ROFUIP 2024. Nicio incompatibilitate nouă cu funcții politice pentru directorii de școli, care au din acest an interdicția de a ocupa posturi de conducere în primării, consilii județene, sau organizații sindicale

855 de vizualizări
Foto: © Citalliance | Dreamstime.com
Profesorii nu pot candida pentru funcțiile de director și director adjunct în școli și licee dacă dețin posturi de conducere în primării, consilii județene, sau organizații sindicale, potrivit noului ROFUIP. În plus, funcțiile de director nu pot fi ocupate de persoane condamnate penal. Printre infracțiunile pentru care se aplică această măsură se numără relele tratamente aplicate minorilor, luare și dare de mită, hărțuire și furt calificat.

În regulamentul de organizare și funcționare anterior, directorului i se interzicea doar să dețină funcții de conducere în cadrul partidelor politice, după cum se arată în articolul 20, alineatul 5.

„Pe perioada exercitării mandatului, directorul nu poate deține, conform legii, funcția de președinte sau vicepreședinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, județean sau național”.

În articolul 20 din noul ROFUIP, funcția de director al unei unități de învățământ este incompatibilă și cu funcțiile de primar, viceprimar, președinte/vicepreședinte al consiliilor județene, respectiv orice funcție de conducere într-o organizație sindicală.

Articolul 20, alineatul 7: „Pe perioada exercitării mandatului, directorul nu poate deţine, conform legii, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în structurile de conducere ale partidelor politice, la nivel local, judeţean/al municipiului Bucureşti sau național, funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean/al Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau orice funcţie de conducere în organizaţiile sindicale”.

Aceeași condiție le este impusă și directorilor adjuncți. În regulamentul din anul 2022, nu exista niciun fel de interdicție pentru aceștia.

Noua lege a învățământului preuniversitar prevedea, în stadiul de proiect, și incompatibilitatea funcțiilor de director și director adjunct cu posturi de consilier local sau județean.

O nouă prevedere din ROFUIP este legată de imposibilitatea ca profesorii care au fost condamnați penal să ocupe funcții de conducere (atât funcția de director, cât și cea de director adjunct) la nivelul școlilor și liceelor.

Potrivit articolului 20, alineatul 8, respectiv articolului 25, alineatul 6, „nu poate ocupa/exercita o funcţie de conducere la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar persoana care a fost condamnată penal definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat, pentru care nu a intervenit reabilitarea”.

Foto: © Citalliance | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Directorii de școli au obligația să solicite consultanță juridică de la inspectoratul școlar pentru toate procesele în care e implicată școala – ROFUIP 2024
Directorii de școli pot fi demiși la propunerea primarului – prevedere în noul regulament al școlilor, în plin an electoral

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com

Doar profesorii din București, Vaslui și Tulcea au fost puși de inspectorate să aducă adeverințe de nesancționare de la toate școlile în care au predat în ultimii 6 ani școlari / Restul inspectoratelor au cerut doar pe 2 ani, așa cum e prevăzut în modelul publicat de Minister

Doar 3 inspectorate școlare au cerut profesorilor la înscrierea la concursul de Titularizare 2024 o adeverință de nesancționare disciplinară pe 6 ani și nu pe 2 ani, așa cum este…
Vezi articolul

BREAKING Numărul copiilor neșcolarizați cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani a crescut de la 100.000 în 2010, la 250.000 în 2022 / Alina Sava, Banca Mondială: Legile trebuie schimbate, ca atunci când părintele eșuează, primarul și poliția să facă ceva mai mult decât o amendă, ar trebui să aducă copiii în școală

Semnal de alarmă tras de expertul în educație Alina Sava, de la Banca Mondială. „Avem un sfert de milion de copii în afara școlii”, a declarat aceasta la Sibiu, unde…
Vezi articolul