Doi politicieni importanți, unul din cadrul coaliției (Vasile Dâncu, președintele Consilului Național PSD) și unul din opoziție (deputatul USR, Ionuț Moștean), atrag atenția că PNRR nu impune României sau Guvernului ca pachetul de legi ale Educației să fie constituit din legi, ci doar măsuri legislative care să ajute de implementarea reformelor și a investițiilor. Într-o intervenție pentru Rfi, deputatul USR, Ionuț Moșteanu atrage atenția că liderii coaliției “fac o confuzie intenționată între un jalon PNRR care este la sfârșitul trimestrului III și legile Educației (…) pentru că acel jalon în PNRR se cheamă tot ”România Educată”. În același timp, Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național PSD, semnalează că “legile educației nu sunt jalon în PNRR, ci doar un set de măsuri care să ajute la implementarea reformelor”.
- Recent și senatorul USR de Brașov, Irinel Darău spunea că “ideea că noua lege a educaţiei este jalon în PNRR, este o fumigenă”. – detalii aici
- În 2021-2022, Sorin Cîmpeanu și Klaus Iohannis au indus ideea că e o condiție esențială a PNRR pentru a face reformă în Educație prin aceste proiecte de legi. În repetate rânduri Cîmpeanu a sublinat condiționarea banilor de adoptarea celor două legi, pentru a putea aplica proiectul prezidențial România Educată.
Deputatul USR Ionuț Moșteanu atrage atenția că liderii coaliției “fac o confuzie intenționată între un jalon PNRR care este la sfârșitul trimestrului III și legile Educației (…)”.
Amintim, USR a fost responsabil în prezentarea și negocierea Planului Național de Reziliență și Redresare cu Comisia Europeană, având portofoliul ministerului Fondurilor Europene (n. red Cristian Ghinea era ministru al Fondurilor Europene).
Declarația deputatului Ionuț Moșteanu pentru Rfi: ”O să încep cu această intoxicare, această informație falsă, această minciună pe care o transmit șefii coaliției sărăciei, domnul Ciucă și domnul Ciolacu. Nu este nici o grabă să fie adoptată noua lege a învățământului, fac o confuzie intenționată între un jalon PNRR care este la sfârșitul trimestrului III și legile educației. Nu scrie în PNRR că trebuie adoptate legile educației, scrie că trebuie luate niște măsuri în educație, niște măsuri în educație care pot fi luate și prin legislație principală și prin legislație secundară, se face un grup de lucru interministerial, adoptarea unei Hotărâri de Guvern, cu niște termene. Confuzia vine de la faptul că acel jalon în PNRR se cheamă tot ”România educată”, așa au scris în PNRR, ”România educată” și niște măsuri, care sunt niște măsuri, cum spun, nicicum un proiect amplu, care să fie un proiect de modificare fundamentală a învățământului. Deci măsurile alea din PNRR sunt una și se pot lua foarte simplu, pot fi făcute și, separat, vorbim de legile învățământului, care pot să stea o lună, trei, cinci, șapte, până ies niște legi previzibile, corecte, care să aibă în centru copilul, elevul, nu sindicate, profesori, interesele directorilor, politizări și așa mai departe, cum a fost până acum, pentru că asta a fost problema până acum”, spune deputatul USR Ionuț Moșteanu.
Același lucru este semnalat și din interiorul coaliției de guvernare: social-democratul Vasile Dâncu, președintele Consilului Național PSD, cel care face parte din comisia de specialiști ai partidului care “corectează” legile Educației, varianta Deca, spune pe pagina sa de Facebook, că în PNRR, “România are prevăzută suma de 3,6 miliarde de euro doar pentru educație, nu cere noi legi ale educației“. –detalii aici
Declarația lui Vasile Dâncu pe Facebook:
“Alături de colegii mei din PSD, am constatat că aprobarea urgentă, fără dezbatere, a acestor două legi este cea mai mare preocupare manifestă a ministrului, legând-o în mod fals de posibilitatea pierderii finanțărilor prevăzute de PNRR.
Cu tot respectul, vreau să-i amintesc ministrului educației că Planul Național de Redresare și Reziliență, unde România are prevăzută suma de 3,6 miliarde de euro doar pentru educație, nu cere noi legi ale educației. PNRR nu cere să bulversăm întreg sistemul, ci ne solicită, conform angajamentului nostru – exprimat de un guvern din care PNL a făcut parte și pe care l-a condus la nivel de Prim Ministru – să aducem ajustări legislative care să faciliteze realizarea reformelor și a investițiilor, având ca termen trimestrul III din anul 2023, în domenii precum: infrastructura de digitalizare rezilientă, cariera didactică, finanțarea sistemului, digitalizare, educație incluzivă etc. Există în PNRR ținte și termene care trebuie urmărite și pentru toate elementele de reformă sunt prevăzute măsuri legislative precise care se pot implementa chiar și prin ordine de ministru”.
Ce prevede Jalonul PNRR privind adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea proiectului România Educată
În componenta C15 din PNRR se precizează “Intrarea în vigoare a pachetului legislativ pentru implementarea proiectului „România Educată”, potrivit monitorului PNRR.
Pachetul legislativ va asigura coerența cu alte reglementări legale emise în ultimii ani și cu cerințele unui mediu socioeconomic în continuă schimbare și va include:
– constituirea unui grup de lucru interministerial coordonat de Primul Ministru, care va monitoriza proiectul „România Educată”. Se vor publica rapoarte trimestriale de monitorizare;
– adoptarea unei Hotărâri de Guvern de stabilire a termenelor și responsabilităților pentru implementarea proiectului „România Educată”;
– măsuri legislative pentru a asigura implementarea proiectului „România Educată”.
Pentru pregătirea pachetului legislativ se vor organiza consultări cu partenerii sociali, reprezentanții asociațiilor de părinți, ai întreprinderilor și ai organizațiilor neguvernamentale, comunitățile locale, alte autorități/entități publice, elevi, studenți, cadre didactice, experți.
Amintim, Vasile Dâncu a cerut amânarea prezentării proiectelor de legi ale Educației în Guvern pe motiv că „trebuie revăzute serios”. El anunța că a început o analiză cu peste 200 de membri din departamentul educație, iar potrivit surselor Edupedu.ro, PSD va cere o amânare a prezentării proiectelor de legi cu cel puțin 2 săptămâni.
Premierul Nicolae Ciucă, lider PNL, a spus luni că va anunța un nou calendar al prezentării proiectelor de legi: „Am discutat cu partenerii de coaliție și urmează ca săptămâna aceasta să avem din nou o întâlnire și să agreăm calendarul prin care legile educației să fie aprobate la nivelul guvernului, ulterior să fie transmise la Parlament pentru dezbatere și aprobare”. –Detalii aici