România analfabetă: cu școlile încuiate și mall-urile larg deschise, pe contrasensul istoriei. Închiderea parcurilor pe timp de noapte, lovitura de grație dată Covid

Cristian Pantazi / Foto: Arhiva personală

Aproape toată Europa intră în lockdown ca să oprească valul de infectări cu Covid, dar își ține școlile și business-urile deschise pentru sănătatea economiei, a elevilor și a părinților. România Educată, cu ochii pe sondaje, și-a ferecat școlile și condamnat copiii la educație second-hand. Suntem pe un contrasens istoric și vom plăti scump deciziile luate doar cu gândul la alegeri.

În locul deciziilor bărbătești, premierul Orban se umple de ridicol, propunând închiderea parcurilor pe timp de noapte la nivel național. Desigur, știm cu toții că noaptea, la 5 grade și sub blândul vânt de noiembrie, în parcuri se dezlănțuie adevărate petreceri care dublează rata infectării.

Practic, guvernul a găsit marile focare de infecție: școlile și parcurile (doar noaptea). Doar nu credeați că infecția se transmite în mall-urile supraaglomerate, în metroul ticsit sau instituțiile de stat în care angajații sunt obligați să vină degeaba la muncă, deși ar putea foarte bine să lucreze măcar parțial de acasă.

De fapt, discuția aberantă despre închiderea parcurilor reflectă perfect modul în care Guvernul Orban doar mimează implicarea în decizie, prin adoptarea unor măsuri aparent dure, dar complet inutile, ineficiente și care nu supără pe nimeni.

În cazul școlilor, România e calul breaz al Europei. E complet absurd modul în care guvernul acceptă închiderea școlilor, deși toate datele interne și externe arată că pericolul e minim în educație. Executivul s-a derobat de responsabilitate, a pasat-o convenabil la autoritatea locală, în loc să țină cu dinții de obiectivul zero de a ține școlile deschise în siguranță. Dezavantajele economice și sociale ale închiderii școlilor sunt semnificative.

Iată câteva dintre ele:

– e un nonsens economic. Pierderi pe linie: ecosistemul din jurul școlilor pierde, bugetul de stat pierde (pentru că trebuie să plătească concediile părinților forțați să stea acasă), mediul privat pierde (pentru că mulți părinți stau acasă și au o productivitate scăzută)

– din punct de vedere social, această închidere prelungită se transformă într-un coșmar pentru copii și părinți. Copiii pierd etape esențiale din educație, pierd cadența socializării și a dezvoltării relațiilor interpersonale, cu efecte nocive pe termen lung. Părinții obligați să stea non-stop acasă se deprofesionalizează, își reduc productivitatea, sunt afectați din punct de vedere psihic de prizonieratul pe termen lung

Toate statele europene au înțeles că închiderea școlilor nu e deloc o soluție după dezastrul din primul val. Și fac tot posibilul să aibă o școală cât mai apropiată de normal. În schimb, confruntate cu creșterea rapidă a infecțiilor, statele vecine au luat decizia dureroasă, dar corectă: un lockdown scurt, soft sau dur, care să elimine exact focarele reale de care vorbeam mai sus: mall-uri, aglomerația din mijloacele de transport în comun, restaurante. Plus investiții masive în testare și întărirea sistemului sanitar.

Citește pe G4Media.ro analiza integrală semnată de Cristian Pantazi

Exit mobile version