România este pe primul loc în UE la numărul de elevi care îi revin unui singur învățător – statistică Eurostat

3.082 de vizualizări
Foto: Freepik.com
România are cei mai mulți elevi într-o clasă de învățământ primar, din Uniunea Europeană. În cele 27 de state membre ale UE erau în 2018 în învăţământul primar 24,5 milioane de elevi şi 1,8 milioane de învăţători, o medie de 13,6 elevi la un cadru didactic, România având cel mai mare număr de elevi – 19,5 – care îi revin unui învăţător, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), preluate de Agerpres.

România are 48.935 de învățători în ciclul primar și 947.931 de elevi, adică în clasele pregătitoare – clasa a IV-a, potrivit datelor Eurostat.

În general, elevii intră în programele pentru învăţământul primar (clasificate ca ISCED treapta 1) când au între 5 şi 7 ani. Aceste programe sunt menite să ofere elevilor deprinderi de bază de scris, citit şi matematică, alături de cunoştinţe elementare în alte discipline, cum ar fi istoria, geografia, ştiinţele naturii şi ştiinţele sociale, artă şi muzică, relatează agenția de presă.

La nivelul UE, în învăţământul primar numărul mediu de elevi la un învăţător a scăzut de la 14,3 în 2017 la 13,6 in 2018, deşi datele diferă în rândul stator membre ale Uniunii Europene.

În 2018, cel mai mare număr de elevi care îi revin unui învăţător s-a înregistrat în România (19,5), Cehia şi Franţa (ambele cu 19,2), iar cel mai redus în Luxemburg (9), Grecia (9,2) şi Polonia (9,6). 


2 comments
  1. Avem clase cu câte 30 de elevi. A venit DSP- ul si a zis ca este ok.
    Ne-au scos si catedrele din săli. Bătaie de joc la adresa cadrelor didactice.

    1. Buna ziua! Fac un studiu de caz pe tema supra-aglomerarii claselor din Romania. mi puteti spune va rog in cadrul carei scoli s-a intamplat acest lucru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
locuri în cămine - Studenția online

ULTIMA ORĂ Cele mai bune universități din România: Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica București se mențin pe primele locuri în Metarankingul universitar 2022 / Primele universități de medicină își întăresc poziția, Universitatea de Vest din Timișoara și Al. I. Cuza din Iași coboară ușor

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București se mențin pe primele locuri și în ediția din acest an a Metarankingului universitar, realizat independent de…
Vezi articolul

Fizicianul Cristian Presură: Primul manual de fizică pe care l-am coordonat, cel de clasa a VI-a, va ajunge pe băncile elevilor în toamnă și este bazat pe metoda investigației / De la an la an, echipele de autori lucrează pe baza de zvonuri, pentru că nu există un calendar precis din partea ministerului

Pentru elevi va fi o întâlnire de început cu fizică predată că știință de sine stătătoare. O întâlnire emoționantă, ce poate formă destine sau poate îndepărta complet elevii de această…
Vezi articolul

Piruetă completă a Ligiei Deca, de vineri până marți. De la „nu e treaba Ministerului Educației să comunice date despre profesorii greviști, ci a sindicatelor“, la anunțul că 15 mii de persoane ar fi ieșit din grevă ca „o dovadă de încredere în măsurile luate de Guvern“

Ligia Deca face o piruetă și începe să-i numere public pe profesorii și angajații care ies din grevă. Asta deși chiar ea spunea, în conferința de presă de vineri, 2…
Vezi articolul