Elveţia a fost desemnată încă o dată cea mai inovatoare ţară din lume, pentru al 13-lea an la rând, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează DPA, preluată de Agerpres. România ocupă locul al 47-lea din 132 de țări analizate, în urcare cu două poziţii în raport cu anul trecut, potrivit informațiilor Global Innovation Index (GII) 2023.
Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (WIPO), una dintre agenţiile specializate ale ONU, a anunţat miercuri la Geneva că Elveţia şi-a păstrat prima poziţie în clasamentul comparativ al ţărilor inovatoare pentru anul 2022, devansând Suedia şi Statele Unite.
Topul 10 este completat de Regatul Unit, Singapore, Finlanda, Ţările de Jos, Germania, Danemarca şi Coreea de Sud.
Printre ţările care au înregistrat şi ele performanţe foarte bune în domeniul inovaţiei se află India, Indonezia, Pakistan, Uzbekistan şi Brazilia, au precizat reprezentanţii WIPO.
Ungaria se află pe locul al 35-lea, Bulgaria pe poziţia a 38-a, iar Serbia pe locul al 53-lea. Republica Moldova s-a clasat pe cea de-a 60-a poziţie, scrie Agerpres.
- Acest clasament are la bază 80 de criterii, inclusiv investiţiile, educaţia, cheltuielile guvernamentale pentru cercetare şi dezvoltarea de produse online. În total, 132 de economii au fost analizate. Ultimele locuri din clasament sunt ocupate de Burundi, Irak şi Guineea.
Trebuie menţionat că ţările europene sunt în continuare cel mai puternic reprezentate în Top 20. “Nu şi-au pierdut rezistenţa”, a declarat un expert de la WIPO, Sacha Wunsch-Vincent.
Cu toate acestea, WIPO consideră că scăderea semnificativă a capitalului de risc angajat ar putea avea consecinţe negative asupra forţei inovatoare în multe ţări.
În 2022, capitalul de risc a scăzut cu 40% în raport cu anul precedent, o tendinţă care s-a agravat în prima jumătate a anului 2023, când a fost înregistrată o scădere de 47% în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalul motiv ar fi, potrivit lui Daren Tang, directorul general al WIPO, creşterea ratelor dobânzilor. “Este vorba despre sfârşitul banilor ieftini”, a adăugat Sacha Wunsch-Vincent, mai notează sursa citată.
DOCUMENT Descarcă Raportul pe România la Global Innovation Index (GII) 2023:
Foto: © Kav777 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
lipsește din top Israel ceea ce poate avea un substrat politic.israel nu are cum să lipsească din primele 10.