primește aceeași mărire de salariu, iar cel slab nu a fost motivat să devină mai bun pentru că a văzut că, și dacă este slab, primește aceeași mărire de salariu. În mare, mărirea de salarii trebuie făcută pe bază de criterii de performanță. Și se pot găsi metrici foarte clari pentru a stabili acest lucru. Masa salarială trebuie să se distribuie diferențiat, în funcție de prestația cadrelor didactice. Și credeți-mă că fiecare școală știe care sunt cadrele bune și care sunt cele slabe.”

Interviul integral poate fi citit în Revista 22